Guru
Join Date: Apr 2007
Posts: 559
|
Legea cinematografiei
De GRID MODORCEA *TRICOLORUL*
Toţi vor să se facă legi, dar să nu ţină seama de ele, să le încalce. Există şi o vorbă românească de te doare capul: "Legea e făcută ca să fie încălcată!". Acest dicton barbar, pentru societăţi haotice, poate fi foarte bine aplicat la Legea cinematografiei, care, în forma ei modernă, se mai numeşte Legea 630 din anul 2002. Această lege, aprobată de Parlamentul României, este contestată (citeşte încălcată) cu fiecare nou concurs de scenarii organizat de CNC, în situaţia de stat, forumul suprem, pe rol de bancă publică, prin care această lege se aplică sau nu. Mereu este discutată forma cum se aplică. De fiecare dată, Legea e contestată de cei care nu primesc finanţarea proiectelor. Legea e bună însă, dacă primeşti bani cît mai mulţi, şi dacă se poate şi nerambursabili, şi e proastă dacă eşti respins de la masa favorizaţilor. Fiindcă e categoric vorba în primul rînd de favoritisme, de ochi frumoşi, de prietenii, de interese, de şpagă, de toate căile murdare care duc la acordarea unui sprijin din partea CNC. Valoarea, geniul, personalitatea nu contează, numai banul. De regulă, juriile, oamenii din juriu, sînt instrumentele principale ale încălcării legii, ei sînt aleşi pe sprînceană, ei sînt sursa de neplăceri. De regulă, un juriu, orice juriu, este manevrabil, el joacă aşa cum îi cîntă cel care îl plăteşte, fiindcă la noi juriile sînt alcătuite pe bani. Evident, toate aceste culise nu se prevăd în lege. Legea e pentru proşti, mai spune un alt dicton barbar. Dar noi aici nu ne propunem decît să adoptăm o atitudine de oameni normali şi maturi în faţa legii.
Desigur, orice lege este perfectibilă. Şi cum contestaţiile sînt anuale, Legea cinematografiei a fost modificată an de an. Aşa că avem o Lege a cinematografiei a anului în curs, ultimele fiind Legea din 2009 şi Legea din 2010. Dar întrucît şi ele au fost amendate - ca şi cum o lege poate mulţumi pe toată lumea, mai ales pe trîntori şi hoţi! -, iată că în acest an a apărut şi Legea Nicolaescu, adică varianta Legii cinematografiei trecute prin experienţa redutabilului cineast. Dar nici nu a ieşi bine din biroul său, că această Lege, adică vechea Lege cu modificările de rigoare, a şi fost contestată. În primul rînd de Noul Val, cu toată trena lui. Şi unde? La Festivalul internaţional al filmului de la Cluj, care e un festival al tinerei generaţii, la care nu au ce căuta consacraţii sau cei care sînt indezirabili. Eu, de pildă, am 70 de cărţi, dintre care 30 de film, după care toţi cineaştii au învăţat şi au intrat la facultate (a recunoscut acest lucru însuşi Tudor Giurgiu), dar n-am fost niciodată invitat la acest festival. Nici la Premiile Gopo, dimpotrivă, cartea mea Privirea lui Gopo a fost ignorată de organizatori.
Dacă ei ignoră ceea ce este evident, de ce nu ar ignora sau contesta ceea ce e mai puţin evident sau cunoscut de o mînă de oameni? Aşa contestă, fără discernămînt - mulţi nici n-o cunosc - Legea Nicolaescu, deşi, cum am spus, este vorba de modificări ale Legii iniţiale, operate de Sergiu Nicolaescu, a cărui experienţă în domeniu nu poate fi pusă la îndoială. Şi nu poate fi acuzat nici de interese, de nici un fel, dat fiind că el se află într-un punct unde funcţionează interese de alt ordin, în primul rînd metafizice. Evident, totul a fost contestat, fără ca nimeni să fi citit aceste modificări făcute, gîndite de Nicolaescu în ajutorul cineaştilor, tineri în primul rînd. De fapt, nu Legea a fost contestată, ci el, autorul, de ce Nicolaescu să facă, să dreagă, să ne dea lecţii? S-a alăturat şi Victor Rebengiuc petiţionarilor, fără să fi citit un rînd din Lege. Există o modă în mentalitatea unor intelectuali români, cea dictată de gaşcă, de haită. Ţii de o haită, ce hotărîri ia ea, tu aderi imediat, ca orice înregimentat. Aşa şi marele actor abonat la contestaţii, aderă cu ochii închişi dacă Giurgiu dă semnalul! Şi e atît de greu să faci o lege! Dovadă că n-a făcut-o el, n-au făcut-o ei, contestatarii. Ei stau precum chibiţii pe margine, ca la rotonda microbiştilor din Cişmigiu, şi-şi dau cu părerea. O lege presupune o mare răspundere şi o mare pricepere. Citiţi numai faimosul dialog Legile, scriere de bătrîneţe a lui Platon. Veţi afla cu ce enorm cîntar trebuie să cîntăreşti lucrurile. Aşa este şi această Lege a cinematografiei, cu modificările lui Nicolaescu, care îi ajută şi îi apără pe toţi cei care vor să facă filme. Eu am citit-o. Şi am să dau în continuare citire la modificările pe care le-a operat Sergiu Nicolaescu, modificări salutare, pornind de la observaţii elementare, logice în primul rînd. În folosul celor interesaţi, în interes public, dat fiind că filmul a ajuns şi la noi o armă şi o industrie totodată, vom publica aceste modificări pe parcursul mai multor numere din ziarul nostru, în ordinea în care ele ne-au fost oferite de către dl. Sergiu Nicolaescu.
În momentul de faţă, finanţarea proiectelor de film se face prin intermediul unor aşa-zise credite rambursabile fără dobîndă acordate din Fondul cinematografic. C.N.C. are rolul unei bănci, fără a avea oameni de specialitate. Aceste credite trebuie rambursate într-un interval de 10 ani, după care, dacă rambursarea nu este încheiată, drepturile de exploatare a filmului finanţat trec la C.N.C. În fapt, aceste credite nu pot fi rambursate niciodată şi de fiecare dată filmul intră în posesia C.N.C., dar se spune că proprietar rămîne producătorul. (?!) Este o situaţie similară celei unui credit imobiliar în care, dacă acesta nu este rambursat la timp, banca îţi confiscă bunul ipotecat (casa), dar nici debitorul nu rămîne proprietarul imobilului. Asta ar fi o primă contrazicere. C.N.C. încă nu a început să-şi facă treaba aşa cum scrie în Lege. Au trecut deja 10 ani (1997). Legea trebuie aplicată, iar cei care nu şi-au putut achita creditul vor rămîne datori o viaţă întreagă, nemaiputînd să se prezinte la concursurile organizate de C.N.C. Iată ce spune actuala O.G. nr. 39/2005 la art. 34, alin. (2): "Persoanele fizice şi juridice care nu au respectat prevederile prezentei ordonanţe şi obligaţiile stabilite prin contractele aflate în derulare cu Centrul Naţional al Cinematografiei nu pot beneficia de credite din Fondul cinematografic". Mai există în aceeaşi Ordonanţă nr. 39/2005 un articol, 21, alin. (1), lit. i) care precizează:
"i) Fac dovada că nu au datorii la bugetul de stat sau la bugetele locale, la bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi la Fondul cinematografic, cu excepţia ratelor scadente la contractele încheiate cu Centrul Naţional al Cinematografiei şi aflate în derulare."
Dar această "derulare" nu se termină niciodată, avînd în vedere starea în care se află în acest moment cinematografia. Acest lucru înseamnă că toţi producătorii, din 1997, care au făcut filme vor da faliment? Deci lucrurile trebuie lămurite cu aceste articole şi cu datoriile la bugetul de stat. O contrazicere flagrantă!
Propunerea făcută de Senat este următoarea:
"C.N.C., prin concursuri, oferă producătorilor pînă la maximum 50% din valoarea devizului. În cazuri cu totul speciale, se poate acorda 75%. Suma este considerată ca finanţare a C.N.C. la filmul admis în concursul organizat de către acesta şi care îi dă dreptul de coproprietar al filmului în funcţie de procentul de participare la producţie".
La articolul 6, alin. (1), pct. 16 din Legea pe care o propunem se precizează: "(...) În cazul filmelor produse cu finanţare din Fondul cinematografic, C.N.C. dobîndeşte calitatea de coproducător al filmelor în cauză".
În situaţia în care se respinge propunerea ca C.N.C. să devină coproducător, puteţi propune o altă variantă:
"C.N.C. organizează concursuri prin care acordă producătorilor cîştigători max. 50% din valoarea devizului de film prezentat în concurs. În cazuri cu totul speciale, se poate ridica suma la 75%. Suma care constituie sprijinul financiar al C.N.C. este rambursabilă în timp de 3 ani. Dacă din exploatarea filmului nu se recuperează suma tuturor cheltuielilor, atunci C.N.C. preia dreptul de administrare a filmului timp de 10 ani. După această dată, producătorul îşi recapătă dreptul de proprietar, fără nici un fel de obligaţie faţă de C.N.C., datoria anulîndu-se". Aceasta ar putea fi, în final, propunerea Camerei Deputaţilor.
Este adevărat că Tratatul Uniunii Europene de la Maastricht prevede, la art. 87, că: "sînt incompatibile cu piaţa comună ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii unor anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre". Dar la alineatul (3), lit d) al aceluiaşi articol se instituie o excepţie de la această regulă: "ajutoarele destinate să promoveze cultura şi conservarea patrimoniului, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condiţiile schimburilor comerciale şi de concurenţă în Comunitate într-o măsură care contravine interesului comun". Or, producţiile cinematografice finanţate de Statul Român sînt încadrabile în această categorie. Hotărîrile de la Maastricht nu se doresc o spaimă pentru logica legislaţiei româneşti. Sumele investite prin Fondul cinematografic românesc sînt mai mult decît modeste comparativ cu cele ale unor state din Uniunea Europeană şi, în consecinţă, este greu de crezut că pot "modifica în mod nefavorabil condiţiile de concurenţă" în spaţiul european. Transformarea creditelor rambursabile fără dobîndă în sprijin financiar direct pentru producţia de film, C.N.C. urmînd să dobîndească calitatea oficială de coproducător sau finanţator, urmăreşte recunoaşterea unei situaţii de fapt şi, totodată, responsabilizarea C.N.C. în a controla modul în care sînt cheltuite sumele provenite dintr-un fond public şi a justifica astfel concursul de proiecte de film pe care îl patronează, dar fără să se amestece în treburile /sarcinile producătorului şi în nici un caz în cele artistice (scenariu, distribuţie, actori...), întrucît proiectul a trecut prin concurs. Relaţiile se vor stabili prin contract. Făcînd parte din UE, trebuie să reuşim a face o lege reală, favorabilă cinematografiei naţionale şi relaţiilor cu UE. O confuzie importantă a Legii cinematografiei este cea între noţiunile "producător", "coproducător", "sponsor" sau "finanţator". La art. 3, cel care cuprinde definiţiile termenilor, se spune că producătorul este cel care "iniţiază sau susţine în nume propriu realizarea unui film, asigurînd în acest scop condiţiile organizatorice şi financiare necesare", coproducătorul este cel care "participă cu mijloace tehnice şi/sau financiare la realizarea unui film", iar finanţatorul este cel care "participă la realizarea unui film şi care nu are drepturi asupra negativului acestuia", dar nu exclude un angajament contractual între producător şi finanţator.
De asemenea, nu este prevăzut nici un procent minimum de participare care să facă diferenţa între producător şi coproducător şi între coproducător sau finanţator. Acest lucru trebuie să-l stabilească Legea.
La art. 16 al Legii se prevede posibilitatea, pentru contribuabilii la Fondul cinematografic, de a opta pentru finanţarea directă a unui film cu pînă la jumătate din suma datorată Fondului, ei obţinînd astfel calitatea de finanţatori, la fel ca orice alt finanţator din afara sistemului şi asta în contul unor bani datoraţi, în definitiv, statului. Cu banii datoraţi la Fondul cinematografic, un contribuabil poate investi 50% într-un film ales de el, devenind astfel coproducător. De ce n-ar putea şi C.N.C.-ul să devină coproducător sau finanţator, investind în film tot bani din Fondul cinematografic, de care răspunde. Şi pentru ca această confuzie să fie totală, la art. 62 se prevede acordarea de către C.N.C. a unor "certificate de investitor" pentru producători şi a unor "certificate de finanţator", "sponsor" sau "investitor" pentru coproducători şi finanţatori (?) În tot acest tablou confuz, C.N.C., care de cele mai multe ori contribuie cu suma cea mai importantă la realizarea unui film, nu are nici calitatea de "producător", nici de "coproducător", nici de "finanţator". O are pe cea de debitor (similar cu o bancă), deşi pe genericul filmului apare, obligatoriu, sintagma "film realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei". Acest lucru se datorează O.G. nr. 39/2005.
Last edited by Pashpix : 13 Oct 2010 at 11:26.
|