Majordomul: lent, dar emoţionant

de Gloria Sauciuc în 4 Dec 2013
Filmul rulează în premieră săptămâna aceasta pe marile noastre ecrane

Problema rasială din Statele Unite şi mişcarea pentru drepturi civile sunt încă un subiect sensibil în opinia publică americană: o întreagă istorie a segregării, a violenţelor inter-rasiale şi a militantismului alcătuieşte un trecut dureros care generează această opinie. După Culoarea sentimentelor (The Help), Majordomul vine cu povestea unui alt erou de culoare, nevoit să răzbată într-o Americă încă ostilă. Filmul rulează în premieră săptămâna aceasta pe marile noastre ecrane.

Majordomul este în esenţă o istorie a mişcării pentru drepturi civile prin ochii protagonistului, Cecil Gaines (Forest Whitaker): viaţa acestuia cuprinde intervalul de 80 de ani care se se derulează între plantaţia de bumbac unde s-a născut în anii '20, unde negrii munceau aproape ca sclavii în urmă cu altă sută de ani, şi momentul istoric în care Statele Unite capătă primul preşedinte de culoare.

În acelaşi timp, e un film despre visul american: un copil negru, sărac şi aproape total needucat, capătă întâi un loc de muncă şi un acoperiş deasupra capului, apoi o casă, o maşină şi o familie, şi în cele din urmă - poate mai important - dreptul de a i se face vocea auzită.

Gaines este opusul eroului de acţiune - e modest, răbdător şi mai ales conservator. Ţine cont de legile nescrise care impun relaţiile dintre albi şi negri şi le respectă ca atare, în timp ce pe lângă el trec mişcarea pentru drepturi civile, partidul Panterelor negre sau mişcarea împotriva Apartheid-ului (timp în care serveşte la mesele Casei Albe opt preşedinţi americani).

Gaines face trecerea de la o generaţie de oameni de culoare - lipsiţi de educaţie şi ignoranţi cu privire la drepturile lor - la generaţiile celor implicaţi politic, activi social şi conştienţi de egalitatea între rase. Cu toată povestea moralizatoare şi suficient de veridică, filmul suferă din lipsa unui conflict dramatic - finalul este previzibil, ca şi parcursul, de altfel mereu ascendent, al protagonistului.

Elementele care ar putea crea surpriza - ciocnirile rasiste, incendierea de către Ku Klux Klan a „Autobuzului Libertăţii” sunt evenimente cunoscute istoric, pe care spectatorul avizat le va anticipa cu siguranţă. Pedala melodramatică e apăsată spre final, cu totul filmul fiind echivalentul pe peliculă a unui bildungsroman.

Un număr remarcabil de actori celebri apar în roluri secundare: John Cusack este în rolul unui Nixon (poate mult prea tânăr), Vanessa Redgrave este Annabeth, stăpâna albă care îi pune prima lui Cecil cartea în mână, Mariah Carey este în rolul mamei protagonistului. În rolul Gloriei, soţia protagonistului, apare Oprah Winfrey, membră în Consiliul Guvernatorilor Academiei Americane de Film, organizatoarea Oscarurilor. 

Exploreaza subiecte similare:

Lee Daniels' The Butler, The Help, Forest Whitaker, John Cusack, Oprah Winfrey, Vanessa Redgrave, Mariah Carey

Alte știri din cinema

Materialists, o comedie romantică fără scântei despre iubire și bani

Dakota Johnson are de ales între Pedro Pascal și Chris Evans într-un film care pune sub lupă componenta materială din relațiile contemporane

Prima imagine din serialul Robin Hood: Connie Nielsen şi Sean Bean, în roluri principale

Cei doi actori îi interpretează pe regina Eleonora şi pe şeriful din Notthingham în producţia MGM+ în zece episoade

Când Peter Pan întâlnește SF-ul horror – Alien: Earth

Disponibil începând de astăzi pe Disney+, primul serial din celebra franciză Alien înspăimântă fanii de pretutindeni, care vor descoperi aceeași teroare specifică filmelor, dar și dileme morale

The Bad Guys 2: răufăcător sau erou?

Cei cinci infractori de la Dreamworks se întorc pentru o nouă poveste plină de acțiune și aventură. Dar acum băieții răi au devenit cu adevărat buni? Sau doar încearcă?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 3 decembrie 2013 11:51
Este clar anul actorilor de culoare. Sunt 4 filme care probabil o sa primeasca nominalizari la Oscar, la fel ca si actorii principali: The Butler, Mandela Long Walkt to Freedom, 12 Years a Slave si Fruitvale station
wildinthecountry pe 3 decembrie 2013 13:13
Doar 12 years a slave are sanse mari
Bayard pe 3 decembrie 2013 15:56
N-am vazut niciunul deocamdata, ma ghidez doar dupa reviewuri si trailere... dar ca actor principal ii vad pe toti 4 cu sanse mari. La film e clar favorit 12 years a slave.
Tyson_Kyd pe 3 decembrie 2013 20:50
Am vazut The Help si este super, chiar m-a impresionat . Cred ca toata lumea stie treaba cum ca negrii erau tratati ca niste sclavi, trebuie sa fi prea prost sa nu stii asa ceva . Eu unul sunt destul de interesat de filmele bazate pe tema asta, merg mai mult pe realitate .
alex_il_fenomeno pe 20 ianuarie 2014 19:10
A fost placut, insa cand il urmaresti trebuie sa ai o anumita stare de spirit.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells