Realizatorii lui Out of the Furnace, daţi în judecată de un trib de amerindieni

de Cristina Grigore în 28 Dec 2013
Noul film al lui Christian Bale întâmpină probleme legale la puțin după lansarea din Statele Unite

Producătorii noului film al lui Christian Bale, drama Out of the Furnace, au fost dați în judecată de indienii Ramapough, scrie cotidianul The Independent. Cei 17 amerindieni din munții Ramapo - nordul statului american New Jersey – au susținut că filmul conține ”reprezentări false” ale oamenilor care locuiesc în zonă.

Filmul, care a fost lansat în Statele Unite la începutul lunii decembrie, face referire la tribul Ramapough ca la ”oamenii munților din Jersey rezultați din relații incestuoase”. Membrii tribului au solicitat ”măsuri punitive și compensatorii”, acuzându-i pe realizatori de ”defăimare și daune morale”.

Out of the Furnace spune povestea a doi frați dintr-un orășel din apropiere de Jersey – aflat pe ”centura industrială” a Americii, dornici să scape de sărăcia ce îi înconjoară. Însă fratele mai mare, Russell (Bale), ajunge la închisoare, iar celălalt, Rodney (Casey Affleck), este racolat de una dintre cele mai violente şi nemiloase benzi de răufăcători din zonă. Odată ieşit din închisoare, Russell trebuie să aleagă între a-şi păstra libertatea şi a-şi salva fratele, aflat acum într-un bucluc ce îl poate costa viaţa.

Exploreaza subiecte similare:

Christian Bale, Out of the Furnace, Casey Affleck

Alte știri din cinema

Gașca de la drept, un film simpatic despre anii studenției

Pelicula își propune să surprindă prietenia, energia și emoțiile anilor de facultate, deși nu toate elementele sunt la fel de convingătoare

Festivalul începe cu tine – s-au pus în vânzare biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest, Timișoara și Iași!

Puteți cumpăra bilete pentru cea de-a XVI-a ediție a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest

S-au terminat filmările la filmul pentru copii Atlasul universului

Regizat de Paul Negoescu, lungmetrajul spune povestea unui băiat care are parte de o aventură palpitantă

Vecina, între absurd și ridicol

Cel mai nou film comercial al lui Mircea Bravo are o premisă cu potențial, dar nu se ridică la nivelul așteptărilor

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 14 februarie 2014 20:39
Nu imi amintesc de acea declaratie... Filmul a fost ok, cu niste influente foarte ciudate.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells