De ce a fost încântat Hugh Jackman de rolul de voce din animaţia Missing Link

de Cristina Grigore în 2 Apr 2019
Producţia Laika Entertainment se lansează în cinematografele noastre pe 12 aprilie

Animaţia Missing Link, a studiourilor Laika, se lanseză în cinematografele noastre din 12 aprilie, cu o mulţime de actori celebri ce dau glas personajelor. Pe lângă Zoe Saldana, vocea aventurierei Adelina Fortnight şi Zach Galifianakis, vocea unui munte de blană de peste 200 de kg, se află şi Hugh Jackman, care îl interpretează pe excentricul explorator Sir Lionel Frost.

Fostul Wolverine a vorbit într-un interviu acordat PageSix.com despre personajul său şi despre cât de bucuros a fost să constate că decizia de a face parte din acest proiect stop-motion i-a adus o apreciere „specială" din partea unuia dintre copiii săi.

„Personajul meu este un aventurier, care porneşte în căutarea lui Sasquatch, Veriga Lipsă. Zach este incredibil de amuzant. Sunt foarte încântat de acest proiect şi datorită unuia dintre fii mei, care este pasionat de stop-motion-ul cu păpuşi adevărate. El este de părere că este foarte «cool» faptul că am acceptat acest poiect acum. Şi cum ambii mei copii sunt adolescenţi, nu e un lucru uşor să obţii o astfel de apreciere din partea lor!”, a spus Jackman.

În Missing Link, Dl. Link (Galifianakis) îl recrutează pe exploratorul Sir Lionel Frost (Jackman) pentru a-l ajuta să-și găsească rudele demult pierdute în tărâmul fantastic Shangri-La. După ce și aventuriera Adelina Fortnight (Saldana) li se alătură, pornesc într-o lungă călătorie pentru a-l ajuta pe dl. Link. Din distribuţie mai fac parte Emma ThompsonTimothy Olyphant şi Stephen Fry.

Exploreaza subiecte similare:

Hugh Jackman, Zoe Saldana, Zach Galifianakis, Missing Link, Emma Thompson, Timothy Olyphant, Stephen Fry

Alte știri din cinema

Gașca de la drept, un film simpatic despre anii studenției

Pelicula își propune să surprindă prietenia, energia și emoțiile anilor de facultate, deși nu toate elementele sunt la fel de convingătoare

Festivalul începe cu tine – s-au pus în vânzare biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest, Timișoara și Iași!

Puteți cumpăra bilete pentru cea de-a XVI-a ediție a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest

S-au terminat filmările la filmul pentru copii Atlasul universului

Regizat de Paul Negoescu, lungmetrajul spune povestea unui băiat care are parte de o aventură palpitantă

Vecina, între absurd și ridicol

Cel mai nou film comercial al lui Mircea Bravo are o premisă cu potențial, dar nu se ridică la nivelul așteptărilor

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells