Mercenarii din The Expendables se întorc pentru încă o porţie de acţiune şi testosteron pe care ni le vor servi, probabil, în acelaşi stil macho al filmelor de acelaşi gen din anii ’80, de tipi duri cu replici uşurele, dar amuzante, cu o slăbiciune pentru femeile aflate în pericol. Şi nu ne vor face să aşteptăm prea mult.
Potrivit Comingsoon.net, a doua parte a aventurilor acestora va fi disponibilă începând din 17 august 2012, la o săptămână după lansarea G.I. Joe 2, o altă doză de adrenalină, venită însă de la o distribuţie mai tânără.
Pentru The Expendables 2, Sylvester Stallone va fi din nou liderul grupului, Barney Ross, însă, în spatele camerelor se va afla, de această data, un alt regizor, căutat acum de către producători.
Jason Statham (Lee Christmas), Jet Li (Yin Yang), Randy Couture (Toll Road) şi Terry Crews (Hale Caesar) îşi vor relua rolurile, în timp ce Bruce Willis şi Arnold Schwarzenegger vor putea fi văzuţi mai mult decât în filmul anterior. O altă vedetă a producţiilor de acţiune a anilor ’80 – ‘90, Jean Claude Van Damme, a anunţat că doreşte să se alăture distribuției, care ar putea beneficia şi de apariţiile lui Chuck Norris şi Steven Seagal, după ce aceştia au refuzat să apară prima parte.
Părerea ta
Spune-ţi părereaE naspa ca Stallone il regizeaza din nou"
-------------------------------------------------------
Sper din tot sufletul ca nu doar te uiti la poze la un articol, si mai si citesti din cand in cand.
Acum ca ti-am zis, ia mai citeste odata articolul si o sa observi ca NU va fi regizat de Sly.