The Sentinel
(2006)Santinela
- Detalii
- Distribuţie
- Imagini (47)
- Postere (4)
- Articole (2)
- Păreri (14)
- Trailer (1)
- Soundtrack (1)
- Wiki
Postere The Sentinel
|
|
Sinopsis The Sentinel
Mai multPete Garrison, agent în Serviciul Secret, i-a salvat viaţa Preşedintelui S.U.A. în urmă cu 20 de ani. Foarte îndrăgit şi respectat de colegii săi, Garrison (Michael Douglas) se ocupă în prezent de securitatea Primei Doamne. El trăieşte într-o lume aparte, bine ordonată, cu reguli stricte şi proceduri speciale.
Acest univers este zdruncinat de o serie de evenimente misterioase. Colegul şi bunul prieten al lui Pete, Charlie Merriweather (interpretat chiar de regizorul Clark Johnson) îi dă de înţeles…
Pete Garrison, agent în Serviciul Secret, i-a salvat viaţa Preşedintelui S.U.A. în urmă cu 20 de ani. Foarte îndrăgit şi respectat de colegii săi, Garrison (Michael Douglas) se ocupă în prezent de securitatea Primei Doamne. El trăieşte într-o lume aparte, bine ordonată, cu reguli stricte şi proceduri speciale.
Acest univers este zdruncinat de o serie de evenimente misterioase. Colegul şi bunul prieten al lui Pete, Charlie Merriweather (interpretat chiar de regizorul Clark Johnson) îi dă de înţeles că vrea să-i comunice informaţii secrete, extrem de importante. Charlie nu mai apucă, deoarece este asasinat în locuinţa sa. Crima este făcută să pară opera unor tâlhari.
Investigaţia este condusă de David Breckinridge, protejatul lui Garrison şi, până de curând, unul dintre bunii săi prieteni. Amiciţia lor este pusă la îndoială de Breckinridge, care îl bănuieşte - în mod eronat - că ar fi amantul fostei sale soţii.
Celor doi li se alătură Jill Marin, o proaspătă absolventă a cursurilor de pregătire ale Serviciului Secret, ambiţioasă şi extrem de tenace. Împreună, ei investighează ceea ce se dovedeşte a fi un complot intern în scopul asasinării Preşedintelui. Indiciile sugerează un trădător în rândul agenţilor Serviciului Secret, lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată în cei 141 de ani de existenţă ai acestei instituţii.
În cele din urmă, bănuiala se îndreaptă asupra lui Garrison, căruia îi va fi extrem de greu să-şi dovedească nevinovăţia, deoarece este victima unei înscenări. Suspectat fiind, Garrison decide să fugă şi să continue investigaţia pe cont propriu, pentru a-l demasca pe adevăratul trădător şi a-i salva viaţa Preşedintelui.
| Michael Douglas Pete Garrison | Kiefer Sutherland David Breckinridge | Eva Longoria Jill Marin | |||
| Martin Donovan William Montrose | Kim Basinger Sarah Ballentine | Gloria Reuben dna. Merriweather | |||
| Clark Johnson Charlie Merriweather | Kristin Lehman Cindy Breckinridge | Ronald Reagan |
Caseta tehnică
Produs de
20th Century FoxDistribuitorul international
20th Century FoxDistribuit in Romania de
InterComFilm DistributionȚara
SUATaguri
Box office The Sentinel
-
listă cu 736 filme, creată de Vegetarian pe 20 Noiembrie 2013
-
listă cu 100 filme, creată de blackheart4you pe 20 Ianuarie 2012
Filme de urmărit la TV
Pro Cinema
01:00
|
King Kong(2005)King Kong
|
Pro Cinema
22:30
|
Allied(2016)Aliatul
|
Duna
22:10
|
A Bridge Too Far(1977)Un pod prea îndepărtat
|
CineCloud
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
- Nicole Kidman
- Keira Knightley
- Osvaldo Ríos
- Serge Ioan Celebidachi
- Sharon Stone
- Carey Mulligan
- Născuţi azi
Trailere filme
- Forbidden Fruits
- Marty Supreme
- Băieți de oraș: Golden Boyz
- Return to Silent Hill
- 28 Years Later: The Bone Temple
- Obsession
- Shelter
Filme populare
Premiere cinema
- La vita accanto
- Nu mă lăsa să mor
- Szenvedélyes nök
- Five Nights at Freddy's 2
- A Mouse Hunt for Christmas
- Crăciun cu Ramon
- Eternity
În curând la cinema
- Dreams
- Dust Bunny
- Nuremberg
- Urchin
- Silent Night, Deadly Night
- The King of Kings
- Avatar: Fire and Ash
- Vasile și naveta spațială
- Colours of Time
- Father, Mother, Sister, Brother
- The SpongeBob Movie: Search for SquarePants
- No Other Choice
- The Anaconda
- Finnik 2
- The Housemaid
- Dragoste la țară
- Greenland: Migration
- Primate
- Bernard: Mission Mars
- If I Had Legs I'd Kick You
- A Private Life
- SOULM8TE
- Un weekend criminal
- 28 Years Later: The Bone Temple
- North: An Epic Journey of Friendship
- Sentimental Value
- The Chronology of Water
- Return to Silent Hill
- Rental Family
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Film The Sentinel







Părerea ta
Spune-ţi părereaBUN
a fost difuzat la
TNT
Luni, 06 Iul 2020 18:50
Vineri, 10 Iul 13:10
PRO TV Joi, 25 Oct 2018 22:30
merita vazut !!!!
Merita
thriller/action foarte bun
O nota spre maxim.
Nota 5/10
Spune-ţi părerea despre The Sentinel
Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.