Noul Alien schimbă povestea lui Ripley

de Ştefan Dobroiu în 26 Feb 2015
Filmul lui Neill Blomkamp nu va ţine cont de Alien 3 şi Alien: Resurrection

Nu se cunosc detalii despre noul film Alien, în regia lui Neill Blomkamp (aşteptat în martie cu Chappie), dar noua producţie va schimba consistent povestea eroinei Ellen Ripley. Sigourney Weaver va reveni în rolul descurcăreţei Ripley, doar că itinerariul personajului va porni de la deznodământul lui Aliens, ignorând aventurile din Alien 3 şi Alien: Resurrection.

Conform declaraţiilor lui Sigourney Weaver, noul proiect doreşte să-i ofere personajului "un final pe măsură", sugerând că părţile trei şi patru ale francizei Fox nu i-ar fi făcut dreptate eroinei.

Citat de slashfilm, Neill Blomkamp a declarat pentru Entertainment Weekly: "De-a lungul anilor, am lucrat la povestea unui film pe care voiam să-l fac şi a cărui acţiune avea loc în acel univers. Şi când am vorbit cu ea (Sigourney Weaver - n.r.) despre cum a făcut acele filme şi ce crede ea despre Ripley, proiectul s-a transformat în altceva". Regizorul a mai povestit cum a lucrat la scenariu fără ştirea studiourilor Fox.

În prezent nu a fost stabilită o dată de lansare pentru noul film Alien, dar proiectul a primit undă verde, iar Blomkamp a precizat că este proiectul pe care îl va face imediat după Chappie, prin urmare sunt toate şansele să vedem acest Alien 5 (sau Alien 3.2) în 2017.

Interesant ni se pare că Alien este a doua franciză de prestigiu care preferă să schimbe din temelii ceea ce ştiam despre destinul personajelor sale: Terminator: Genisys, aşteptat în iulie, ne va prezenta o Sarah Connor conştientă încă dinainte de 1984 că îi va da naştere viitorului lider al rezistenţei umane, John Connor.

Mai multe detalii despre schimbările drastice ale cronologiei Terminator, aici.

Ce părere ai despre decizia Fox de a schimba destinul lui Ellen Ripley?

Exploreaza subiecte similare:

Sigourney Weaver, Neill Blomkamp, Alien³, Alien: Resurrection, Terminator: Genisys

Alte știri din cinema

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Jeff Koons: Portretul unei vieți - O incursiune în viața și opera unui artist emblematic

Există puțini artiști în arta contemporană care polarizează și fascinează în egală măsură precum Jeff Koons.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 26 februarie 2015 22:05
De ce nu? Sa vedem unde duc schimbarile...
XShadowX pe 27 februarie 2015 09:32
Si eu spun ca este benefica schimbarea povestii insa sa vedem despre ce schimbare si cum va fi , eu sper ca totusi va fi ceva spectaculos ;)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells