Documentary Mondays la Centrul Ceh

27 Nov 2009
Documentary Mondays la Centrul Ceh

Luni, 30 noiembrie, de la ora 20.00, Centrul Ceh prezintă I Love My Boring Life, în cadrul Documentary Mondays.

Filmul este câştigătorul secţiunii ceheşti de la Jihlava. De-a lungul celor 12 ani de existenţă Festivalul Internaţional de Filme Documentare de la Jihlava, festival competitiv de documentare creative a devenit cel mai mare eveniment de acest gen din Europa centrală. Evenimentul este specific datorită atmosferei sale informale, caracterului discuţiilor, sprijinului sistematic a filmelor documentare şi a activităţilor de publicare.

I Love My Boring Life este regizat de Jan Gogola Jr.. Timp de cinci ani Alena Nemcova a notat în jurnalul ei activităţi zilnice, vise, reţete, gânduri specifice vârstei. Filmul prezintă viaţa pe care Alena o trăieşte în casa ei, o secvenţă a lumii şi în acelaşi timp un spaţiu pentru diferite evenimente. La fel ca jurnalul şi viaţa ei, filmul reuneşte în acelaşi timp poveşti amuzante şi serioase, personale şi sociale, de zi cu zi sau atemporale. O viaţă plictisitoare, dar nu monotonă. Intenţia filmului este de a arăta că limitele impuse de oameni sunt de fapt determinate de limitele propriei tale percepţii.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells