SF. „The Book of Eli”
luni, 21 noiembrie, ora 00.30, ProCinema
Cartea lui Eli/The Book of Eli începe ca un western post-apocaliptic în care personajul singuratic al lui Denzel Washington deţine secretul salvării omenirii, într-o lume devastată de radiaţiile solare; bandiţi din acest viitor apocaliptic luptă pe viaţă şi pe moarte, într-o atmosferă dezolantă, pentru apă şi hrană. Mare parte dintre supravieţuitorii dezastrului au ajuns să consume inclusiv carne de om. Eli (Denzel Washington) e singur într-o călătorie spre Vest. În drumul său, diverse bande încearcă să-l prade, prin urmare să-l deposedeze de rucsacul în care Eli transportă cartea ce va salva omenirea (şi pe care, prin urmare, trebuie să o păzească cu sfinţenie).
Thriller. Promontoriul groazei
marți, 22 noiembrie, ora 20.30, Paramount Channel
Un recital actoricesc de excepție în regia celebrului Martin Scorsese. Un deținut (Robert de Niro) este eliberat din închisoare după ispășirea pedepsei. El consideră că a fost condamnat pe nedrept, mai ales din cauza procurorului (Nick Nolte). Familia acestuia pare una unită și liniștită, tipic americană, dar va deveni ținta răzbunării diabolice a infractorului. Atât soția (Jessica Lange) cât și fiica (Juliette Lewis), chiar și inocentul câine al casei devin rând pe rând victime ale celei mai eficiente terori: cea psihologică.
Dramedie/Crimă/Thriller. „Spring Breakers”
miercuri, 23 noiembrie, ora 22.30, TV 1000
Rămase singure și fără bani în campus în timp ce colegii lor au plecat spre
Florida să se distreze la plajă, prietenele Candy (Vanessa Hudgens), Brit (Ashley Benson) și Coty (Rachel Korine) fură o mașină, jefuiesc un restaurant din zonă cu arme din plastic și pleacă spre Sud cu amica lor foarte religioasă Faith (Selena Gomez) după ele. Doar că fetele sunt duse la închisoare după un raid al Poliției la un apartament cu vedere la ocean și se pare că distracția a luat sfârșit, până când traficantul de droguri Alien (James Franco) le plătește cauțiunea.
Realizând pericolul, Faith ia autobuzul înapoi spre facultate, dar cele trei prietene ale sale intră în niște aventuri periculoase cu droguri și înșelătorii. Apoi, o întâlnire înfricoșătoare cu rivalul supărat al lui Alien mai face încă o fată să ia calea întoarsă spre facultate, lăsându-le pe celelalte două cu noul stil de viață periculos după ce abandonează iresponsabil studiile. Interzis sub 18 ani.
Vineri, 25 noiembrie, ora, ProTV
Iată-i pe Amber Heard și pe Karl Urban în acest film cu buget redus, dar plin de suspans. O amenințare stranie plutește în aer. Peisajul pitoresc ascunde pericole neașteptate, iar trecerea treptată de la măreția naturii atotstăpânitoare la o mlaștină cu copaci desfrunziți sugerează evenimentele sinistre ce urmează să se petreacă. În acest remake al filmului cu același nume din 1970, două americance pleacă într-o excursie într-o regiune pustie din Argentina. Însă una din ele dispare, iar cealaltă trebuie să o găsească, înainte de a fi prea târziu.
Dramedie romantică. „ The Perks of Being a Wallflower”
Vineri, 25 noiembrie, ora 1.45, ProCinema
Această producţie independentă, cu numeroase premii şi nominalizări la activ, are un substrat plin de tragism, însă ceea ce captivează sunt părţile sale amuzante şi realiste. Cele trei personaje principale, Charlie, Sam şi Patrick sunt nişte liceeni care încearcă pur şi simplu să se integreze în lumea care îi înconjoară. Mediul în care se desfăşoară acţiunea e mai puţin important; ceea ce contează este prietenia şi felul în care îi schimbă pe adolescenţi întâmplările prin care trec.
Este un film sincer, o poveste a devenirii privită prin ochi ceva mai maturi decât te-ai aştepta
Acțiune. „Lethal Weapon 4”
sâmbătă, 26 noiembrie, ora 22, TNT
Cei doi poliţişti colegi - violentul Martin Riggs (Mel Gibson) şi mai temperatul Roger Murtaugh (Danny Glover) - surprind întâmplător, în timp ce se aflau la pescuit, un vas ce transporta ilegal imigranți chinezi ce urma a fi folosiți ca sclavi de către Triadele chinezești.
Deși al patrulea film, acțiunea rămâne la fel de explozivă, iar umorul se menține la cote înalte datorită atât lui Joe Pesci, cât și nou-venitului Chris Rock.