Superman, vulnerabil într-un nou trailer entuziasmant

de Ştefan Dobroiu în 15 Mai 2025
În aproape trei minute, iată câteva dintre propunerile promiţătoare ale celui mai aşteptat film cu supereroi din 2025

"Alegerile şi acţiunile tale te fac cine eşti cu adevărat", îi spune Jonathan Kent fiului său adoptiv, Superman (David Corenswet), sugerând că nu superputerile sunt esenţa sa, ci poziţionarea cu orice preţ de partea binelui. Trailerul lansat ieri şi vizualizat deja de 10 milioane de ori doar pe canalul de Youtube DC, este literalmente entuziasmant şi sugerează câteva dintre direcţiile preferate de regizorul James Gunn pentru reactivarea celui mai popular supererou din toate timpurile.

În primul rând, noul Superman nu este despre superputeri, ci despre valori. Într-una din cele mai puternice scene, în care jurnalista Lois Lane (Rachel Brosnahan) îl intervievează ostil pe Superman, vedem nu doar cât de fragile sunt aceste valori, ci şi cât de uşor pot fi ele erodate de o opinie publică gata să te arate cu degetul la cea mai mică greşeală. În acelaşi timp, intuim cât de greu este să-ţi păstrezi drumul şi valorile atunci când întreaga lume pare să ţi se coalizeze împotrivă.

În al doilea rând, noul trailer arată că scenariul scris de James Gunn nu este doar o înşiruire de secvenţe costisitoare pline de efecte speciale de ultimă generaţie, ci are ambiţia de a porni o conversaţie despre ceea ce ne face umani, mai ales atunci când nu suntem, de fapt, umani. Este o provocare promiţătoare pentru Superman, pe care îl vedeam în trailerul anterior rănit şi la capătul puterilor, iar acum îl vedem pus în dificultate nu doar de oponenţii săi, ci şi de senzaţia frustrantă şi injustă că nicio acţiune supereroică nu poate schimba, de fapt, ceva într-o lume a urii şi a certitudinilor.

Dacă e să ne luăm doar după imaginile de mai sus, Superman chiar poate fi un film cu supereroi actual, conectat la marile întrebări ale acestor vremuri când adevărul unuia poate fi diametral opus de adevărul altuia.

Exploreaza subiecte similare:

David Corenswet, Rachel Brosnahan, superman

Alte știri din cinema

Povestea adevărată a unei eroine: Sub acoperire/Undercover

Sub acoperire spune povestea incredibilă a unei polițiste infiltrate timp de opt ani în gruparea teroristă ETA: Aranzazu Berradre Marín, pe numele ei real Elena Tejada

Filmul care i-a adus lui Arnold cei mai mulţi bani! Titlul o să te surprindă

Nu, nu este nici Minciuni adevărate şi nici vreun film din seria Terminator

Sarah Jessica Parker, remarci asupra sexismului spectatorilor. Are dreptate?

Actriţa din Totul despre sex rememorează momentele când publicul s-a întors împotriva personajului ei, Carrie Bradshaw

Tom Hardy e protagonist în MobLand, acum pe SkyShowtime

Un nou serial cu mafioți londonezi garantează să țină spectatorii în suspans. Tom Hardy, Pierce Brosnan și Helen Mirren sunt în distribuție.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells