Am fost fanii lui District 9 şi salutam în 2009 debutul în lungmetraj al regizorului sud-african Neill Blomkamp, în stare să aducă pe ecran o combinaţie fericită de SF şi comentariu social. A urmat apoi dezamăgitorul Elysium şi iată că acum vine şi mai dezamăgitorul Chappie, de vineri pe ecrane. Un protagonist robotic neinspirat şi haosul din scenariu ne fac să ne întrebăm dacă nu cumva Blomkamp nu va călca pe urmele lui M. Night Shyamalan, regizorul devenit celebru cu mega-hitul Al şaselea simţ şi apoi unul dintre cei mai huliţi cineaşti de la Hollywood.
Încercăm întotdeauna să le spunem cititorilor de ce să meargă la un film şi nu de ce să nu meargă. Să facem acest lucru şi în cazul lui Chappie, SF-ul pe care l-am numit de multe ori de-a lungul ultimelor luni "unul dintre cele mai promiţătoare SF-uri" ale lui 2015. L-am inclus şi pe lista celor mai tari filme din 2015, ceea ce explică perfect şi aşteptările mari, dar şi dezamăgirea resimţită în timpul vizionării lui Chappie, care se vrea filozofic şi nu reuşeşte decât să fie copilăresc.
Acţiunea are loc în viitorul apropiat, când oraşul sud-african Johannesburg combate criminalitatea cu ajutorul unor poliţişti roboţi. Aceştia schimbă sorţii şi în timpul unei răfuieli dintre cuplul de gangsteri Ninja şi Yolandi (membrii trupei sud-africane Die Antwoord) şi periculosul lor şef, lider al lumii interlope din oraş. Conştienţi că androizii îi vor împiedica să ducă la bun sfârşit un jaf ce le-ar putea şterge datoriile, Ninja şi Yolandi schimbă strategia: îl răpesc pe Deon Wilson (Dev Patel), omul de ştiinţă din spatele creării poliţiştilor. E de ajuns de o singură întorsătură de condei în scenariu pentru ca revoluţionarul proiect de inteligenţă artificială al acestuia, în stare să dea conştiinţă unei maşini, să devină Chappie (Sharlto Copley), robotul adoptat de Ninja şi Yolandi.
Ajutat de o echipă de experţi în scenografie şi efecte speciale, Neill Blomkamp oferă un film care arată excelent şi este ritmat foarte bine şi de muzica dezlănţuită a celor doi Die Antwoord (melodia Fatty Boom Boom este favorita noastră), dar Chappie suferă din cauza unor schimbări bruşte de direcţie şi din cauza unor "amnezii" inexplicabile, condiţii inevitabile fiind uitate ca prin minune atunci când povestea o cere. Filmul suferă şi din cauza protagonistului său robotic care, deşi evoluează într-o zi cât alţii în trei ani, are acelaşi discurs peltic şi copilăresc din ziua când Deon îi încarcă programul ce-l transformă într-o fiinţă conştientă. Sunt stângăcii greu de ignorat printre stereotipurile gangstereşti şi întrebări filozofice .
Hugh Jackman este adesea neverosimil în rolul lui Vincent Moore, un fost soldat gata de orice pentru a-l discredita pe Deon Wilson pentru a-şi promova propriul proiect, un robot gigantic numit Elanul (probabil un omagiu la roboţii din RoboCop) şi controlat de la distanţă de un operator uman. Dar cel mai nefericit folosit nume mare din distribuţie este Sigourney Weaver, în rolul CEO-ului Tetravaal, angajatorul lui Wilson şi Moore şi producător al poliţiştilor roboţi. Câteva secvenţe banale sunt tot ce a primit Weaver de la Blomkamp, ceea ce face să ne scadă aşteptările privind colaborarea celor doi pentru un nou film Alien (detalii despre deja controversatul proiect).
Poţi vedea Chappie pentru scenografie şi efecte speciale, pentru bizarii Die Antwoord şi muzica lor sau pentru câteva momente cu robotul încercând să înţeleagă ce se întâmplă în jur. Din păcate prea puţin pentru a transforma SF-ul lui Blomkamp într-o vizită satisfăcătoare la cinema.
Părerea ta
Spune-ţi părereaDeci nu cred ca filmele au fost dezamagitoare, am vazut ca si Avatarul a fost dezamagitor dpcvd al altora.
Bun ca Birdman a fost criminal de a luat Oscarul, iar restul sunt dezamagitoare.
Ce sa mai zic, esti un critic excelent.
Vizionare placuta tuturor celor care inca nu l'au vazut si intentioneaza sa mearga la cinema.