Frații Jean-Pierre și Luc Dardenne nu sunt străini de filme despre tineri din categorii vulnerabile, în special imigranți. De fapt, acestea sunt premisele lor preferate atunci când trebuie să scrie un scenariu și să îl regizeze. Cea mai nouă producție a lor, Mame tinere, a avut premiera mondială în Competiția Oficială de la Cannes, unde a primit două premii, și are în centru cinci protagoniste cu povești de viață extrem de diferite, dar care au un lucru în comun: au devenit mame mai repede decât și-ar fi dorit. Împreună locuiesc într-un adăpost și învață să facă față noilor responsabilități.
Dacă una are o mamă violentă și alcoolică ce se străduie să facă progrese, alta abia își cunoaște figura maternă și e constant respinsă. Dacă una se bucură de un partener implicat în creșterea copilului, dar se confruntă cu dependența psihologică de droguri, celelalte apelează cu disperare la iubiții lor, doar pentru a fi abandonate așa cum au fost și de către părinți. Una ajunge să nu simtă nimic pentru bebeluș, alta dimpotrivă, îl adoră mai mult decât orice pe lume, spunând că e singurul lucru real din toată viața ei. Unele își întemeiază o familie, altele se încumetă să devină mame singure, iar altele aleg să-și dea copilul spre adopție pentru a-i oferi o viață mai bună.
Abuz de substanțe, violență, abandon, rasism și respingere – toate sunt probleme cu care se confruntă mamele adolescente din drama franceză și de pretutindeni. România a ajuns țara cu cel mai mare număr de mame minore din Europa, o problemă sistemică căreia nu i se acordă prea multă atenție de către autorități. Și totuși, realitatea lor, atât cât ne-a fost permis să vedem datorită documentarului Alice On & Off, este foarte asemănătoare cu cea din film. Frații Dardanne au optat, ca de obicei, pentru o estetică în culori naturale, ultra-realistă, similară cu cea a documentarelor filmate cu camera de mână, tocmai pentru a arăta situațiile în care se regăsesc aceste tinere cât mai veridic pe ecran.
Disperarea și chinurile psihologice redate sunt aproape palpabile, ceea ce face filmul dificil de văzut tot dintr-odată. Cea mai liniștită experiență de vizionare ar fi una fragmentată, cu pauze pentru digerarea celor mai grele momente. Însă cinematograful nu ne oferă acest lux, așa că trebuie să fim și noi, spectatorii, destul de curajoși pentru a trece măcar timp de o oră și jumătate prin provocările de care se lovesc zi de zi mamele adolescente din realitate.
Din fericire, Mame tinere nu se termină pe un ton deznădăjduit. De fapt, în final, accentul se pune pe compasiune și solidaritate: cea dintre fetele de la adăpost, dintre ele și îngrijitoare sau dintre ele și membrii familiei care încă mai sunt prin preajmă. Câteodată un singur om poate face o enormă diferență, fiind chiar sursa de motivație pentru a continua cu o misiune ce pare în posibilă. Cum ar fi creșterea unui copil atunci când tu însăți ești încă un copil.
