10 ani de multiplex în România

de Gloria Sauciuc în 21 Sep 2011
10 ani de multiplex în România

Cel mai mare cinematograf complet digitalizat din ţară, Grand Cinema Digiplex, îşi va deschide porţile pentru public vineri, 23 septembrie 2011, la Bucureşti, inaugurând - totodată - cel mai larg ecran din ţară. Mai bine de zece ani s-au scurs de la primul cinema în regim multiplex de la noi, iar românii au simţit - pe an ce trece - transformările din această industrie: confortul şi tehnologia s-au îmbunătăţit de la an la an, iar operatorii privaţi au venit cu noi şi noi idei pentru a întâmpina nevoile de entertainment ale românilor.

Cinematograful Patria din Bucureşti e locul de suflet al părinţilor sau fraţilor noştri mai mari, de vreme ce era cel mai bun cinematograf central. Situaţia s-a menţinut până aproape de anii 2000, când pe piaţă au intrat şi jucătorii privaţi. Amintirile bucureştenilor din acei ani sunt cozile uriaşe la care stăteau duminică noapte, la Cinematecă, întrucât în ziua de luni, de la ora 8, se puneau în vânzare bilete la film. "Se bătea lumea pe bilete", povesteşte un cinefil care a fost la premiera filmului Nea Mărin Miliardar din iarna lui '78-'79. Cu 4 lei vedeai un film central, iar cu 2 lei 50 intrai în cinematografele de cartier. Însă, în ultimii ani înainte de Revoluţie, nu se mai dădeau filme de public. Dacă la sfârşitul anilor '70 cinefilii români puteau urmări pe marile ecrane blockbustere ca Star Wars, Superman, Close Encounters of the Third Kind, abia după 1990 lucrurile s-au reîntors la o oarecare normalitate cât priveşte achiziţia de filme pentru difuzarea în reţeaua RADEF (România Film). Printre cele mai populare filme erau comediile: în 1993 Formidabilul 2 cu Charlie Sheen făcea cei mai mulţi spectatori, iar anul următor A doua cadere a Constantinopolului, ca să luăm doar două exemple din acea perioadă.

În anul 2000 se deschidea la Bucureşti primul cinematograf în regim multiplex din România, Hollywood Multiplex. În 10 ani lucrurile au evoluat văzând cu ochii. Anul trecut funcţionau 20 de cinematografe în regim multiplex, în toată ţara. De la 2125 locuri în sistem privat în anul 2000, acum s-a ajuns la aproximativ 50.000 de locuri în sălile din toată ţara. În octombrie 2008 se deschidea primul cinematograf integral digital din ţară, The Light Cinema, la Bucureşti. Vizionarea unui film în sistem integral digital oferea românilor experienţe net superioare urmăriri filmelor pe peliculă: imagine perfectă, sunet excelent. Au urmat filmele în 3D, 6 D, chiar... 7 D (la Mamaia, Braşov, Bacău, Cluj). Un an mai târziu, în noiembrie, se inaugura primul megaplex din România, Cimena City Cotroceni şi Sala Samsung IMAX. În decembrie 2009 Avatar rula pe ecranul imens IMAX...

Toamna lui 2011 promite un ecran şi mai larg. Cinemagia se află în chiar aceste momente la lansarea Grand Cinema Digiplex, pentru a vă da toate detaliile despre acest nou cinematograf.

Jucătorii din 2010

Cinema City este cel mai mare operator privat al momentului, cu 9 cinematografe în toată ţara, incluzând şi 88 săli de cinema; îi urmează, la egalitate, doi operatori: Hollywood Multiplex Operations, ce gestionează cinematografele Hollywood Multiplex, CinemaPro şi Lotus Oradea, şi City Cinema Management, tot cu trei cinematografe, Cityplex Bucureşti, Constanţa, Braşov. Pe lângă acestea, există şi trei exploatanţi în regim multi-ecran cu cate un cinematograf, Movieplex Cinema (cu tehnologie 3D unică în România) şi Light Cinema (Bucureşti), plus Odeon Cineplex (Cluj).

Cinema City este al doilea exploatator din România dupa R.A.D.E.F. ROMANIAFILM (de stat), cu 33 cinematografe în funcţiune şi 34 de săli, conform cifrelor date de Centrul Naţional al Cinematografiei.

Inedit. Entertainment la putere maximă

Cinematografele au ales, de-a lungul celor zece ani pe piaţa românească, să îmbine artele şi formele de divertisment. The Light din Bucureşti oferă transmisii live prin satelit de la Metropolitan Opera New York sau Teatrul Naţional din Londra, stand up comedy, plus evenimente sportive Live în sălile de cinema. Glendale Studio a fost sediul clubului Star Trek România. Fani ai aventurilor lui James T. Kirk şi Jean Luc Picard se întâlneau în Cotroceni şi făceau schimb de casete, postere sau alte materiale promoţionale.

Pe de altă parte, clădirea fostului Cinema Flacăra din Râmnicul Vâlcea combină proiecţia filmelor pe peliculă cu piese de teatru oferite de către Teatrul Municipal Ariel şi posibilitatea savurării unui ceai rar în incinta Ceainariei Ti deschisă în acest spaţiu. România Film a modernizat unele cinematografe (Republica din Cluj, cel mai mare din ţară, a devenit Cinema Florin Piersic) şi a inaugurat cafenele 3D în incinta unor cinema-uri.

Să nu uităm nici de conceptul Băneasa Drive In Cinema, o recreare a anilor '50 în America.

Care e cinematograful tău de suflet şi prin ce ţi se pare el special?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
AlinCos pe 21 septembrie 2011 13:15
De cele mai multe ori merg la Cinema City Cotroceni , mi se pare cel mai bun!
AlinCos pe 21 septembrie 2011 17:56
P.S : Sper ca intr-un viitor apropiat sa fie si in Ploiesti un cinematograf rezonabil!
vanhelsing_ro pe 21 septembrie 2011 21:42
eu sunt mai mult decat incantat de noul multiplex din bucuresti(grand cinema digiplex),incepand din anul 2000 tot merg la bucuresti sa vad filmele care merita si trebuiesc vazute(ce nu face omul de dragul artei),cinematograful meu preferat ,ramane totusi Hollywood Multiplex,Bucuresti Mall,pentru ca este primul multiplex din viata mea.este trist pentru ca judetul dambovita mai bine zis orasul targoviste nu are un cinematograf sau un multiplex macar asemanator cu cele din bucuresti,exista totusi un mic cinema 3d,cu 20 de locuri,dar mai bine prefer sa raman acasa la mine sa vad filmele pe dvd.
cristi23 pe 21 septembrie 2011 13:29
toate sunt cinematografe bune........sunt incantat de o noua deschidere.........toate imi plac......dar sunt de parere ca ar trebui sa apara macar un cinema in fiecare oras....din pacate sunt orase,chiar judete fara nici macar un cinema...........ceva trebuie facut,daca nu se poate construi unul nou,macar cele vechi sa fie renovate,eventual tehnologizate si inbunatatirea lor......exista public,trebuie doar atras
xerses pe 21 septembrie 2011 16:06
Mi-ar placea ca sa dispara moda consumarii de pop corn in aceste multiplex-uri.Este stresant sa vezi un film in zgomotele rontaielilor de floricele.Prefer linistea vizionarii filmelor de acasa.
myhay25 pe 21 septembrie 2011 16:10
ati cam uitat de el mai era un multiplex la auchan se numea Starplex, ma duceam mereu acolo dar s-a inchis in martie 2010, era ceva diferet fata de alte multiplexuri cel mai mult imi placea izolatia fonica era incredibil cum intrai un pic in tunel deja nu se mai audea filmul...si era digital ;)
paul1ca pe 21 septembrie 2011 16:30
Eu vin in Bucuresti ca sa vad filmele care stiu ca merita,pentru ca in Ploiesti tot nu s-a facut un cinematograf demn
geese1 pe 21 septembrie 2011 18:54
@paul: de fapt și la Ploiești a apărut Premiera, adică Patria renovat, care poate transmite și 3D și la care s-au adus numai premiere în ultimile săptămâni. altfel, chiar nu știu ce înseamnă cinematograf demn.
geese1 pe 21 septembrie 2011 18:55
eu sunt curios de prețuri, program. tot caut, dar nimic nu găsesc. vreo ofertă specială în primele zile. ceva.
alex_il_fenomeno pe 22 septembrie 2011 13:09
macar la capitolul "cinema" sa fim si noi in rand cu lumea !
The_Wizard pe 22 septembrie 2011 17:09
Imi amintesc cu mult drag cinematograful Republica din Cluj. Eram cat o gamalie cand necuprinsul ecranului starnea in mine un vartej de emotii. Dumbrava minunata, Maria Mirabela, Nea Marin Miliardar, au fost cateva dintre filmele copilariei mele. Cu greu gaseai un loc bun la spectacole, iar pentru asta trebuia sa astepti ore in sir la cozile ce umpleau Piata Mihai Viteazul. Imi amintesc de un spectacol ABBA, in care am prins un loc in randul 3...am iesit cu urechile bubuind, dar ce mai conta?

Intre timp Republica s-a transformat, s-a modernizat, acum gazduieste spectacole la TIFF. Totusi, nu pot uita acei ani optzecisti!

Gloria pe 23 septembrie 2011 13:22
Multumim ca ai impartasit cu noi aceste emotionante amintiri.
catasmile17 pe 28 martie 2012 14:47
foarte bine !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells