Mult-așteptata întoarcere a magicei dădace Mary Poppins are loc pe 21 decembrie

de Cinemagia în 20 Dec 2018
Filmul Mary Poppins Returns/Mary Poppins Revine este distribuit de Forum Film România și are premiera în România pe 21 decembrie

Mary Poppins Returns/Mary Poppins Revine, o continuare plină de culoare a clasicului film Disney din 1964, rulează joi în avanpremieră, pentru ca de vineri, 21 decembrie, să intre în cinematografele din toată țara.

„Singurul drum e în sus, tot mai sus” – acestea sunt vorbele celebrei actriţe Angela Lansbury cu care se încheie noua ecranizare a uneia dintre cele mai iubite poveşti ale tuturor timpurilor, cu șanse la viitoarele premii Oscar.

Producţia în sine nu a fost deloc uşoară, mai ales că Marshall a avut în plan nu numai o poveste nouă, ci şi noi cântece. A şi insistat ca animaţiile să fie desenate de mână pentru a crea sentimentul de epocă şi a cultiva un anumit tipar de nostalgie. Pentru aceasta a apelat la animatori ai Walt Disney Animation şi Pixar Animation, unii dintre ei revenind de la pensie special pentru acest proiect, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Filmul are coloana sonoră semnată de Marc Shaiman, iar versurile sunt semnate de Shaiman și Scott Wittman şi interpretate de Emily Blunt și Lin-Manuel Miranda.

În regia lui Rob Marshall și plecând de la un scenariu original semnat de David Magee, noua producție marca Disney îi are în distribuție pe Emily Blunt, Lin-Manuel Miranda, Ben Whishaw, Emily Mortimer, Julie Walters, Pixie Davies, Nathanael Saleh, alături de Colin Firth și Meryl Streep.

Invitații la avanpremiera filmului s-au bucurat de set-up-ul foto și de energia locului. Și-au dat frâu liber emoțiilor, la fel ca cei mici, Giulia Anghelescu, Andreea Perju, Ioana Blaj, Laura Fronoiu, Dorin Chioțea, Ana și Virgil Stănescu, Maria Andreea, Bogdan Muzgoci, Alexandra Bădoi, Ana Barbu, Alex Zamfir, Bianca Ioniță, Oana Coșbuc, Simona Țăranu, Mădălina Anea, Anca Sgartău, Steliana Balacianu, Adrian Nour, Crsitian Faur și alții.

 

 

Exploreaza subiecte similare:

Mary Poppins Returns, Angela Lansbury, Marc Shaiman, Lin-Manuel Miranda, Emily Blunt

Alte știri din cinema

Materialists, o comedie romantică fără scântei despre iubire și bani

Dakota Johnson are de ales între Pedro Pascal și Chris Evans într-un film care pune sub lupă componenta materială din relațiile contemporane

Prima imagine din serialul Robin Hood: Connie Nielsen şi Sean Bean, în roluri principale

Cei doi actori îi interpretează pe regina Eleonora şi pe şeriful din Notthingham în producţia MGM+ în zece episoade

Când Peter Pan întâlnește SF-ul horror – Alien: Earth

Disponibil începând de astăzi pe Disney+, primul serial din celebra franciză Alien înspăimântă fanii de pretutindeni, care vor descoperi aceeași teroare specifică filmelor, dar și dileme morale

The Bad Guys 2: răufăcător sau erou?

Cei cinci infractori de la Dreamworks se întorc pentru o nouă poveste plină de acțiune și aventură. Dar acum băieții răi au devenit cu adevărat buni? Sau doar încearcă?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells