Povestea de dragoste dintre Katharine Hepburn şi Spencer Tracy ajunge pe marele ecran

de Cristina Grigore în 15 Feb 2014
Filmul are deja un scenariu şi este acum în căutarea actorilor potriviţi pentru rolurile principale

Una din idilele clasice şi celebre ale Hollywoodului, cea dintre legendara Katharine Hepburn şi partenerul său de mai bine de două decenii – atât în viaţă, cât şi pe marele ecran - Spencer Tracy, va fi redată într-un film biografic, anunţă Variety.com.

Companiile independente de producţie Permut Presentations şi Reunion Pictures au iniţiat în acest sens un parteneriat pentru realizarea peliculei Tracy and Hepburn după un scenariu ce îi aparţine lui David Rambo (a scris episoade din CSI şi Revolution). Biopicul va aduce pe marele ecran cei 26 de ani ai relaţiei dintre Hepburn şi Tracy, din momentul în care s-au întâlnit, pe platourile de filmare ale lui Woman of the Year (1941), până la producţia ultimei lor colaborări cinematografice, Guess Who’s Coming to Dinner (1967), moartea actorului survenind la numai 17 zile de la încheierea filmărilor.

Cei doi actori au făcut împreună nouă filme, însă relaţia fericită pe care o aveau pe marele ecran nu era la fel şi în viaţa reală. Tracy, căsătorit  la vremea în care a cunoscut-o pe Hepburn, nu a divorţat niciodată, nici măcar atunci când s-a mutat împreună cu celebra sa parteneră de scenă. Relaţia lor a fost ţinută secretă multă vreme, din cauza scandalului pe care l-ar fi putut stârni, iar Hepburn a vorbit despre ea abia în 1980.

Producătorii – ce speră să poată începe filmările în decursul acestui an - sunt acum în căutarea unui regizor şi al actorilor potriviţi pentru rolurile-provocare ale lui Hepburn şi Tracy.

Exploreaza subiecte similare:

Katharine Hepburn, Spencer Tracy, David Rambo, Woman of the Year, Guess Who's Coming to Dinner, actor

Alte știri din cinema

Secrete declasificate cu David Duchovny: „Oamenii nu sunt capabili să păstreze secrete unii față de alții”

Secrete declasificate cu David Duchovny are premiera astăzi, 25 august, de la ora 21:00, urmând să fie difuzate episoade noi în fiecare seară de luni pe HISTORY Channel Romania.

Materialists, o comedie romantică fără scântei despre iubire și bani

Dakota Johnson are de ales între Pedro Pascal și Chris Evans într-un film care pune sub lupă componenta materială din relațiile contemporane

Între artă și prostituție – Toți o iubesc pe Touda

Touda, o cântăreață de muzică marocană tradițională, decide să plece din micul ei sat pentru a se face remarcată în Casablanca și pentru a reuși să îi ofere un viitor mai bun fiului ei surdo-mut.

Prima imagine din serialul Robin Hood: Connie Nielsen şi Sean Bean, în roluri principale

Cei doi actori îi interpretează pe regina Eleonora şi pe şeriful din Notthingham în producţia MGM+ în zece episoade

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 16 februarie 2014 20:50
Ma bucur; meritau un film despre ei la ce cuplu grozav au format...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells