"3:10 to Yuma"

[Pitbull]

"3:10 to Yuma" - ªi totuºi, varianta din 1957...
Din nou, farmecul nemuritor al miturilor western

Spre disperarea unor prozeliþi ai culturii de almanah (sintagmã existentã încã de prin 1980, cu un sfert de secol înaintea invenþiunii lingvistice "almanahe"), care ºi-au format spoiala ideolecticã mai degrabã prin fenomene de tip fandom, a existat cândva, în trecut, o chestie numitã "istorie", iar cunoaºterea ei a creat conceptul de "adevãr istoric". Ulterior, evident, s-au dezvoltat miturile, legendele, ba chiar ºi "falsele realitãþi", de multe ori devenind mai convingãtoare ºi mai substanþiale decât înseºi sursele lor. E foarte adevãrat cã dacã adevãrul istoric rãmâne domeniul oamenilor de ºtiinþã, ficþiunea artisticã îºi aflã mai degrabã un teren fertil pe tarlaua savuroasã a folclorului. Totul e sã fii conºtient de felul cum le manipulezi, cum le asociezi sau le disociezi. Aºa, bunãoarã, poveºtile cu piraþi sunt cam cincizeci la sutã invenþii ale literaturii de aventuri din secolul al XIX-lea, patruzeci la sutã folclor marinãresc, ºi doar zece procente amãrâte din ele au cât de cât o bazã realã - aspect regãsit în mod inteligent ºi creator în nãstruºnicul serial "Pirates of the Caribbean", care chiar trece în revistã programatic multe dintre cele mai faimoase invenþii de acest fel - aproape ironizându-i pe vangheliºtii care, la cel mai mic comentariu în acest sens, prind a orãcãi cã ei vor film de aventuri, nu Discovery Channel.
La fel stau lucrurile ºi în privinþa celebrului Far West - creaþie preponderent fantastã, izvorâtã din imaginaþia autorilor de proze ºi filme western, care au conturat un fascinant univers romantic, revendicându-se doar pânã la un punct de la lumea vãcarilor ºi a mocofanilor nespãlaþi ºi analfabeþi care se cocoºau la muncile câmpului ºi se împuºcau în ceafã, pentru un pumn de dolari, pe alei lãturalnice pline de bãlegar ºi gunoi (nicidecum pãºind apãsat pe strada mare, cu palpitaþii digitale pe lângã patul pistolului). Slavã Domnului, o serie de mari maeºtri ai filmului clasic, ca Thomas Ince, John Ford, Cecil B. De Mille, John Sturges, Raoul Walsh, Howard Hawks sau Henry Hathaway, au contribuit la construcþia fermecãtorului Vest Sãlbatic fictiv, pe care ulterior aveau s-o propage ºi în Europa, printr-un fel de meta-ficþiune, diverºi meseriaºi macaronari, teutoni ºi franco-olteni ca Sergio Leone, Harald Reinl, Pierre Gaspard-Huit ori Sergiu Nicolaescu. Franciza era bãnoasã, iar banii, frumoºi!
Prin intermediul acestor produse patent, ca serialele cu "...dolarii", "Winnetou" ºi "Fiii Marii Ursoaice" (iugoslave!) a luat contact cu westernul generaþia mea, pe undeva prin anii '60. Deºi fãceam parte dintre copiii dependenþi de filmele "cu pac-pac", îmi amintesc ºi acum impactul puternic pe care mi l-a lãsat "Trenul de trei ºi zece spre Yuma" (1957) vãzut într-o vineri searã la televizor, când aveam ºapte ani. Deºi tributar întru totul imageriei convenþionale a genului (cu atât mai mult cu cât tema sa centralã era eroismul - ilustrat mai mult prin absenþã, vai, din adevãratul Vest Îndepãrtat!), filmul era convingãtor ºi emoþionant, bazat nu atât pe aventura de acþiune, cu cavalcade ºi împuºcãturi, cât pe tensiunea în crescendo subtil, pânã la insuportabil, a relaþiilor dintre personaje. Scenariul lui Halsted Welles, bazat pe o povestire de Elmore Leonard, era excelent construit, bogat în elemente de un potenþial dramatic enorm ºi articulat cu o precizie de ceasornic. Contribuia ºi regia lui Delmer Daves, un regisor sobru ºi precis, peste ale cãrui treizeci de filme (1943-1965) s-a aºternut o nedreaptã uitare. Þin minte ºi acum secvenþa spânzurãrii lui Alex în salonul hotelului, sau cadrul în contre-jour cu Dan Evans (Van Heflin) ºi Ben Wade (Glenn Ford) alergând spre tren, prin praful stârnit de cireada de vaci.
În siajul acestui clasic (ºi în contextul de respiraþie mult mai amplã al westernului în general, pe care l-am schiþat mai sus), se situeazã remake-ul realizat peste exact o jumãtate de secol de cãtre James Mangold, dupã acelaºi scenariu al lui Halsted Welles, acum rearanjat de Michael Brandt (din pãcate, cam în acelaºi sens în care înþeleg unii sã rearanjeze mutra cuiva care le e antipatic). Slavã Domnului, tot ce era bun în povestirea cinematograficã din 1957 se pãstreazã. Slavã lui Brandt, mânca-l-ar moartea, se mai adaugã câteva inepþii telenovelistice - ca de pildã, sugestia cã William (Logan Lerman), focosul fiu de paisprezece ani al lui Dan, ar fi... odrasla din flori a lui Wade (care între el ºi Alice Evans - Gretchen Mole - se pare c-ar fi fost ceva, pe vremuri...) - ºi finalul de o imbecilitate patentatã ºi lipsitã de orice raþiune, când Wade ia pistolul ºi... oops, nu vã spun, sã nu vã stric ºi surpriza asta! Un spoiler per cronicã ajunge.
Altfel, la capitolul regie, stãm acceptabil. Mangold, un regisor având la activ (din '95 încoace) opt filme, inclusiv "Walk the Line" (2005), ºtie sã povesteascã dinamic, ritmat ºi captivant - chiar ºi pentru cine a vãzut prima versiune ºi o þine bine minte. Imaginea e expresivã fãrã stridenþe sau calofilii, iar violenþele (mult mai abundente ºi mai explicite decât pe vremuri - cã de, în cincizeci de ani ne-am mai emancipat ºi noi!) au totuºi acea dezinvolturã rece care le face mai uºor digerabile. Concepþia plasticã, pusã în valoare ºi de picturalitata sobrã a directorului de imagine Phedon Papamichael, sugereazã discret melancolia poeticã a acelor ultimi ani ai iluminatului la flacãrã, mai ales în secvenþele de interior, precum ºi imensitatea oarecum impersonalã a peisajelor din Arizona - aceleaºi pe care le-a impus definitiv în memoria iconicã a genului (ºi nu numai) viziunea cinematograficã a titanului John Ford. Mã întreb, totuºi, dacã tonul dintr-o datã patetic, cu uºoare tuºe istericoase, al ultimelor zece minute, încearcã sã se ia singur în serios, sau e doar un fel de tongue-in-cheek la adresa scenariului pe care Brandt l-a lãsat s-o ia razna.
Evident, însã, principalul merit al filmului rãmâne în sfera distribuþiei - lucru firesc, de vreme ce povestirea se constituie eminamente pe canavaua confruntãrii între douã caractere extrem de puternice. Russell Crowe face din nou uz, cu forþã discretã, de charisma sa cam din topor, iar Christian Bale îi dã replica sigur pe sine, conturând credibil portretul omului simplu ºi frãmântat atât de spectrul falimentului, cât ºi de propriii lui demoni mai vechi. Echilibrul dinamic, aproape centrifugal, al relaþiei lor, într-un carusel niciodatã stabil al ambiþiilor ºi încãpãþânãrilor, orgoliilor ºi nevoilor legitime, umanitãþii de fond ºi inumanului acumulat, constituie principalul motor al filmului, reuºind nu numai sã poarte acþiunea înainte non-stop, pe panta ei ascendentã, ci ºi sã impunã oarece teme de gândire. Chiar dacã Wade ºi banda lui sunt, în ultimã instanþã, doar o adunãturã de sceleraþi, nici aºa-ziºii oameni cinstiþi nu sunt cu nimic mai breji - doar mai laºi. Rãmân decisive în acest sens atât secvenþele de pe ºantier, cu torturarea lui Wade prin electrocutare, cât mai ales episodul antrior finalului, când un oraº întreg de vajnici cetãþeni cu respect faþã de lege se transformã într-o adunãturã de vânãtori de oameni, în stare sã-ºi împuºte fãrã a clipi pânã ºi propriul ºerif, cu ajutoarele lui cu tot, pentru câþiva dolari în plus. (Ce-i drept, toate astea nu ajung nici pe departe sã justifice aberaþiile moralizator-ilogice din final - dar pânã sã ajungem acolo, ne pun niþel pe gânduri). Distribuþia mai e completatã de un Peter Fonda tot mai bãtrân dar la fel de elegant-pervers, în rolul cinic-durului vânãtor de recompense Byron McElroy, în opoziþie cu Ben Foster - Charlie Prince, pandantul sãu de pe partea necuratã a baricadei legale.
Ah - ºi dacã mai regret ceva din varianta veche, e muzica. Tema principalã, "Three-ten to Yuma", suna al dracului de bine!

Pitbull (Mihnea Colmbeanu)
10-11 octombrie 2007,
Bucureºti, România

[M0n0]

8.5/10. Scriind aceste cuvinte pe melodia de la credite realizez ca filmul nu a fost degeaba. A fost un western cum trebuie, traditional, fara efecte ieftine dar scumpe, fara o poveste proasta, dar oarecum diferit fata de predecesoarele sale datorita cantitatii mai mari de dialog. Dialogul, aici, joaca un rol la fel de important ca intr-un roman, caracterizeaza personajele, construieste relatii intre personaje, ajuta la stabilirea identitatii si scopului fiecarui personaj ce ia parte la actiune. Finalul intr-adevar lasa de dorit din mai multe motive...este oarecum previzibil si este exact ce nu vroiai sa se intample, deci un final neplacut. Lasand acestea la o parte trecem la jocul actorilor, bun, cum era de asteptat. Ordinea interpretarilor fiind cam asa...Bale...Foster si Crowe. Bale este un actor universal si intotdeauna perfect in interpretari...Foster a fost o supriza placuta facand din personajul sau unul foarte interesant si malefic...iar Crowe putea mai mult, dar ramane in top deoarece personajul sau este unul complicat fiind si pozitiv, cateodata si negativ. Recomandat pt. fanii genului in special.

[razvan-gabriel]

Nu am vazut varianta prima, dar asta e proasta de-a binelea. Am intrat foarte increzator dat fiind ca-mi plac ambele capete de afis iar nici westernul nu-mi displace, insa am dat banii degeaba. Povestea raufacatorului nu este credibila (incerc si acum sa-mi dau seama ce naiba il fascina atat de mult fermierul ala, ce poveste sau caracter special avea el?), dialogurile banale pline de expresii ultrauzitate, un final infiorator. De fapt aici am fost surprins, nu mi s-a parut deloc previzibil finalul, nu ma asteptam sa fie atat de sec si de prost.
Singurul lucru acceptabil este prestatia lui Bale, insa acum imi aduc aminte de soata lui din film cu fata ei tampa din scena cu incendierea hambarului, si ma enervez din nou

[Pitbull]

(...) incerc si acum sa-mi dau seama ce naiba il fascina atat de mult fermierul ala, ce poveste sau caracter special avea el?

Päi sugestia cä fi-su-i fi-su...

(...) un final infiorator. De fapt aici am fost surprins, nu mi s-a parut deloc previzibil finalul, nu ma asteptam sa fie atat de sec si de prost.

Previzibilä era faza cä Dan va câstiga respectul lui Wade, care într-un fel sau altul va "coopera" cu el. Dar, asa cum zici, dincolo de asta, apar tot felul de tâmpenii - în frunte cu dezväluirea privitoare la plod, si momentul când Wade îsi împuscä toti membrii bandei care veneau sä-l salveze. Bagä un ochi pe IMDB, pânä si americanii am rämas socati de idiotenia asta.
http://www.imdb.com/title/tt0381849/synopsis
At the very moment that the protagonist Dan Evans is putting Ben Wade onto the prison train, Wade's gang shoots the rancher-with-low-self-esteem to death. In a move that makes no sense, Ben Wade grabs a gun and murders every man of his gang, which has just rescued him. Then Ben Wade boards the prison train. Presumably, the rancher's rebellious young son gets to collect the $1,000 payment for putting Wade on the train, but it's unclear. The audience is left stunned.

[gionloc]

eu m-am distrat de numa la film...
pai sa pui tu in trasura un tip care dela doi metri abia rade o aschie din pielea lui Ben Foster?
si secventa in care Crowe coopereaza cu Bale in legatura cu drumu spre tren, din motel, pentru a-i da un exemplu fiului William... cea mai western secventa a povestii... contrapartea la scara inalta a episodului cu replica-om a lui Crowe din trasura...
conventii peste conventii... cireada, familia, nevasta.... mai de zilele noastre... adica nu e pretendent - iubita - bariera, surmontarea barierei, cistigarea aprecierii fetei...
si tehnicile de agatat ale lui Crowe, pe ochi verzi...
Crowe... :lol: 8)

iar datele reactiei din final a lu' Crowe ar fi astea: primeste inapoi pistolul, vede crucile de pe el, isi aminteste cum mama sa i-a inminat o Biblie si a citit-o in trei zile in gara, asteptind-o... probabil ca intilnise in drum spre casa de bilete o banda precum a sa, iar posibilitatea aia cerea pedeapsa odata si odata... plus ca trebuia sa ii dea si fiului lor, William, o mostra a ceea ce inseamna ispasirea, eliberarea de trecut. si nu putea sa o faca precum Osho, scotindu-si o masea, ca atunci picam de ris de-a binelea...

[tva]

Western-ul nu este un gen foarte popular pentru Hollywood-ul zilelor noastre. Imi vine greu sa mentionez macar un film bun din ultimul deceniu (Brokeback Mountain nu intra in categoria asta chiar daca e cu caiuboi). Astfel, asteptarile au fost destul de ridicate, spre bucuria mea nu am ramas dezamagit. Filmul de fata e un remake, dar cum nu-mi amintesc mare lucru despre originalul din 1957 ma voi limita doar la acesta. E foarte posibil sa-l fi vazut in copilarie cand mancam western-uri pe paine, subiectul mi se pare extrem familiar.

Ben Wade (Russell Crowe), un bandit fara scrupule, este capturat si trimis pentru judecata in oraselul Contention de unde urmeaza sa fie preluat de trenul de 3 si 10 spre Yuma. Dan Evans (Christian Bale) este un fermier disperat. Din cauza conflictelor cu mosierul local abia are ce pune pe masa familiei. Este la capatul puterilor si familia sa incepe sa-si piarda increderea in el. Astfel, accepta sa faca parte din escorta prizonierului, la inceput pentru bani. Drumul spre Contention nu va fi o plimbare, locotenentul lui Wade, Charlie Prince (Ben Foster), si banda acestuia vor face tot posibilul pentru ca transferul catre Yuma sa nu aiba loc.

Daca ar fi sa fac o comparatie cu western-urile clasice as remarca actiunea nu foarte abundenta din acest film. Sigur, avem cel putin 2-3 scene intense dar per total actiunea nu ocupa mai mult de un sfert din film. Restul e reprezentat in mare parte de duelul psihologic dintre Wade si Evans, doi oameni care la prima vedere par stereotipici dar care reusesc stabilirea unei relatii extrem de complexe. Practic aceasta este partea cea mai interesanta din film, toata aceasta joaca psihologica excelent regizata de James Mangold si interpretata stralucitor de cei doi actori.

Nu pot spune ca am fost surprins de prestatia protagonistilor. Ambii au facut roluri memorabile in trecut, Russell Crowe cel putin mi-a atras pentru prima data atentia intr-un alt western, The Quick and the Dead din 1995. O surpriza foarte placuta a fost Ben Foster, care impresioneaza in ciuda faptului ca aparitiile sale pe ecran nu au aceeasi intindere cu ale protagonistilor. Chiar as fi fost interesat sa aflu mai multe despre personajul sau, care desi pare stereotipic lasa impresia ca putea fi dezvoltat ceva mai mult. Nu ne sunt dezvaluite motivele atasamentului sau pentru Wade, dar putem cel putin sa le ghicim. Cred ca s-ar fi putut face un film intreg cel putin la fel de bun ca aceste din perspectiva banditilor.

Ca story, filmul are destul de multe nepotriviri. Pe alocuri pare fortat si in general nu prea lasa impresia de veridicitate. Daca ar fi doar acest aspect al filmului, nota ar fi fost mult mai mica. Pentru mine insa, mai importante au fost cele doua personaje si modul in care evolueaza relatia dintre ele. Am vrut sa las acest avertisment pentru a nu pleca spre cinema cu impresia gresita. Filmul este un western, avem pistoale, avem pusti, exista iuteala de mana dar accentul nu cade pe aceste aspecte.

[razvan-gabriel]

Western-ul nu este un gen foarte popular pentru Hollywood-ul zilelor noastre. Imi vine greu sa mentionez macar un film bun din ultimul deceniu

Daca mai largesti un pic aria de referinta iti spun eu 2...
The Proposition, de acum 2 ani.Nu de la Hollywood, dar excelent.
Nici Tombstone (de la H dar cu vreo 4 ani peste deceniul tau) nu e rau deloc...

[Alex Leo Serban]

e f bun!
iar finalu in kre wade isi impushk banda e d nota 10 8)

[Pitbull]

Ete phâss.

[gionloc]

fis fis, nu asa

[Pitbull]

Nu, Gioane Loace, ãla care zici tu e "fâº".
Or, ãsta care zice el, e "phâss".
Adicã, altã Mãrie cu alte diacritice!

[Alex Leo Serban]

Ete phâss.

n-ati inteles nimic: e o skimbare d paradigma... 8)

[StefanDo]

schimbare-schimbare, da' fara spoilere, please
eu cum sa mai vad acuma filmu' cand stiu ca ala face nu stiu ce?!?

[Pitbull]

(...) finalul de o imbecilitate patentatã ºi lipsitã de orice raþiune, când Wade ia pistolul ºi... oops, nu vã spun, sã nu vã stric ºi surpriza asta! Un spoiler per cronicã ajunge.

Cine-i bäiat cuminte?
Pitbull e bäiat cuminte!
Ce primesc?
(Cafeaua aia din redactie, de azi, nu se pune - aia era tratatie.)

@A.L.S.
Mesajul filmic presupune proiectarea axei paradigmaticii pe axa sintagmaticii.
Dacä-mi zici din cine-i asta, promit cä mä mai gândesc la finalul äla.

[tva]

Deci nu ati inteles lupta interioara prin care trece eroul. Si-a dat seama ca ce face e gresit si s-a oferit justitiei... :lol:

Daca mai largesti un pic aria de referinta iti spun eu 2...
The Proposition, de acum 2 ani.Nu de la Hollywood, dar excelent.
Nici Tombstone (de la H dar cu vreo 4 ani peste deceniul tau) nu e rau deloc...

Uitasem de Proposition pentru ca e din alta zona. Tombstone a fost intradevar foarte bun, din cauza lui am zis numai un deceniu
Intre timp mi-am amintit de The Three Burials of Melquiades Estrada.

[Alex Leo Serban]

pt pitbull

pai, ia sa vdm... din mine nu poate fi, k e prea banal (e k si cum ai spune k filmu s face cu obiecte & oameni kre capata valente simbolice blabla...), iar ult oara cind am vb d 'sintagmatic' & 'paradigmatic' a fost acu fo 25 d ani, la facultate; era, cred, vba dspr saussure...
so...?

finalu e 'lipsit d orice ratiune', right, da tocmai asta mi s-a parut rejuisant la ac film destul d conventional & d by-the'book! sigur k poti sa-l iei si asha cum a sugerat useru d mai sus - change of mind/heart/identity/ etc, dar ar fi - zic eu - gradu subzero al interpretarii; mi s pare insa k ideea unui all-out shoot-out a la tarantino, decerebrat & neashteptat, face/da bine in final: e k si cum, brusc, spectatoru ar fi proiectat intr-un alt tip d film, din kre ia ce-i convine: satisfactia d a vedea k 'invinge binele' /expierea eroului/blabla + the adrenaline surge - putin pasindu-i (dk e destul d sofistikt!) d neverosimilu situatiei...

la ASTA ma refeream prin 'skimbare d paradigma'!

[Pitbull]

Era din cursul lui Carabät.

Sigur cä înteleg INTENTIA schimbärii de paradigmä la care te referi, si la fel de sigur, îmi poate pläcea oricând, cu conditia sä fie fäcutä bine - în spetä, sä fie: 1) solid justificatä la nivel de fond (psihologic, dramaturgic, etc.) ca si formal (stilistic); 2) suficient de coerentä (fie si undeva într-un plan subtil, dacä se doreste realizarea unui efect-soc, surprinzätor, printr-o aparentä incongruitate). Or, aici, procedeul päcätuieste tocmai sub aspectul acestor deziderate definitorii. Adicä, frust spus, nu se leagä de nici o culoare, picä la modul "hodoronc-tronc" - sau, casä autocitez din clasicii în viatä, "ete phâss".
Emoticonistic exprimat, în loc sä-ti inspire sirul A:
:huh: ... :? ... :happy: :love:
îti declanseazä sirul B:
:shock: ... :o ... :sick:

[Alex Leo Serban]

mami, eu n-am avut nicio treaba cu cursu lu carabatz!
in case u didn't know, i didn't go to film school...
(da sincer, acu k ma gindii, mi's pare k 'mesaju filmic' sta fix p dos! :lol: )

da, inteleg si eu c spui; mie mi-a placut tocmai pt k pik 'hodoronc-tronc' - k un colaj dk vrei... k si cum ar fi trimis in culise 'justificarile psihologice/dramaturgice' blabla...

[Pitbull]

Trimiterea la cursul lui Carabät era un banc (desi, spre deosebire de multi altii, eu i-am recunoscut întotdeauna meritele si consier cä am învätat lucruri esentiale de la el, ce-i drept e drept: era de o prolixitate super-alambicatä, care de cele mai multe ori împingea la ironii.

Cât despre becontopic, se pare cä mäcar pe partea de gustibus nu ne disputandum, ci numai la nivelul nuantelor lui "cum" - ceea ce-mi aminteste notoria noasträ controversä de-acu' doi ani si ceva, despre "Gilliap": amândurora ne pläcuse demersul filmic pânä la un punct, dincolo de care tu îl grokasesi pânä la capät, iar eu consideram cä incongruentele nu mai functionau organic.

[Lino]

Pitbull , tu spui tot ce vreau eu sa spun si nu pot