A murit Ion Riţiu, unul dintre actorii preferaţi ai lui Sergiu Nicolaescu

de Ştefan Dobroiu în 3 Iul 2024
Actor la Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Ion Riţiu era cel mai bine cunoscut datorită rolului din Ciuleandra

După ce Ileana Stana Ionescu ne-a părăsit în ultima zi a lunii iunie, pierdem un alt actor cu o lungă carieră în teatru şi în cinema: Teatrul Naţional Târgu-Mureş anunţă că Ion Riţiu a trecut în nefiinţă în oraşul său de adopţie, Târgu-Mureş. Anul viitor, actorul ar fi împlinit cinci decenii de când se află în echipa teatrului.

Echipa a postat acest text pe pagina sa de Facebook: "Ion Riţiu a devenit parte din echipa Teatrului Naţional Târgu-Mureş în 1975, același an în care a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Pe scenă s-a remarcat prin roluri cum ar fi Ion al Glanetaşului în Ion (r. Dan Alecsandrescu, 1985), Contele Ştefan Illésházy în Procesul Horia (r. Dan Alecsandrescu, 1977), Rosencrantz în Hamlet (r. Nicolae Scarlat, 1983), Lucenţio în Îmblânzirea Scorpiei (r. Mircea Cornișteanu, 1993), Andrei în Ne naștem o singură dată (r. Dan Alecsandrescu, 1987), Octav Șoimu în Ciuta (r. Kincses Elemér, 1982), Cleonte în Burghezul Gentilom (r. Dan Alecsandrescu, 1987), Orlando în Cum vă place (r. Dan Alecsandrescu, 1979), Vlăduţ în Adolescenţii (r. Constantin Săsăreanu, 1979), Melpomete în Balconul (r. Nicolae Scarlat, 1976) și Damis în Tartuffe (r. Dan Micu, 1974).

Pe marile ecrane, Ion Riţiu (foto dreapta) a apărut în roluri cum ar fi Puiu Faranga în Ciuleandra (r. Sergiu Nicolaescu, 1985), Rică Păsărin în Duelul (r. Sergiu Nicolaescu, 1981), Baiazid I în Mircea (r. Sergiu Nicolaescu, 1989), Căpitan de infanterie în Noi, cei din linia întîi (r. Sergiu Nicolaescu, 1986),  Cavalerul cruciat Norbert în Coroana de Foc (r. Sergiu Nicolaescu, 1990) și Căpitanul Ionel Boeriu în Punctul Zero (r. Sergiu Nicolaescu, 1996).

Ion Riţiu a fost un actor valoros, care a excelat atât pe scenă, cât şi în spatele camerelor de filmat, aducând onoare teatrului mureşean și, pentru asta, va fi apreciat și amintit etern. Odihnească-se în pace."

Exploreaza subiecte similare:

Ion Riţiu

Alte știri din cinema

Gașca de la drept, un film simpatic despre anii studenției

Pelicula își propune să surprindă prietenia, energia și emoțiile anilor de facultate, deși nu toate elementele sunt la fel de convingătoare

Festivalul începe cu tine – s-au pus în vânzare biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest, Timișoara și Iași!

Puteți cumpăra bilete pentru cea de-a XVI-a ediție a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest

S-au terminat filmările la filmul pentru copii Atlasul universului

Regizat de Paul Negoescu, lungmetrajul spune povestea unui băiat care are parte de o aventură palpitantă

Vecina, între absurd și ridicol

Cel mai nou film comercial al lui Mircea Bravo are o premisă cu potențial, dar nu se ridică la nivelul așteptărilor

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells