Începe un adevărat calvar pentru Matt Damon

de Ştefan Dobroiu în 17 Feb 2025
Actorul va avea nevoie de toate resursele fizice şi psihice pentru a face faţă noii provocări

Este unul dintre cei mai celebri actori de la Hollywood, dar unicul Oscar pe care îl deţine nu l-a primit pentru actorie, ci pentru scenariul lui Good Will Hunting, scenariu scris împreună cu cel mai bun amic, la fel de celebrul Ben Affleck. Dar lucrurile s-ar putea schimba pentru Matt Damon, protagonistul marii dezvăluiri făcute azi de studiourile Universal: Damon îl interpretează pe Ulise în Odiseea, noul film al lui Christopher Nolan inspirat de epopeea lui Homer.

Anunţasem deja că actorul apare în film, alături de un întreg batalion de alte staruri precum Charlize Theron, Anne Hathaway, Lupita Nyong’o (ca să începem cu laureatele cu Oscar), Tom Holland, Zendaya, Robert Pattinson, Jon Bernthal şi John Leguizamo, dar nimeni nu a fost la curent până acum că Damon joacă rolul principal. Studiourile Universal au anunţat, via X, că Damon va avea prima poziţie pe afiş, fiind postată şi prima imagine cu actorul interpretându-l pe Ulise (vezi mai jos).

Este prima oară când Damon interpretează un personaj principal într-un film de Christopher Nolan, dar actorul şi cineastul au mai colaborat la Oppenheimer şi Interstellar. Este greu de imaginat un rol mai dificil decât cel al lui Ulise, protagonistul unui adevărat calvar după ce Războiul Troian se sfârşeşte, iar eroul are de înfruntat nenumărate obstacole în drumul său spre insula de baştină, Itaca. Filmările vor începe în curând în Sicilia, iar premiera este deja programată pe 17 iulie 2026. Cillian Murphy a câştigat Oscarul pentru Oppenheimer, oare îl va câştiga şi Damon pentru Odiseea?

Exploreaza subiecte similare:

Christopher Nolan, Matt Damon, Good Will Hunting

Alte știri din cinema

Povestea adevărată a unei eroine: Sub acoperire/Undercover

Sub acoperire spune povestea incredibilă a unei polițiste infiltrate timp de opt ani în gruparea teroristă ETA: Aranzazu Berradre Marín, pe numele ei real Elena Tejada

Filmul care i-a adus lui Arnold cei mai mulţi bani! Titlul o să te surprindă

Nu, nu este nici Minciuni adevărate şi nici vreun film din seria Terminator

Sarah Jessica Parker, remarci asupra sexismului spectatorilor. Are dreptate?

Actriţa din Totul despre sex rememorează momentele când publicul s-a întors împotriva personajului ei, Carrie Bradshaw

Tom Hardy e protagonist în MobLand, acum pe SkyShowtime

Un nou serial cu mafioți londonezi garantează să țină spectatorii în suspans. Tom Hardy, Pierce Brosnan și Helen Mirren sunt în distribuție.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 18 februarie 2025 12:32
Poate ar trebui sa se ambitioneze cu gandul ca roluri cu adevarat "muncite" raman in memoria publicului si tot ele aduc si premii.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells