The Beach, filmul cu Leonardo DiCaprio, va fi transformat în serial

de Cristina Grigore în 27 Iun 2019
Scenariul este unul „zăpăcitor”, spune Danny Boyle, regizorul peliculei lansate în anul 2000

Într-un interviu acordat publicației The Independent, regizorul Danny Boyle a dezvăluit că un serial inspirat din The Beach, filmul său din anul 2000, se află în pregătire. De producție se va ocupa actrița, scenarista și regizoarea Amy Seimetz (una dintre creatoarele serialului The Girlfriend Experience).

„The Beach ar putea reveni. Seimetz a pornit de la film și a gândit un soi de prequel pentru televiziune. Este vorba despre același protagonist, însă acțiunea se desfășoară în zilele noastre; este vorba despre o diferență de 20 ani și da, este un pic zăpăcitor. Chiar te intrigă când afli despre ce este vorba. Eu am citit primele două scenarii. Nu știu dacă vor avea curajul să îl facă la FX, dar nu se știe niciodată”, a declarat cineastul.  

Va fi interesant de văzut la ce artificiu scenaristic s-a gândit Seimetz pentru a imagina evenimente anterioare acțiunii din film și a le aduce în vremuri moderne, însă ideea chiar are darul de a stârni curiozitatea publicului.

Pelicula cu Leonardo DiCaprio în rol central (bazată pe romanul lui Alex Garland cu același nume), urmează aventurile lui Richard, un tănăr american plecat cu rucsacul în spate în căutarea aventurii. Descoperă, în Thailanda, un paradis tropical, retras și misterios, care îi oferă senzațiile tari pe care le căuta, însă lucrurile nu evoluează deloc în bine.  

Boyle a vorbit în interviul său și despre un posibil al treilea film 28 Days Later, pentru care va colabora din nou cu Alex Garland, care s-a ocupat și de povestea producției din 2002 cu Cillian Murphy și Naomie Harris.

Exploreaza subiecte similare:

Danny Boyle, The Beach, Amy Seimetz, The Girlfriend Experience, Alex Garland, 28 Days Later..., Cillian Murphy, Naomie Harris

Alte știri din cinema

Secrete declasificate cu David Duchovny: „Oamenii nu sunt capabili să păstreze secrete unii față de alții”

Secrete declasificate cu David Duchovny are premiera astăzi, 25 august, de la ora 21:00, urmând să fie difuzate episoade noi în fiecare seară de luni pe HISTORY Channel Romania.

Materialists, o comedie romantică fără scântei despre iubire și bani

Dakota Johnson are de ales între Pedro Pascal și Chris Evans într-un film care pune sub lupă componenta materială din relațiile contemporane

Între artă și prostituție – Toți o iubesc pe Touda

Touda, o cântăreață de muzică marocană tradițională, decide să plece din micul ei sat pentru a se face remarcată în Casablanca și pentru a reuși să îi ofere un viitor mai bun fiului ei surdo-mut.

Prima imagine din serialul Robin Hood: Connie Nielsen şi Sean Bean, în roluri principale

Cei doi actori îi interpretează pe regina Eleonora şi pe şeriful din Notthingham în producţia MGM+ în zece episoade

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells