După ce la începutul anului i-am văzut extrem de diferitul (şi, am adăuga, banalul) The Post, Steven Spielberg se întoarce în atenţie cu entuziasmantul Ready Player One: Să înceapă jocul, un omagiu adus culturii populare ambalat într-un avertisment în ce priveşte viitorul umanităţii, dar şi un manifest pro realitate. Cel de-al 30-lea film al lui Spielberg trebuie văzut pe un ecran cât mai mare şi unii spectatori vor vrea chiar să-l revadă, pentru că multe dintre aşa-zisele Ouă de Paşte se vor lăsa remarcate de-abia la o nouă incursiune în OASIS. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la premiera de vineri.
Iată recomandări despre toate premierele săptămânii.
Acţiunea are loc în 2045, când suprapopularea şi resursele limitate îi obligă pe oameni să trăiască la limita sărăciei, în containere aruncate unele peste altele parcă la întâmplare. Pentru a fugi de realitatea sumbră, oamenii se retrag în OASIS, o lume virtuală creată de genialul şi asocialul James Halliday (Mark Rylance).
Dacă unii o fac doar pentru că în OASIS pot face orice şi pot arăta cum vor, nu la fel stau lucrurile cu Wade Watts (Tye Sheridan), un adolescent din oraşul Columbus al cărui vis este să câştige o competiţie lansată de Halliday: interpretarea corectă a unor misterioase indicii poate duce la câştigarea competiţiei, premiul fiind chiar OASIS, cea mai profitabilă proprietate din lumea aflată în declin. Sub înfăţişarea lui Parsifal, avatarul său din OASIS, Wade este gata de orice pentru a câştiga, dar pentru asta va trebui să înfrunte competiţia corporaţiei IOI, condusă de Nolan Sorrento (Ben Mendelsohn), un afacerist pentru care OASIS e doar un premiu financiar şi nu un mod de viaţă.
Cu o poveste complexă, dar cât se poate de accesibilă, şi un ritm susţinut, Ready Player One (să-i zicem de acum RPO) este o experienţă cinematografică ce merită savurată în condiţii cât mai bune. Este o plăcere să descoperi, în timp ce entuziasmul lui Wade/Parsifal îi câştigă acestuia acoliţi atât în viaţa reală, cât şi în OASIS, avalanşa de referinţe la filme, seriale şi personaje ultrapopulare.
Dar RPO este şi un gigantic manifest pentru fair-play şi un deget arătat lăcomiei corporatiste, pentru care unicul dumnezeu este banul. Unicul ţel al lui Wade este să câştige competiţia pentru că merită, pentru că este cel mai priceput şi nu pentru că trişează, aşa cum face IOI, aruncând în OASIS adevărate armate de angajaţi. Este entuziasmant modul credibil cum Wade face slalom printre capcanele din OASIS şi din viaţa reală, apropiindu-se tot mai mult de finish.
Pentru un creator de lumi ficţionale care au captivat mai multe generaţii de cinefili, este relativ bizară alegerea lui Spielberg de a-şi transforma filmul într-o invitaţie de a petrece timp în realitate, cunoscând oameni reali şi bucurându-te de prezenţa lor. Da, mare parte din acţiune se petrece din OASIS, dar acest mesaj mai mult decât actual al filmului îl face mai relevant decât entertainment-ul pur şi ultra-accesibil ce pare la prima vedere. Poate că filmul pare destinat adolescenţilor, dar şi adulţii se vor bucura de el (mai ales că vor descoperi mai multe referinţe decât spectatorii de vârste mai fragede). Mai mult, RPO este o idee foart bună de petrecut timp în familie, iar după vizionare o discuţie despre cât de mult timp petrecem online şi cât offline ar putea fi mai mult decât binevenită şi utilă.
Iată că Spielberg, acum trecut de 70 de ani, reuşeşte din nou un blockbuster în stare să ne transporte în lumea copilăriei şi a spiritului ludic. Este o invitaţie la nostalgie, un buton ce face timpul să dispară făcându-ne să resimţim entuziasmul primei întâlniri cu The Iron Giant, Lara Croft, Duke Nukem, Nathan Drake sau Chucky. Suntem siguri că spectatorii care intră la film cu inima deschisă se vor distra de minune.
