Olivia Wilde: fetelor li se spune să devină actriţe, în timp ce băieţii sunt încurajaţi să devină regizori

de Ştefan Dobroiu în 8 Dec 2024
Actriţa devenită regizoare are o perspectivă inedită asupra sexismului de la Hollywood

A devenit celebră ca actriţă în serialul House, în 2015 a debutat ca producătoare, iar în 2019 şi-a regizat primul film, foarte bine primitul Booksmart: Olivia Wilde este fără îndoială una dintre cele mai recognoscibile feţe de la Hollywood. Invitată la un festival din Arabia Saudită, ţară celebră pentru inegalitatea dintre sexe, Wilde şi-a oferit propria perspectivă asupra faptului că cei mai mulţi regizori sunt bărbaţi.

"Când suntem adolescente şi dăm dovadă că ne plac filmele, ni se spune 'ar trebui să te faci actriţă'. În acelaşi timp, când un băiat se dovedeşte cinefil, i se spune 'ar trebui să te faci regizor'". Practic, băieţilor li se spune "ai tot ce trebuie să fii şeful", în timp ce fetelor li se spune să se supună "şefului".

"Filmele regizate de femei nu încasează mai puţini bani. Nu publicul este problema. Problema e a finanţatorilor, a studiourilor. Lor li se pare că [a da un film pe mâna unei femei] e un risc", a mai spus Wilde, citată de publicaţia Variety. "Cred că e nevoie ca fetele să fie educate că merită propriul loc în lume, că merită să fie lideri. Să faci un film e dificil, indiferent dacă eşti femeie sau bărbat. Dar femeilor li se imprimă ideea că ar trebui să-şi ceară scuze pentru simplul fapt că există, ceea ce nu se potriveşte deloc cu meseria de regizor. E nevoie de o schimbare, în sensul că femeile trebuie învăţate să înfrunte totul fără teamă", a mai spus Wilde.

Sursa foto: Hepta.

Exploreaza subiecte similare:

Olivia Wilde, Booksmart

Alte știri din cinema

Festivalul începe cu tine – s-au pus în vânzare biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest, Timișoara și Iași!

Puteți cumpăra bilete pentru cea de-a XVI-a ediție a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest

S-au terminat filmările la filmul pentru copii Atlasul universului

Regizat de Paul Negoescu, lungmetrajul spune povestea unui băiat care are parte de o aventură palpitantă

Vecina, între absurd și ridicol

Cel mai nou film comercial al lui Mircea Bravo are o premisă cu potențial, dar nu se ridică la nivelul așteptărilor

Istoria WW1 se combină cu fantasticul în Santinelele, doar pe FOCUS+

Cel mai așteptat serial FOCUS+ al toamnei va avea premiera pe 29 septembrie și rescrie în cheie SF parcursul unuia dintre cele mai cumplite conflicte armate: Primul Război Mondial.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
vyydo pe 8 decembrie 2024 19:16
credeam ca producatorul e seful intr-un film
floare_de_coltz pe 10 decembrie 2024 20:22
Remarca Marylinei Monroe e memorabilă: Hollywood este un loc în care îţi plătesc 50 de dolari pentru un sărut şi 50 de cenţi pentru sufletul tău!!
Și din păcate nu e doar despre femei!!

alex_il_fenomeno pe 31 ianuarie 2025 21:27
Interesanta perspectiva, desi e bine sa fie diversitate in ambele parti, si in lumina reflectoarelor, dar si in spatele lor.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells