Platoon, o curajoasă și emoționantă privire aruncată asupra vieților soldaților unui pluton american, în timp ce patrulează, lupta și mor în junglele Vietnamului, văzută din perspectiva unui tânăr recrut, este inspirat din experiența reală a regizorului Oliver Stone din Vietnam. Platoon este, poate, cel mai sincer film de război din istorie. Platoon evită să țină predici și oferă - în schimb - o vedere asupra războiului la persoana întâi.
„Există imagini în Platoon atât de puternice încât par transpunerea pe celuloid a unor secvențe întipărite în memorie”, scrie publicația chicagotribune.com. După care exemplifică: „curentul de aer de la elicea unui elicopter smulge prelata care acoperă cadavrele pline de noroi a trei soldați americani; un sergent dependent de droguri trage fumul de marijuana prin țeava unei puști de asalt; finalul unei lupte dezvăluie munți de cadavre care evocă lagărele morții naziste. Și este foarte probabil ca aceste imagini să evoce experiența reală de viața a lui Oliver Stone, regizorul și scenaristul lui Platoon, el însuși luptând un an și 3 luni în războiul din Vietnam, pe care îl prezintă cu o forță atât de implacabilă”.
Filmul Platoon este organizat ca o coborâre dantescă în iad, pe urmele unui tânăr soldat, Chris Taylor (Charlie Sheen), care pătrunde tot mai adânc în spaima oarbă a războiului. Chris, ca și Stone însuși, este un student care a renunțat la facultate, provenit dintr-o familie înstărită, care devine voluntar în războiul din Vietnam din patriotism și dintr-o vagă dorință de a-și dovedi bărbăția. Se așteaptă să ajungă într-un film de război cu soldați victorioși: în loc de asta, ajunge în mijlocul unui coșmar.
Platoon nu este un documentar despre războiul din Vietnam: este, în schimb, „mai mult ca Apocalypse Now a lui Francis Coppola, o panoramă halucinantă, o viziune de ansamblu, exacerbată, hiper-realistă”, mai scrie publicația mai sus citată.
Stone vizează și o latură metafizică. În Platoon există un conflict între un Înger Rău (Tom Berenger, un veteran plin de cicatrici care prețuiește cel mai mult moartea) și un Înger bun (Willem Dafoe, în rolul unui conducător de pluton cu suflet, uman, care mai presus de toate își apără oamenii) , care se luptă pentru sufletul lui Chris.
Stone abordează subiectul pe trei planuri: cel politic, în prezentarea forțelor care au trimis pe acești oameni – în general tineri, săraci, needucați și mulți din rândul minorităților – să lupte într-un război pe care îl înțeleg doar vag; cel psihologic, în descrierea sentimentelor tot mai accentuate care îl cuprind pe soldat în luptă (Chris, paralizat de frică, îi lasă pe dușmani să pătrundă în tabără, sau atacul de panică care duce plutonul pe punctul de a comite un masacru).
Înainte de filmări, toți actorii au trebuit să reziste unui stagiu de 13 zile de pregătire intensivă.
Filmul a beneficiat de opt nominalizări la Oscar, câștigând patru premii (Cel mai bun regizor, Cel mai bun montaj, Cel mai bun film și Cel mai bun sunet).
