It Capitolul 2 se pregăteşte să facă și el istorie

de Cinemagia în 6 Sep 2019
Pe marile ecrane din 6 septembrie

Un film care a redefinit și depășit barierele genului său, „It” a devenit o parte integrantă a culturii unei generaţii şi totodată producţia horror cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Continuarea fenomenului care în 2017 se bucura de aprecierea criticilor şi de un succes global de box office, în urma încasărilor sale spectaculoase de peste 700 de milioane de dolari la nivel mondial, din 6 septembrie It Capitolul 2 este gata să facă istorie, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Pentru că odată la 27 de ani răul revine în orașul Derry, în Capitolul 2 cei cinci copii plecați pe drumuri diferite se reunesc la aproape trei decenii de la nefastele evenimente care au terorizat întreaga comunitate.

Sub îndrumarea regizorului Andrés Muschietti membrii Clubului de tocilari – adulți și adolescenți – revin în locul unde totul a început. Așa debutează „It Capitolul 2”, cu momentul în care sunt semnalate noi dispariţii misterioase. Mike, singurul din întregul grup rămas încă în oraşul natal, îşi cheamă înapoi în Derry vechii prieteni din copilărie, care trebuie să-şi învingă cele mai mari frici pentru a-l distruge odată pentru totdeauna pe maleficul Pennywise.

Cu un scenariu scris de Gary Dauberman („It” şi filmele „Annabelle”), după romanul „IT” de Stephen King, producătorii filmului sunt Barbara Muschietti, Dan Lin şi Roy Lee, care îi au alături în calitate de producători executivi pe: Richard Brener, Dave Nestadter, Gary Dauberman, Marty Ewing, Seth-Grahame-Smith şi David Katzenberg.

Echipa creativă îi include şi pe directorul de imagine Checco Varese („The 33”), Paul Denham Austerberry (,,The Shape of Water”) - scenograf câştigător al premiului Oscar şi Jason Ballantine („IT”, „Mad Max: Fury Road”) - responsabil de montajul filmului si designerul de costume nominalizat la Premiile Oscar: Luis Sequeira („The Shape of Water”, „Mama”). Muzica este semnată de Benjamin Wallfisch („Shazam!”, „Blade Runner 2049” şi „IT”).

Cu James McAvoy (franciza „X-Men”, „Split”, „Glass”), Jessica Chastain („Zero Dark Thirty”, ,,Mama”, ,,Molly’s Game”), Bill Skarsgård și Bill Hader („Barry”, „The Skeleton Twins” în rolurile principale, filmul „It Capitolul 2” are premiera pe marile ecrane din 6 septembrie.

 

Exploreaza subiecte similare:

It Chapter Two, stephen king, Jessica Chastain, James McAvoy, Bill Skarsgård, Bill Hader, Gary Dauberman

Alte știri din cinema

Robert Redford, legendarul actor și regizor, a murit la 89 de ani

Legendarul actor și regizor american Robert Redford a încetat din viață la vârsta de 89 de ani, a confirmat sursa CNN

Istoria WW1 se combină cu fantasticul în Santinelele, doar pe FOCUS+

Cel mai așteptat serial FOCUS+ al toamnei va avea premiera pe 29 septembrie și rescrie în cheie SF parcursul unuia dintre cele mai cumplite conflicte armate: Primul Război Mondial.

Superman şi Lex Luthor, aliaţi în Superman 2?

James Gunn dă primele informaţii despre povestea sequel-ului aşteptat în iulie 2027

Veneţia scandează pentru Palestina: The Voice of Hind Rajab, primit cu 23 de minute de ovaţii

Filmul spune povestea reală a unei fetiţe palestiniene ucise de forţele israeliene în primele zile ale războiului din Gaza

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells