Filme pentru copii

de Ştefan Dobroiu în 2 Aug 2011
Filme pentru copii

Este vară, iar Bucureştiul are din păcate o ofertă destul de limitată în ceea ce priveşte posibilităţile de distracţie pentru cei mici, prin urmare Cinemagia îţi propune câteva soluţii de petrecere a timpului liber în familie, la cinema. Atenţie, poţi verifica periodic programul cinematografelor şi ştirile Cinemagia, pentru că posibilităţi atractive pentru copii pot apărea fără a fi anunţate cu mult timp înainte.

Cars 2
Pentru băieţii pasionaţi de maşini, dar şi pentru fetele amatoare de animaţii Pixar, vine pe marile ecrane, cu începere din acest weekend, Maşini 2. Poţi vedea filmul în 3D, în versiune originală sau dublată. Dacă în 2006 ţi-a plăcut strălucitoarea capotă a lui Lightning McQueen (Owen Wilson), află că în ea se vor reflecta acum peisaje din întreaga lume, nu doar generoasa pustietate a Statelor Unite, căci eroul trebuie să câştige o cursă de maşini internaţională. Ambiţiosul McQueen nu-şi poate refuza titlul de cea mai rapidă maşină din lume, dar principalul obstacol nu se vor dovedi vajnicii săi adversari, ci mai degrabă hârbuitul său prieten Mater, care se va trezi implicat într-un amuzant caz de spionaj internaţional. Iată că cei de la Pixar ne învaţă încă o dată sensul adevăratei prietenii şi că cei mici din sală se vor distra de minune.

The Smurfs
Sunt mari şanse ca puştiul tău să nu fi văzut niciodată simpaticul serial animat difuzat în România în anii '90, dar iată că acum se poate familiariza cu ştrumfii, căci aceştia cuceresc marele ecran şi nu oricum, ci cu ajutorul New York-ului! Vrăjitorul Gargamel dă peste satul magic al ştrumfilor şi îi împrăştie pe toţi în pădure. Ştrumful Neîndemânatic ajunge într-o peşteră împreună cu alţi ştrumfi, şi pentru că e lună albastră, aceasta se transformă într-un portal care-i transportă pe toţi în Central Park din New York. După ce fac cunoştinţă cu oamenii, ştrumfii le cer ajutorul împotriva maleficului vrăjitor...

African Cats: Kingdom of Courage
Schimbăm tonul cu acest documentar extrem de educativ despre viaţa câtorva dintre cele mai fascinante feline ale Africii. Cei mici au ocazia să afle mai multe despre comportamentul de familie al leilor şi leoparzilor africani cu ajutorul unora dintre cele mai spectaculoase imagini filmate vreodată pe acest subiect. Filmul este aşteptat pe 16 septembrie, la sfârşitul săptămânii în care începe noul an şcolar, prin urmare l-ai putea duce pe cel la cinema pentru a-l mai face măcar două ore să uite de teme şi să se creadă într-o vacanţă de vis.

Va trebui să aşteptăm luna octombrie pentru a ne bucura de o nouă ediţie Anim'est, cel mai de succes festival al Bucureştiului, care te ţine la curent cu tot ce e mai interesant şi nou în animaţia mondială. Deocamdată nu ştim multe despre selecţia de anul acesta (în afară de faptul că festivalul se deschide cu documentarul animat al Ancăi Damian Crulic - drumul spre dincolo), dar Anim'est are o lungă tradiţie de organizare a unor interesante ateliere şi proiecţii pentru copii. Anul acesta festivalul are loc între 7 şi 16 octombrie, prin urmare poţi verifica la începutul lunii respective pe Cinemagia la ce filme foarte interesante îţi poţi duce copilul.

Toamna îţi mai oferă noua mega-producţie a lui Steven Spielberg, The Adventures of Tintin: Secretul licornului, despre care se aud lucruri tot mai bune în ultima vreme (în ciuda unui trailer destul de dezamăgitor), dar şi animaţia Puss in Boots, ce are toate şansele să devină unul dintre hiturile sfârşitului de an.

Până la aceste premiere, mai poţi încerca răcoarea cinematografelor pentru a vedea (sau revedea) Kung Fu Panda 2, succesul DreamWorks care se află în continuare în programe la noi în ţară. Mai multe cinematografe din ţară prezintă atât versiunea originală, cât şi pe cea dublată în limba română. Aceeaşi este situaţia cu Pinguinii domnului Popper, cea mai recentă comedie a lui Jim Carrey, care te învaţă ce înseamnă să crezi cu adevărat în propria ta familie. Şi Winnie the Pooh/Winnie de pluş continuă să fie proiectat în ţară, iar această animaţie de familie este o ocazie nemaipomenită să-i faci cunoştinţă prichindelului tău cu Winnie the Pooh, cel mai iubit ursuleţ britanic, mereu în căutarea unui stup pentru a-şi umple stomăcelul cu miere. Dacă nu ai bifat deja Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi, ai ocazia s-o faci în sfârşit, pentru a fi la curent cu ce se întâmplă în această franciză de succes. La fel cu Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea 2, sfârşitul fenomenului mondial care a dominat box office-ul în ultimul deceniu. 

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 2 august 2011 12:32
Chiar daca am depasit varsta copilariei astept cu interes si aceste noi filme...
Crist11 pe 2 august 2011 12:36
M-as duce de drag la premiere, pentru ca stiu ca, copilasi mici nu vor veni singuri :D:D:D:D
alex_il_fenomeno pe 3 august 2011 10:59
eu pariez pe "The Smurfs" !
Doby pe 4 august 2011 15:18
imi place tare mult de Bucsa:x abia astept sa vad Cars 2
numberthirteen pe 2 septembrie 2011 20:48
ati uitat Harry potter si avatar
Tyybi1 pe 27 august 2012 12:01
Cars 2, foarte bun.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells