Articole Public Enemies

„O singură regulă am învățat de la Walter Dietrich: Niciodată să nu lucrezi cu oameni disperați”- John Dillinger

Deși au fost scrise o mulțime de cărți, eseuri, au fost compuse cântece și s-au făcut filme pe tema Marii Depresiuni, Michael Mann a fost interesat de această epocă prin experiențele unui criminal faimos, care a reșit să devină un soi de erou popular. Pentru americanii anilor ’30, care-și pierduseră economiile de-o viață și rămăseseră pe drumuri flămânzi, John Herbert Dillinger nu a fost doar un hoț, ci un erou care a spart băncile ce provocaseră colapsul societății, tragedie la care guvernul asistase neputincios.

Mann, care a mai scris un scenariu despre epoca respectivă și despre celebrul jefuitor de trenuri și bănci Alvin Karpis, explică atracția stranie pe care o exercită Dillinger: „Dillinger, probabil cel mai bun jefuitor de bănci din istoria Americii, a acționat doar 13 luni. A fost eliberat în mai 1933, iar pe 22 iulie 1934 era mort. Dillinger nu a ieșit din pușcărie, ci a explodat în peisaj. Era omul care vroia totul și vroia chiar atunci, pe loc.”

Imediat după ce a ieșit din închisoare, până spre sfârșitul lui iunie 1934, Dillinger a spart rând pe rând băncile din Midwest, atrăgând atenția întregii națiuni, dar în special cea a lui J. Edgar Hoover și a proaspăt înființatului său Birou de Investigații. Pentru a-i lua urma și a-l captura pe Dillinger, Hoover l-a desemnat pe tânărul agent cu față pătrățoasă Melvin Purvis, al cărui profil l-a inspirat pe celebrul creator de benzi desenate Chester Gould în conturarea personajului Dick Tracy. Dar Dillinger și oamenii săi se dovedeau mult mai buni decât agenții FBI; erau oameni duri și rapizi, care-și făcuseră „școala” în pușcării, și aveau de partea lor câteva atu-uri. Știau să mânuiască cele mai noi arme automate, știau să profite de pe urma sistemului public de siguranță fragmentat, care nu avea încă acoperire națională, conduceau la nivel de artă mașini Ford V8 cu care reușeau să părăsească rapid scena și, mai ales, profitau de pe urma antipatiei populare față de bănci, un sentiment ce căpătase o amploare tot mai mare.

Având de confruntat Congresul tot mai puțin încrezător în nou-formatul și prea puțin eficientul FBI, Hoover privea cu furie cum Dillinger ajunge un erou popular, în vreme ce agenții săi spilcuiți erau priviți ca niște mototoli. Într-un efort disperat față de o situație ce escalada, Hoover îl introduce în echipa de agenți pe Charles Winstead, un polițist din Vest, și alți doi asociați ai acestuia, pentru a-i da de urmă lui Dillinger. Ordinul lor era de a aresta orice rudă, prieten, iubită sau persoană care a avut contact cu vreunul din membrii bandei. În cele din urmă, șmecheria le-a reușit.

În timp ce își bătea joc de lege, celebrul tâlhar a călătorit prin țară cu iubita lui, Billie Frechette, aruncând cu bani în dreapta și-n stânga, cheltuind sume mari ce ridicau sprâncenele elitei din Florida. Într-un sfârșit, norocul lui Dillinger s-a isprăvit la Biograph Theater din Chicago, pe 22 iulie 1934. După ce fusese să vadă filmul Manhattan Melodrama și a ieșit din sală, forțele de poliție, coordonate de agentul Purvis, și ajutate de trădarea așa numitei „Lady in Red” (patroana de bordel din Chicago Anna Sage) au băgat o ploaie de gloanțe în el care l-au trimis pe lumea cealaltă.
Dar abia acum legenda lui avea să capete proporții și mai mari.
Admiratorii îndurerați de moartea eroului lor, aveau să-și înmoaie batistele în sângele împrăștiat pe caldarâm, iar mii de oameni au așteptat la morgă să îi vadă trupul. De la simpli curioși, până la oamenii legii, cu toții au vrut o parte din moștenirea lui. Desigur, lui Purvis i-a revenit partea leului din afacerea aceasta. La vremea când a fost ucis, Dillinger era atât de faimos, încât o parte din celebritatea sa a fost asumată de agentul FBI ce a devenit „Omul care l-a împușcat pe John Dillinger” deși el nu a pus degetul pe trăgaci. Genul acesta de faimă a început să-l deranjeze pe Hoover, care în cele din urmă, l-a scos pe Melvin Purvis din FBI.

Trei sferturi de secol mai târziu, statutul lui Dillinger de infractor legendar s-a consolidat. De la imaginea clasică a zâmbetului său strâmb, până la statutul de „unul dintre cei mai celebri locuitori ai orașului Chicago”, Dillinger rămâne un simbol. Și nimeni altul nu putea să fie mai însuflețit de imaginea sa decât un bărbat care a crescut la mai puțin de 250 km de casa părintească a lui Dillinger din Mooresville, Indiana: un actor numit Johnny Depp.

„În adâncul său, Johhny are un fel de duritate” comentează Mann. „Când am început să vorbim despre proiect, a spus că e interesat de Dillinger de multă vreme și că celebrul tâlhar îi amintește de câteva persoane din trecutul său. Îl are pe Dillinger în el; asta e ceva ce am simțit. Toți avem câțiva fiori întunecoși înăuntrul nostru, dar să fii capabil să mergi în adâncul tău și să răscolești, să scoți la iveală acest întuneric... ăsta înseamnă curaj.”

Depp își explică interesul față de gangster: „Destul de amuzant, când eram copil eram fascinat de John Dillinger. Să nu mă întrebați de ce, îl admiram și gata. Îmi plăcea într-un fel. Dar, privind înapoi, cred că m-a interesat caracterul său. Era vorba despre el ca om... într-o vreme când bărbații erau bărbați cu adevărat. Era, în bine și în rău, exact cine era, fără compromisuri în nicio privință.”

Pentru Michael Mann provocarea era să creeze acel 1933 autentic, să reînvie acei ani pentru publicul din 2009. Și nu numai în ceea ce privește exteriorul, dar mai ales, era preocupat să redea modul în care gândeau oamenii. De pildă, cum curtau bărbații femeile în 1933. Cum își trăiau viața recidiviștii, cum își priveau soarta. Ce însemna pe atunci lume materială pentru cei înflămânziți și respinși. Despre disperarea din stradă.

În ce-l privește Christian Bale, actorul a fost interesat de ceea ce a crezut că au fost trăirile lui Purvis. Este convins că agentul FBI știa că e persoana care trebuie să-și murdărească mâinile. „Presa era plină de laude la adresa lui, era tratat ca un erou” afirmă Bale „dar eu cred că Purvis trăia un conflict în legătură cu măsurile luate de Birou pentru a deveni eficient.”

„Purvis nu avea nicio satisfacție în a-l urmări pe Dillinger, în interpretarea mea. La vremea când l-a încolțit, Purvis trebuie să fi realizat compromisul pe care el însuși îl făcea vizavi de propriile valori și începuse să se întrebe cine este de fapt ratatul în toată afacerea asta.” Pentru a-și pregăti personajul, Bale și Mann au vizitat birourile FBI din Quantico, Virginia și au petrecut un timp alături de fiul lui Melvin Purvis, Alston. Pentru că nu există nicio întregistrare a vocii lui Purvis (a murit în 1960) Bale a ales să folosească accentul sudist al lui Alston pentru film.

Pentru a o înțelege pe Billie Frechette, Mann a studiat amănunțit povestea acestei femei care a devenit iubirea vieții lui Dillinger. „Am încercat să descifrez viața lui Billie: ce făcea, ce o interesa, cum se descurca în timpul Marii Crize” afirmă el. „Lucra ca garderobieră la The Steuben Club; era o tânără ambițioasă dintr-un mic orășel care-și croise drum în Chicago. Încă un lucru care mi s-a părut semnificativ este acela că era indiancă. Ca nativă a tribului menomine, era un cetățean de clasa a doua, un outsider.”