Austin Powers este pregătit pentru o nouă aventură, spune Mike Myers

de Cristina Grigore în 3 Mai 2017
Starul a ţinut să menţioneze că primul film din serie a fost un omagiu adus tatălui său, cel care l-a familiarizat cu producţiile de spionaj şi comici celebri ai vremii

Seria parodiilor de spionaj Austin Powers aniversează 20 de ani de la apariţia primului film, Austin Powers: International Man of Mystery. Într-un dialog cu interpretul celebrului personaj, cei de la TheHollywoodReporter.com au aflat că actorul este dornic să vadă realizându-se și un al patrulea film al seriei.

„Mi-ar plăcea foarte mult să mai facem un film Austin Powers. Moartea tatălui meu a fost extrem de dureroasă, însă faptul că am reuşit să transform acel sentiment în ceva ce a făcut oamenii fericiţi a fost extrem de plăcut. E unul din acele lucruri de care nu te plictiseşti niciodată şi pe care nu oboseşti făcându-l”, a spus Myers.

Starul şi regizorul Jay Roach au avut numeroase discuţii legate de un nou film. „Vorbim despre realizarea unui al patrulea film al seriei de 15 ani încoace”, a spus Roach. „Obişnuim, de asemenea, să discutăm despre ceea ce nu vrem să facem, dacă nu avem ceva care să se ridice la nivelul pe care îl dorim noi pentru franciză – până când Mike nu va găsi acea idee grozavă, care să aibă acceptul tuturor, nu se va întâmpla nimic. Altfel, am fi bucuroşi să mai facem un film cu Austin”, a mai arătat regizorul.

Myers a mai ţinut să spună şi că Austin Powers: International Man of Mystery, a ajuns să fie un film-omagiu pentru tatăl său. „Când tata a murit, în 1991, am încercat să fructific cumva influenţa pe care a avut-o asupra mea ca personă şi asupra comediei, în general. Aşa că Austin Powers a fost un omagiu adus tatălui meu, datorită căruia am luat contact cu James Bond, Peter Sellers, The Beatles, The Goodies, Peter Cook şi Dudley Moore”. 

Exploreaza subiecte similare:

Austin Powers: International Man of Mystery, Jay Roach, Mike Myers, Peter Sellers, The Beatles

Alte știri din cinema

Actor din filmele The Old Guard, sentinţă la închisoare pe motiv de... "furios şi iute"

Matthias Schoenaerts interpretează şi rolul antagonistului din Supergirl

Record de vizionări pentru Stranger Things

60 de milioane de accesări în primele cinci zile de la lansarea superhitului Netflix

Frații Duffer, despre Stranger Things: „A fost trist să ne luăm rămas-bun de la aceste personaje”

Matt & Ross Duffer au acordat un interviu exclusiv în care vorbesc despre ultimul sezon al serialului Stranger Things și planurile pe care le au în continuare.

Seria de jocuri God of War devine serial cu pedigree

Primele două episoade vor fi regizate de Frederick E.O. Toye, unul dintre regizorii Shogun

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 3 mai 2017 11:38
Doamne fereste!
viorellll pe 3 mai 2017 17:48
:)))))))

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells