The Expendables 4 se va lansa în 2017

de Cristina Grigore în 12 Oct 2015
Filmările vor începe anul viitor, în China

După lansarea nu tocmai de succes a celei de-a treia părţi a seriei – The Expendables 3 a avut încasări considerabil mai mici faţă de primele două pelicule – puţini mai credeau că aceasta va mai continua. Iată însă, după mai multe luni fără nici un fel de informaţie de pe frontul „eroilor de sacrificiu”, că vine ştirea dezvoltării unui nou sequel, a cărui lansare a fost deja programată, conform Deadline.com, pentru 2017.

Filmul trebuie însă să-şi asigure rapid un regizor, căci filmările vor începe anul viitor, în China. Bugetul a fost stabilit la 100 de milioane de dolari. Mometan, nici distribuţia nu a fost confirmată.

Jason Statham, unul din starurile francizei, declara în urmă cu şase luni, întrebat fiind dacă ar fi interesat să apară şi în The Expendables 4.

„A lucra cu Sylvester Stallone este ceva ireal. Îmi amintesc că am crescut cu filmele lui. Şi să fiu sub indicaţiile lui regizorale, într-un film produs de el şi cot la cot cu el pe platourile de filmare este un privilegiu pe care nu l-ar refuza vreodată un iubitor al filmelor de acţiune. Voi face atâtea filme din serie câte îmi va cere”.

Alte staruri despre care s-a zvonit că vor intra în distribuţia francizei sunt Pierce Brosnan şi Hulk Hogan.

Exploreaza subiecte similare:

The Expendables 4, The Expendables 3, Jason Statham

Alte știri din cinema

Robert Redford, legendarul actor și regizor, a murit la 89 de ani

Legendarul actor și regizor american Robert Redford a încetat din viață la vârsta de 89 de ani, a confirmat sursa CNN

Istoria WW1 se combină cu fantasticul în Santinelele, doar pe FOCUS+

Cel mai așteptat serial FOCUS+ al toamnei va avea premiera pe 29 septembrie și rescrie în cheie SF parcursul unuia dintre cele mai cumplite conflicte armate: Primul Război Mondial.

Superman şi Lex Luthor, aliaţi în Superman 2?

James Gunn dă primele informaţii despre povestea sequel-ului aşteptat în iulie 2027

Veneţia scandează pentru Palestina: The Voice of Hind Rajab, primit cu 23 de minute de ovaţii

Filmul spune povestea reală a unei fetiţe palestiniene ucise de forţele israeliene în primele zile ale războiului din Gaza

Părerea ta

Spune-ţi părerea
bogyvaly pe 14 octombrie 2015 10:41
Cred ca trebuiau sa se opreasca la primul care a fost bunicel. Restul....mai degraba parodii.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells