Scarlett Johansson şi Matthew McConaughey, premiaţi la Roma

de Cristina Grigore în 18 Nov 2013
Festivalul de Film de la Roma i-a numit anul acesta „Cea mai bună actriţă” şi „Cel mai bun actor”

Actorii Scarlett Johansson şi Matthew McConaughey au fost recompensaţi la Festivalul de Film de la Roma cu premiile pentru Cea mai bună actriţă, respectiv Cel mai bun actor, scrie RealBollywood.com.

Johansson a câştigat premiul pentru rolul din filmul lui Spike Jones, Her, în vreme ce McConaughey a fost recompensat pentru interpretarea din Dallas Buyers Club

Pelicula Her are în centru personajul jucat de Joaquin Phoenix, Theodore Twombly, un scriitor care îşi găseşte cel mai bun companion într-un recent achiziţionat sistem de operare destinat să îi acopere toate nevoile. Johansson este Samantha, vocea sistemului de operare. Filmul va apărea în România pe 21 februarie 2014.

Dallas Buyers Club spune povestea adevărată a lui Ron Woodroof (McConaughey), care, după ce este diagnosticat cu HIV, porneşte o adevărată reţea de traficanţi de medicamente. Filmul nu are încă stabilită o dată de lansare pentru România.

Johansson şi McConaghey au apărut recent împreună într-o reclamă regizată de Martin Scorsese pentru Dolce & Gabbana.

Exploreaza subiecte similare:

Scarlett Johansson, Matthew McConaughey, Her, Dallas Buyers Club, Joaquin Phoenix, Martin Scorsese, actor

Alte știri din cinema

Gașca de la drept, un film simpatic despre anii studenției

Pelicula își propune să surprindă prietenia, energia și emoțiile anilor de facultate, deși nu toate elementele sunt la fel de convingătoare

Festivalul începe cu tine – s-au pus în vânzare biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest, Timișoara și Iași!

Puteți cumpăra bilete pentru cea de-a XVI-a ediție a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest

S-au terminat filmările la filmul pentru copii Atlasul universului

Regizat de Paul Negoescu, lungmetrajul spune povestea unui băiat care are parte de o aventură palpitantă

Vecina, între absurd și ridicol

Cel mai nou film comercial al lui Mircea Bravo are o premisă cu potențial, dar nu se ridică la nivelul așteptărilor

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 17 ianuarie 2014 03:27
Sunt doua filme pe care vreau sa le urmaresc. Aceste premii imi intaresc si mai mult dorinta.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells