The Paper, un nou serial plasat în universul The Office, doar pe SkyShowtime

de Oana Balaci în 13 Nov 2025
Un nou redactor-șef încearcă să salveze reputația unui ziar recunoscut pe vremuri cu ajutorul jurnaliștilor voluntari, în timp ce este urmărit de o echipă de film documentar.

De la creatorul The Office, Greg Daniels, și legenda emisiunilor de seară de tip talkshow Michael Koman vine un nou serial din genul mockumentary. La două decenii după ce o echipă de filmare i-a documentat pe angajații de la Dunder Mifflin și situațiile comice în care s-au regăsit, aceeași echipă se reîntoarce în căutarea unui nou subiect: redacția ziarului Toledo Truth Teller. Fanii se pot aștepta la același umor caustic, tipic britanic, dar și la aceleași mișcări realiste ale camerei, ce conferă atmosfera unui documentar adevărat. Scenele sunt o combinație între imaginile din mediul de muncă al jurnaliștilor și interviurile luate lor, deci tot ce vede publicul este, în același timp, tot ce văd documentariștii.

La compania The Paper – cea responsabilă de ziar, nu de hârtia igienică, cum s-ar putea face confuzie –  lucrurile stau devastator: platforma online supraviețuiește din clickbait-uri, acceptarea cookies-urilor aduce redacției „mai multe informații despre cititori decât aducem noi cititorilor”, iar aroganta șefă Esmeralda (Sabrina Impacciatore) se bucură să prezerveze status quo-ul cât de mult posibil. Totul se schimbă însă atunci când Ned (Domhnall Gleeson), noul redactor-șef, își face apariția. Determinat să readucă Toledo Truth Teller la vechea lui glorie, el e condus de principiile de bază ale jurnalismului precum adevărul, relevanța și transparența. Inovația și tradiția se ciocnesc astfel, iar restul angajaților sunt forțați să aleagă o parte.

Personajele din The Paper sunt construite pe diferite tipologii și fizionomii, iar actorii din distribuție au diverse etnii, pentru a încuraja multiculturalitatea. Dar această decizie nu reprezintă doar o conformare la ultimele trenduri cauzate de corectitudinea politică, ci are un scop bine definit în ce privește dezvoltarea personajelor și a caracteristicilor lor comice – accentul italiancei Esmeralda fiind un exemplu potrivit. Din acest grup mozaical al ziarului face parte și îndrăgitul Oscar Martinez (Oscar Nuñez), pe care fanii au șanse să îl recunoască datorită rolului său recurent din The Office.

Angajaților anterior menționați li se adaugă: Mare (Oscar Nuñez), o tânără dornică să își facă meseria cu seriozitate și pasiune, dar demoralizată de abordarea superficială și concentrată pe câștig material din prezent; Detrick (Melvin Gregg), pregătit mereu să sară în ajutorul colegilor săi pentru a-i „înveseli” chiar și atunci când nu au nevoie; Adelola (Gbemisola Ikumelo), tupeistă și directă, își comunică gândurile fără frică de repercursiuni; și Nicole (Ramona Young), timidă și retrasă, nu îi place să fie în centrul atenției, dar nu se teme să divulge secrete ce pot pune în pericol integritatea ziarului.

Ironia e cea mai puternică armă a scenariștilor, întrucât ea demască ipocrizia din spatele mărturiilor înșelătoare ale celor intervievați. Pe tot parcursul primului episod, un bloc de lângă clădirea redacției arde cu flăcări evidente pentru oricine are ochi de privit. Îl vedem prima dată în timpul discursului mândru al Esmeraldei despre cât de importante sunt știrile livrate în direct, în momentul în care evenimentele se întâmplă. Îl vedem de asemenea la final, după ce Ned oferă o speranță pentru schimbare. Și totuși, în tot acest timp, nimeni nu observă ce se petrece la geamul lor. Sunt prea absorbiți de propriile probleme. Ce poate fi mai ironic decât o redacție de ziar ce nu observă elefantul din cameră (sau din afara ei?).

O critică acidă și comică la adresa jurnalismului din prezent, The Paper va fi disponibil din 14 noiembrie exclusiv pe SkyShowtime. Primele trei episoade se vor lansa în premieră, urmând ca următoarele să apară pe rând, săptămânal.

Exploreaza subiecte similare:

The Paper, Sabrina Impacciatore, Domhnall Gleeson, Chelsea Frei, Oscar Nunez, Melvin Gregg, Gbemisola Ikumelo

Alte știri din cinema

Serialul care l-a convins pe Macaulay Culkin să revină la actorie

Actorul pe care îl revezi în fiecare decembrie în Singur acasă va apărea în...

Pluribus, serialul cu cea mai interesantă premisă din 2025

Creat de celebrul Vince Gilligan, Pluribus este un SF postapocaliptic entuziasmant

"Mama" lui Tilly Norwood e convinsă că "nici nu ne-am da seama" dacă filmele ar fi create cu inteligenţa artificială

Eline Van der Velden face prevestiri neliniştitoare despre viitorul cinema-ului

Trailerul lui Michael, filmul biografic despre Michael Jackson!

Megastarul este interpretat de nepotul său, Jaafar Jackson

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells