Cinematografia Iraniana

[illotempore2002]

Contemporani celebri in Iran sunt Abbas Kiarostami si Jafar Panahi.

Ce-a vazut eu pana acum: Close-up si Taste of cherry ale lui Kiarostami.

De altfel, istoria cinematografiei lor incepe tot pe la 1900, cand se duc la Paris si cumpara de acolo un aparat de filmat cu care filmeaza vizita Sahului in Europa.

Din cat am vazut, imi place cum fac ei filme. Sunt foarte "realiste" (doamne, ce termen odios) in sensul in care te conecteaza foarte sincer la realitatile lor, la cultura si obiceiurile locale, lucru care zic eu, e de natura sa te informeze despre cum merg lucrurile in alte colturi ale lumii. Imi place sensibilitatea personajelor masculine din Taste of cherry si din Close-up, delicatetea si fragilitatea lor. As vrea sa vad niste titluri in care femeia are un rol important. In mod bizar, in civilizatia iraniana veche (2 milenii inaintea erei noastre), femeile erau extrem de importante, de puternice si de active in societatile mezilor, elamitilor, persilor, etc. Incepand cu Islamul se pare ca aceasta devine doar foarte putin.

Ce titluri si ce nume cunoasteti din aceasta zona a lumii?

[Chambord]

Tot cu astia doi m-am intalnit si eu. Am vazut cate un film de la fiecare.

Taste of cherry, de Kiarostami (nota 10 - esential) si The Circle, de Panahi (nota 7 - mediu, spre bun). Primul a fost o revelatie pt mine, cu tot slowness-ul lui nu m-a plictisit o clipa, a fost o picatura concentrata de viata.

Am pe lista de vazut:

Ten - de Kiarostami - asta e cu o femeie puternica, din cate am auzit, deci cred ca ai vrea sa-l vezi

A moment of innocence, de Moshen Makhmalbaf si ce reusesc sa prind din filmele celor 2 fiice (precoce) ale lui. Aa, si "A time for drunken horses" de Bahman Ghobadi.

[illotempore2002]

Una din cele doua fiice precoce, tocmai citeam despre ea cand ai postat tu:

Samira Makhmalbaf directed her first film, The Apple, when she was only 17 years old and won the Cannes Jury Prize in 2000 for her following film ‘’The Blackboard’’.

[illotempore2002]

Ce e intereant, ca tot vbeam de rolul minimalizat al femeii in societatea iraniana, in ultimele doua decade in Iran a fost un procent de femei-regizor mai mare decat in oricare din tarile occidentale.

[StefanDo]

si shirin neshat a castigat leul pentru regie la venetia anul asta. Women without Men era primul ei lungmetraj, iar premiul foarte politic.

cel mai mult la film mi-a placut cearta de dupa, cand grupuletul roman de la Venetia (cu ceva ajutoare italiene) se certa daca femeile alea fara barbati din film erau sau nu moarte, iar celebra livada in care se retrag acestea un fel de rai sau purgatoriu.

este o secventa in care una dintre femei, suparata ca fratele ei n-o lasa sa asculte radioul, se arunca de pe casa. Fratele o ia si o ingroapa in gradina, iar cea mai buna prietena a ei, vrand sa-i faca o vraja de nefericire acestuia, aude voci: "tu (numele prietenei), tu, dezgroapa-ma". O dezgroapa, moarta e vie, povestea o ia bine-merci de la capat, iar tu nu stii daca sa plangi sau sa razi.

inca ceva. shirin neshat a venit la proiectia cu publicul insotita de cel putin 20 de oameni din echipa filmului. toti purtau rochii (femeile) sau esarfe (barbatii) verzi, culoarea opozitiei din Iran. Probabil a urmat o petrecere trasnet, pentru ca a doua zi in zori o esarfa verde sforaia de zor pe o canapea din fata palatului festivalului.

[Dragomara]

Abbas Kiarostami?! Ăsta nu e ăla cu raţele?! Five Dedicated to Ozu (2003) http://www.imdb.com/title/tt0409965/

[illotempore2002]

Nu inteleg bancul tau, nici ce-i cu ratzele, nici degetul tau in jos.

Si da, 5 dedicated to Ozu is on the list.

[Dragomara]

Nu inteleg bancul tau, nici ce-i cu ratzele, nici degetul tau in jos.

Si da, 5 dedicated to Ozu is on the list.

L-am văzut, l-am comentat, ACI, da' să fiu a naibii dacă postările mele nu se duc direct în Groapa Marianelor.

No, priveşte-l, şi după aia vei afla cum stă treaba cu degetul... în jos.

[illotempore2002]

Cum deja a punctat Chambord, un alt mare filmmaker iranian este Bahman Ghobadi (iranian kurd mai bine zis).

Alti cineasti si cateva din filmele lor:

Rassul Sadr Ameli - "I’m Taraneh, 15",
Rakhshan Bani-Etemad - "Under the skin of the City"
Bahman Ghobadi - "Marooned in Iraq"
Manijeh Hekmat - "Women’s Prison"

Se vorbeste si despre Noul val iranian, al anilor '60 iar numele ar fi urmatoarele: Forough Farrokhzad, Khosrow Sinai, Sohrab Shahid Saless, Bahram Beizai si Parviz Kimiavi Samira, Makhmalbaf, Amir Naderi, Abolfazl Jalili.


N.B. Taste of cherry de care vbeam mai sus a luat Palm d'Or-ul la Cannes in '97.

[illotempore2002]

Taste of cherry, 1997
Zic sa si analizam filmele pe care le mentionam aici, ca nu detest nimic mai mult decat listele de titluri de filme si de nume de regizori. Liste care pot fi gasite oriunde.

Filmele lui Kiarostami sunt adeseori numite neorealiste, mai mult decat atat, se vorbeste despre un intreg neorealism iranian. Personajele sunt de cele mai multe ori oameni simpli, care nu se deosebesc cu nimic si nu ies in evidenta cu ceva foarte special, oameni fara nume sau cu nume traditionale, obisnuite.

Taste of cherry este un soi de road-movie, doar ca masina se invarte in cerc, in aproximativ acelasi perimetru. Este calatoria unui barbat de varsta mijlocie (pare sa aiba varsta crizei varstei) care incearca sa gaseasca pe cineva care sa il ajute sa moara.

Extrem de tendentios este inceputul, pana ne dezvlauie filmul de ce anume barbatul tot acosteaza alti barbati si le propune o suma foarte frumoasa de bani in schimbul unui serviciu care dureaza numai 10 minute si pt care nu trebuie sa-si foloseasca decat mainile. Primele persoane acostate se vor uita la el ca la un obsedat sexual, unii il vor alunga ca pe un psihopat, altii se vor feri speriati, altii politicos.

In cele din urma, un batran isi ia angajamentul de a-l ajuta sa moara, insa inainte de asta va incerca un dialog salvator.

Mi-a placut imens povestea acestui batran;

"Doar ce ma casatorisem si aveam o multime de probleme. Ne certam tot timpul. Asa ca m-am decis sa pun capat tuturor acestor probleme. Am luat o sfoara lunga si intr-o noapte am plecat in sat. M-am oprit la marginea unui drum, unde am gasit un pom, un dud mai exact. Am legat sfoara de una din crengi insa sfoara ajungea prea jos. Asa ca m-am urcat in pom si am gasit o creanga mai inalta de care sa leg sfoara. M-am pus streangul de gat si incercam sa-mi fac curaj sa ma arunc. Deodata am simtit insa in palma ceva moale si umed. Erau dude. Am mancat cateva si aveau un gust foarte bun. Am privit in zare si am vazut ca rasarea soarele. Imaginea iti taia rasuflarea. Apoi pe drum au inceput sa treaca copii care mergeau la scoala. S-au oprit langa pom si m-au rugat sa scutur dudul ca sa manance si ei dude. Si eu l-am scuturat si copiii au mancat dude. Atunci m-am dat jos, am adunat si eu cateva dude, am umplut buzunarele si m-am intors acasa. Cand s-a trezit, sotia mea a mancat si ea dude si s-a mirat de parfumul acestora"



Si intrebarea: Nu vrei sa mai simti niciodata gustul cireselor?

Dar nu, filmul nu cade in cliseu. Discursul si invataturile batranului nu-l vor convinge pe barbat sa renunte la sinucidere. Acesta isi va duce planul pana la capat (ramane sa vedeti voi daca ii reuseste sau nu).

Toata povestea aceasta se petrece pe o imagine extrem de simplizata: nu vedem decat masina calatorind de drumurile de tara prin dealurile pamantoase si nicipoase ale Iranului, total nefertile sau pur si simplu chipul barbatului si al interlocutorului sau. Din punct de vedere imagine, asta e tot. Dialogul si povestea in sine sunt cele care conteaza.

Mi-a placut in mod deosebit ce i-a zis seminaristul barbatului (seminaristul e un alt individ acostat de barbat pe drum): Being unhappy hurts other people, that's why unhappyness is a sin (foarte religios dar si foarte comportamentalist pt ca da, cand esti nefericit, suparat devii frustrat si atunci "lovesti" in ceilalti, cum bine se poate observa pe forumul cinemagia ).

[Leonard]

Majid Majidi e favoritul meu (pentru Children of Heaven, Baran şi Color of Paradise)
apoi
Ghobadi (pentru Half Moon, A time for Drunken Horses şi mai am cîteva de văzut)
Hana Makhmalbaf (Buddha Collapsed Out Of Shame)
Samira Makhmalbaf (pentru Blackboards, At Five in the Afternoon etc)
Mohsen Makhmalbaf (am văzut doar cîteva, dintre care The Cyclist a fost cel mai interesant)
pe Kiarostami îl apreciez dar stilul de filmare nu e tocmai pe gustul şi răbdarea mea. Pseudodocumentarul Close-Up mi-a plăcut. mai am de văzut multe de el oricum.

LE: şi de Jafar Panahi am văzut două bune (uitasem numele lui): Mirror şi The Circle dar nu au fost aşa memorabile ca ale primilor doi enumeraţi mai sus.

[illotempore2002]

Leonard,

Ai reusit sa ma faci sa ma complexez (eu cu cele 2 filme ale mele vazute iraniene).

Ai vazut cred ca cele mai multe filme iraniene de pe forumul asta si totusi.....de ce te limitezi doar la a le nominaliza?

Spune-ne despre preferatul/preferatele tale, convinge-ne sa ne uitam si noi

De ce iti place cinematografia iraniana?

[marcusARCUS]

Taste Of Cherry e ok dar te plictisesti pana la urma.E putin prea lent.