Că tot ne-a mirat alăturarea de genuri din Cowboys & Extratereştri, iată că am căutat alte câteva melanjuri interesante ce şi-au făcut drum în anii anteriori pe marile ecrane. Nu te gândi că Jon Favreau este primul care combină SF-ul şi westernul, iar mai jos poţi afla un alt exemplu producţie populară ce bifează această combinaţie. SF şi film noir, horror şi muzical, film de capă şi spadă dar şi fantasy, arte marţiale şi comedie, iată alte combinaţii care ţi-ar putea modifica lista de filme de văzut în viitor.
Care ţi se pare cea mai trăsnită combinaţie dintre filmele de mai jos?
Hollywood: combinaţii trăsnite
de Ştefan Dobroiu în 2 Aug 2011From Dusk 'Till Dawn (crimă, vampiri)
Nu credem că suntem singurii care am rămas cu gura căscată când, pe la jumătatea lungmetrajului regizat de Robert Rodriguez şi scris de Quentin Tarantino, spectatorul are parte de o surpriză de proporţii, iar filmul cu răufăcători şi urmăriri prin Texas se transformă în film cu vampiri în toată puterea cuvântului. Este lungmetrajul cu care George Clooney a făcut trecerea de la Spitalul de urgenţă la marele ecran.
Citeşte şi:
Taguri:
Cowboys & Aliens, From Dusk Till Dawn, Quentin Tarantino, George Clooney, Outlander, James Caviezel, Howard McCain, Shaun of the Dead, Edgar Wright, Simon Pegg, The Nightmare Before Christmas, Tim Burton, Henry Selick, Stephen Chow, kung fu, Back to the Future, Robert Zemeckis, Back to the Future III, Blade Runner, Philip K. Dick, ridley scott, Harrison Ford, Rutger Hauer, predator, John McTiernan, Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl, Evil Dead II, Sam Raimi, Bruce Campbell, actor
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy. - Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
- Bilete disponibile în avans pentru Furiosa: Saga Mad Max
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Noul Planeta maimuţelor: preambul spre viitor
Ireproşabil tehnic, dar schematic narativ, Noul regat nu este altceva decât o promisiune - În inima naționalei: operațiune reușită de PR a FRF
- How to save the immortal - Magie și aventură pentru copii
- Briganzii - sau de ce gustul popular nu e tot aia cu un serial bun
- Combat Wombat: Eroi de serviciu - Alegerea perfectă pentru o seară de film în familie
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Bruce Davison
W.I.T.C.H.
Janky Promoters
Jorge Salinas
The Gauntlet
Grown Ups 2
Lucy Fry
Johnny Mnemonic
Paddington
The Time Traveler's Wife
Andrew W. Walker
Cuban Fury
Intelligence
Song to Song
Sandra Echeverría
Revenge
Pirates
Kari Wuhrer
Exam
Honey 2
Waka okami wa shôgakusei!
Christina Hendricks
Cowboys & Aliens
Despicable Me
The Shepherd
Léa Seydoux
Pinocchio
Batman Returns
Michael Shannon
Chad Michael Murray
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
- Munch: Love, Ghosts and Lady...
- Cats in the Museum
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Boy Kills World
- Digimon Adventure 02: The...
În curând la cinema
- The Garfield Movie
- How to Have Sex
- The Strangers: Chapter 1
- În inima Naționalei
- Lefkovicsék gyászolnak
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Weekend de vis
- Tarot
- If
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- Inside Out 2
- DogMan
- Mothers' Instinct
- The Bikeriders
- Nina et le secret du hérisson
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Despicable Me 4
- The Exorcism
- Love Lies Bleeding
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
Filme noi în SUA
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- Mufasa: The Lion King
- MaXXXine
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Trap
- Harold and the Purple Crayon
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Hollywood: combinaţii trăsnite
Părerea ta
Spune-ţi părerea