Predators are regizor

de Ştefan Dobroiu în 2 Iul 2009
Predators are regizor

Robert Rodriguez, producătorul noului film Predators, a ales un regizor! Dacă iniţial în cărţi era britanicul Neil Marshall, omul din spatele mega-apreciatului horror The Descent, Rodriguez l-a ales pe Nimrod Antal, un regizor de naţionalitate maghiară, cunoscut şi el tot pentru un horror, mai puţin apreciatul Vacancy.

Rodriguez, a cărui multitudine de proiecte nu i-a permis să şi regizeze această readucere la viaţă a seriei originale Predator, spune că l-a preferat pe Antal pentru "prezenţa lui copleşitoare, buna comunicare plină de idei, talentul pentru acţiune şi ochiul infailibil în ceea ce priveşte alegerea distribuţiei".

Deocamdată nu se ştie mare lucru despre subiectul noului film, dar Rodriguez promite că acesta va fi mult deasupra celor două corcituri AVP şi dă şi câteva detalii despre premise: se pare că "un grup izolat de oameni va descoperi o mulţime de orori a căror sursă nu-i întotdeauna străină de grup". Mult mai interesant este un alt amănunt: acţiunea va avea loc pe o planetă locuită de predatori.

Premiera românească a fost programată pentru 9 iulie 2010.

Numele lui Robert Rodriguez (Sin City, Grindhouse, Once Upon a Time in Mexico) ţi se pare o garanţie suficientă că franciza Predator va fi scoasă de la naftalină într-un mod interesant pentru noi?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Eustake pe 2 iulie 2009 17:25
Cred ca este foarte greu sa faci un film cu Predatori mai PROST decat cele doua AVP-uri si mai ales decat AVP 2 care este un gunoi. Robert Rodriguez are un nume, dar eu nu stiu nimic despre acel maghiar. Ma rog, eu cred ca acest viitor film, ca si noul film cu Robocop, va fi unul bun. Va conta si distributia.
MaX pe 2 iulie 2009 18:45
Mda ca si Terminator 3 k si ala o avut un regizor ungur . Pacat de film "Predator 1 si 2" au fost reusite un regizor fara nume nu vad sa faca ceva bun pacat...
Jokes pe 2 iulie 2009 19:47
Jonathan Mostow nu e ungur,e american.
Twiblack pe 2 iulie 2009 19:51
nu poti sa stii ce`l duce mintea pe maghiar...dar decat sa pice pe mainile unui copil devenit regizor ieri care scoate balarii gen disaster movie si etc...mai bn ne punem increderea in Antal...o`m vedea ce o sa iasa
Cata pe 2 iulie 2009 21:04
este un regizor bun...uitatzi`va la Vacancy
adytzualex pe 3 iulie 2009 02:28
fratele meu toata lumea e critic de film. nici nu a aparut filmu nici makr nu s-au apucat de el si incepeti voi cu critica voastra k ala e slab k ala e slab. datile o sansa. criticatii dupa. c bn ar fi sa aiba un succes colosal sa va inghita gurile alea pline de rautata.
caraibean pe 2 decembrie 2009 21:24
cine dracu vorbea de jonathan mostow omg.... Nimrod Antal e ungur ... vai de capu meu
mr. morbius pe 28 martie 2010 12:35
regizor bun

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells