Unde a fost Carol Danvers/Captain Marvel timp de 25 de ani, înainte de Avengers: Endgame?

de Gloria Sauciuc în 17 Mar 2019
De ce nu a intervenit supereroina atunci când Loki a invadat New Yorkul cu forţele Chitauri, sau atunci când Ultron a invadat întreg Pământul?

Filmul Captain Marvel este plasat în anul 1995 iar pe parcursul producției nu primim indicii legate de motivul pentru care Carol Danvers nu a fost o opţiune atunci când Nick Fury (Samuel L. Jackson) - cunoscând-o deja și putând, așadar, să îi ceară ajutorul -  nu a făcut-o, în condițiile în care viața pe Pământ, așa cum o cunoștem, a fost de mai multe ori amenințată, ca de exemplu atunci când Loki (Tom Hiddleston) a invadat New Yorkul cu forţele Chitauri, sau atunci când Ultron a invadat întreg Pământul.

Atenție, urmează spoilere pentru Captain Marvel

La finalul lui Captain Marvel, Carol (Brie Larson) îi restituie lui Fury un pager pe care ea l-a luat de la acesta mai devreme în film, și căruia i-a făcut anumite îmbunătățiri. Acum, susţine ea, acesta ar putea să o poată contacta chiar dacă ea se află la distanţă de „două galaxii” de Pământ. Carol i-a menționat, totuşi, lui Fury că poate să o contacteze „numai pentru urgenţe”. După aceea, ea îşi folosește puterile recent descoperite - pe care le-a primit de la Tesseract - pentru a muta, fizic, crucişătorul spaţial care îi duce pe refugiaţii Skrull în siguranţă în afara sistemului solar, către un loc neprecizat.

Posibilul motiv pentru care Fury nu a contactat-o pe Carol Danvers/Captain Marvel atunci când Loki (Tom Hiddleston) a invadat New Yorkul cu forţele Chitauri, sau atunci când Ultron a invadat întreg Pământul a fost pentru că supereroina se afla undeva unde nu putea fi contactată, scriu cei de la The Wrap. Ceea ce este mai plauzibil decât pare iniţial. Iată de ce: pentru a-i putea duce pe refugiaţii Skrull undeva unde războinicii Kree să nu îi poate găsi, ar trebui ca aceştia să ajungă dincolo de Calea Lactee, poate chiar într-o altă dimensiune, precum Ținutul Quantum. Deşi comunicarea între lumea noastră şi Quantum Realm este posibilă (aşa cum vedem în Ant-Man and the Wasp), e posibil ca pagerul lui Fury să nu fie - totuși - capabil de asta.

E posibil ca supereroina să poată călători în Ținutul Quantum datorită puterilor ei primite de la Tesseract/Piatra Spațiului. Dacă vreo Piatră a Infinitului ar putea duce în Tărâmul Quantum, atunci aceasta ar putea permite călătoria în timp şi în spaţiu oriunde în univers. Cât despre motivul pentru care Carol nu a revenit pe Pământ, din când în când, pentru a verifica dacă totul este în regulă în această parte din Univers, asta ar putea fi în legătură cu genul de aventuri în care a fost implicată după plecarea ei cu poporul Skrull.

Ne aşteptăm ca acţiunea lui Captain Marvel să fie legată măcar într-un fel de povestea de fundal a lui Thanos - asta pentru că Mar-Vell şi Thanos erau adversari în benzile desenate - aşa că este posibil că supereroina să se fi întâlnit cu Thanos în călătoria ei de escortare a rasei Skrull prin Univers, ceea ce a reținut-o mai mult decât și-ar fi dorit.

Exploreaza subiecte similare:

Captain Marvel, Avengers: Endgame, Tom Hiddleston, Samuel L. Jackson, Ant-Man and the Wasp, Brie Larson

Alte știri din cinema

Nephro II - Când viața te pune la încercare, cum găsești forța să mergi mai departe?

La 37 de ani, Adela își imaginează viitorul ca pe o scenă pe care va străluci din nou.

Gașca de la drept, un film simpatic despre anii studenției

Pelicula își propune să surprindă prietenia, energia și emoțiile anilor de facultate, deși nu toate elementele sunt la fel de convingătoare

Festivalul începe cu tine – s-au pus în vânzare biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest, Timișoara și Iași!

Puteți cumpăra bilete pentru cea de-a XVI-a ediție a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest

S-au terminat filmările la filmul pentru copii Atlasul universului

Regizat de Paul Negoescu, lungmetrajul spune povestea unui băiat care are parte de o aventură palpitantă

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells