Articole Spider

(2002)

Păienjeniș de nebunie

Imaginea-Scenografia-Costumele

Scenograful Andrew Sanders discuta conceptul sãu scenografic:
”Povestea în sine este minimalistã. Este aproape exclusiv povestea unui om si a nebuniei lui, ca într-o piesã de teatru. Am vorbit mult despre Pinter si Beckett cu David Cronenberg si mai cu seamã despre generatia de scriitori englezi ai anilor ’60 si ’70... Strãzile Londrei trebuiau sã fie vãzute ca prin ochii cuiva care fusese izolat de lume multã vreme. Important era sã scoatem din aceste strãzi orice detaliu de care nu era nevoie: oameni, masini, si orice detaliu modern”.
“Strãzile Londrei astfel precum le arãtãm noi nu sunt realiste”, spune Cronenberg. ”Cu cât am scos mai mult si l-am lãsat pe Spider singur cu arhitectura, cu atât ni s-a pãrut mai just.”
Scenograful s-a inspirat din pictura monocromaticã a lui Lucien Freud sau din fotografia lui Roger Mayne si imaginile lui întunecoase cu Londra anilor ’60.
Filmul s-ar fi pretat la alb-negru, însã autorii au pãstrat marourile si ocrurile predominante
într-o paletã foarte rarefiatã ca background pentru acest portret de psihopat care are iluzii schizofrene. În cheie beckettianã, Spider este un personaj redus la minimum. Hainele de pe el, ceea ce are în buzunare si într-o micã valizã sunt toatã viata lui.

Designerul de Costume Denise Cronenberg a gãsit toate costumele la magazinele de vechituri, întrucât garderoba trebuia sã dateze de pe la mijlocul anilor’50. Numai Mrs. Wilkinson are o alurã de ani ’80. Paleta aleasã de designer include subtile tonalitãti de maron, verde, beige, albastru si gris închis. Cronenberg subliniazã: “Spider este obsedat de detalii. Nu e o întâmplare cum îsi închide el nasturii la cele patru cãmãsi suprapuse si la palton. Se poate astfel vedea esenta naturii umane pentru cã nu e acolo nici-o tehnologie, nici-un obiect personal, nici-o obsesie a modei sau influenta din cultura pop.”