Shannen Doherty: „E greu să te pregătești să îți iei la revedere”

de Marina Florea în 3 Oct 2020
Actrița își dorește să lase scrisori și mesaje video pentru prieteni și pentru familie

Anul acesta, Shannen Doherty - actrița din Beverly Hills 90210 - anunța public vestea îngrijorătoare că i-a revenit și i s-a extins cancerul de sân. La o masă în familie, ea a comunicat vestea celor mai apropiați apoi a făcut public diagnosticul.

Medicul oncolog, Dr. Lawrence Piro, i-a explicat că trebuie să urmeze „o terapie hormonală pentru a-i bloca estrogenul care îi alimentează cancerul, plus un al doilea medicament care - adesea - reușește cu succes să îi stabilizeze boala în faza metastatică”.

Doherty și-a exprimat recunoștința față de cei apropiați: „Încerc să prețuiesc toate clipele pe care cei mai mulți dintre noi nu reușesc să le observe, sau nu le prețuiesc”, a relatat ea pentru revista Elle. „Lucrurile mici, pentru mine, sunt amplificate. Avem această resursă infinită în noi, și tot ce trebuie este să săpăm în ea pentru a găsi puterea de a înfrunta dificultățile - și astfel putem vedea toată frumusețea vieții”.

Doherty spune că a reflectat asupra vieții ei, întrebându-se dacă are o karma bună și întrebându-se despre sfârșitul vieții. „Oare am o karma bună? Oare am o karma rea? De ce aș avea o karma rea?”, am început să mă întreb evaluându-mi viața și lucrurile pe care le-am făcut, și pe cele pe care nu le-am făcut. Cum am fost cu oamenii”, afirma Doherty.

Actrița își dorește să lase scrisori și mesaje video pentru prieteni și pentru familie. „Sunt lucruri pe care trebuie să le spun mamei mele. Vreau ca soțul meu să știe cât a însemnat pentru mine”, spune ea. „Este ca și cum îți iei la revedere, dar nu îmi iau acum la revedere. Mă simt ca și cum aș fi o ființă foarte, foarte sănătoasă. E greu să te pregătești să îți iei la revedere atunci când simți că ai mai avea 10-15 ani de trăit”, a adăugat Doherty. 

Exploreaza subiecte similare:

Shannen Doherty, Beverly Hills 90210

Alte știri din cinema

Nephro II - Când viața te pune la încercare, cum găsești forța să mergi mai departe?

La 37 de ani, Adela își imaginează viitorul ca pe o scenă pe care va străluci din nou.

Gașca de la drept, un film simpatic despre anii studenției

Pelicula își propune să surprindă prietenia, energia și emoțiile anilor de facultate, deși nu toate elementele sunt la fel de convingătoare

Festivalul începe cu tine – s-au pus în vânzare biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest, Timișoara și Iași!

Puteți cumpăra bilete pentru cea de-a XVI-a ediție a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest

S-au terminat filmările la filmul pentru copii Atlasul universului

Regizat de Paul Negoescu, lungmetrajul spune povestea unui băiat care are parte de o aventură palpitantă

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells