Articole Margin Call

FILMÎND “PANICĂ PE WALL STREET”

De la etajele superioare ale unui zgîrie-nori de pe Wall Street, cîțiva bancheri, agenți de bursă și analiști privesc cum cade noaptea peste Manhattan. Ei sînt martorii a ceea ce știu - și sînt singurii care știu, deocamdată, că este sfîrșitul unei epoci. Cînd soarele va răsări din nou și se vor deschide tranzacțiile zilei, lumea va fi cufundată într-un colaps financiar epocal... un colaps pe care doar ei îl vedeau venind, și pe care doar ei l-au creat. În aceste circumstanțe, cum să faci pace cu tine însuți?

La începutul crizei care a zguduit piețele financiare în 2008, mulți au pus aceeași întrebare celor care au creat dezastrul. Cum face față cineva eșecului, un eșec care l-a costat slujba numai pe el, ci și pe alte milioane de oameni? J.C. Chandor realizează un thriller care ne duce acolo unde nu am mai fost pînă acum: în centrul unuia din coloșii financiari de pe Wall Street, pentru o radiografie tranșantă a universului unui grup de oameni aflați pe marginea prăpastiei. Povestea se desfășoară de-a lungul a 24 de ore, de la primele suspiciuni despre un posibil dezastru, pînă la recunoașterea integrală a colapsului, la ieșirea dintre ruinele financiare, dar și personale, cînd sună clopotul final și tranzacțiile se încheie pe ziua respectivă. De la analiști juniori la CEO și președinți, fiecare membru din ierarhia corporației trebuie să dea piept cu un coșmar devenit realitate și cu propriul rol jucat în crearea lui.

Într-un final, PANICĂ PE WALL STREET atinge un adevăr pe cît de mișcător, pe atît de deranjant, și anume acela că bărbații și femeile care au creat criza financiară care continuă și azi nu erau altceva decît oameni obișnuiți care, în ciuda talentelor, inteligenței sau a compensațiilor financiare uriașe, au căzut victime ale propriei lor neglijențe, imprudențe sau ale unor priorități prost înțelese. Wall Street poate să fie lipsită de suflet, dar indivizii care lucrează pe coridoarele puterii de acolo nu sînt așa. PANICĂ PE WALL STREET e povestea acestor suflete și a celor mai lungi și mai sumbre nopți din viața lor pe care și-au petrecut-o privind în prăpastia pe care au creat-o cu propriile mîini.

Deoarece criza financiar ne-a afectat pe toți, fără exagerare, filmul e inspirat dintr-o experiență foarte personală a regizorului și scenaristului debutant, J.C. Chandor, care declară: „Cred că mulți oameni s-au întrebat de unde știam atîtea lucruri despre această industrie, fiindcă nu am lucrat niciodată în domeniu. Dar tatăl meu a lucrat pentru Merrill Lynch timp de aproape 40 de ani, astfel am putut ști lucruri fundamentale despre oamenii dn această industrie, dar, cel mai important, am putut înțelege ce și cum îi interesa cel mai mult în viață.”

Chandor s-a consultat cu tatăl său, dar și cu o serie de veteran ai industriei financiare, reușind, astfel, să asigure filmului autenticitatea scenariilor și personajelor specifice acestei lumi. Tatăl său, Jeffrey, spune: “Cred că J.C. a preluat acele momente din viața mea în care angajam frenetic oameni, pe durata unui boom, pentru ca apoi să concediez pe unii din ei, pe care el îi și cunoștea, în perioadele cînd lucrurile mergeau prost.” Acesta continuă: “Wall Street nu e un business bine administrat, ca afacere. Există trader forte buni, specialiști în investiții foarte buni și oameni foarte buni la vînzări, dar să-i faci pe toți să funcționeze ca un business profitabil în fiecare an, e extreme de dificil. Și nu sînt multe firme care sînt bune la administrare. Adevăratul talent al lui J.C. constă în abilitatea cu care a pus toate aceste elemente în poveste, astfel încît și cel mai nepriceput om de pe stradă să priceapă despre ce e vorba în acest business.”

Pentru actorul și producătorul Zachary Quinto (Star Trek) spune: „Această perspectivă personală a fost esențială pentru eficacitatea și atractivitatea scenariului: „Mi-a fost clar, chiar înainte să-l cunosc pe J.C., că această poveste venea dintr-un loc foarte personal. E extraordinar să vezi cum experiența cuiva devine atît de firesc un scenariu care, apoi, e plăcut de jucat de către un actor. Personajele sînt foarte realiste, ceea ce e un mare punct de atracție pentru noi, ca actori. Cu J.C. la regie nu s-a pierdut deloc timpul, pentru că era un univers din care provenea și pe care îl cunoștea foarte bine. Știe exact cum să comunice cu actorii, a știut cum să ne comunice relația personajelor cu cifrele, cu banii, ceea ce a fost de mare ajutor.”

Această relație personală cu materialul filmului i-a oferit lui Chandor un nivel unic de abordare a vieților interioare ale personajelor. Dacă scenariul încăpea pe alte mîini, s-ar fi transformat într-un film anticorporatist, în timp ce în acest caz avem de-a face cu un portret de grup bogat în nuanțe și care dă dovadă de înțelegere, în ultimă instanță.

“În esență, este o poveste umană”, explică Chandor. “Am încercat să înțeleg ambele părți. Nu am privit lucrurile ca un bancher care scuză alți bancheri, ci, cunoscînd personal mulți oameni din domeniu, a trebuit să accept faptul că nu sînt diabolici.”

Quinto mai spune: ”Ce mi-a plăcut foarte mult la scenariu a fost faptul că nu e moralizator. Nu e scris ca să arunce cu noroi în acești oameni, ci este o explorare a unor alegeri pe care oamenii le fac, uneori, de-a lungul vieții lor, și a modului în care aceste alegeri le scapă de sub control. J.C. are o înțelegere de un nivel foarte profund și consider că dă dovadă de multă integritate procedînd astfel.” Producătorul Rob Barnum spune și el: “Veți vedea multe filme pe acest subiect care vor purta un mesaj și vor fi fillme care vor înfiera tarele capitalismului. Acest film nu procedează așa. E o poveste foarte umană.”

Cu toate că Panică pe Wall Street are personaje care folosesc mulți termeni tehnici, filmul nu e o poveste despre inginerii financiare complicate. Quinto spune: “Trece dincolo de jargonul dificil de înțeles. Asta a fost un mare atu, în opinia mea. Cred că povestea lui face criza accesibilă unei audiențe largi. Și mai cred că asta ne-a atras pe toți cînd am citit prima dată scenariul și am luat decizia să fie primul proiect al companiei noastre, primul film pentru care merită, într-adevăr, să ne luptăm.”

Panică pe Wall Street nu e numai debutul unui regizor și scenarist, ci și al uni trio de tineri producători: Quinto, Neal Dodson și Corey Moosa, care, împreună, sînt fondatorii companiei Before the Door Pictures. “Cam cu un an înainte ca Star Trek să aibă premiera am avut o discuție cu Neal despre o companie prin care să producem povești la care particip ca actor. Atunci a început cea mai satisfăcătoare experiență pe care am avut-o vreodată.”

Satisfăcătoare, dar și epuizantă. Penn Badgley (Easy A, Gossip Girl), care are rolul tînărului analist Seth Bergman în film, spune: “E nevoie ca producătorii să pună laolaltă totul: echipa, machiajul, coafurile, costumele, echipamentele electrice. Asta în timp ce trebuie să-i asigure pe producători că proiectul va funcționa. Acești trei tipi probabil că n-au avut parte de prea mult somn, dar e cert că s-au întrecut pe ei înșiși. A fost primul lor proiect și acum toată lumea îi privește ca pe niște adevărați profesioniști.”

Inițiativa lor i-a impresionat și pe actorii de renume care au acceptat să intre în proiect. Paul Bettany (The DaVinci Code; Master and Commander), care joacă rolul agentului de bursă Will Emerson, spune: “Zach are foarte mult avînt pentru un puștan ca el”, glumește Bettany. “Dar, serios vorbind, e un om impresionant. Am fost coplești de modul în care face eforturi să rezolve tot timpul lucrurile. Îmi aduc aminte cînd m-am aflat pentru prima dată în mașină cu el; trebuia să sosească Demi Moore, iar el el era la telefon și rezerva camera pentru Demi și își repeta și rolul, căci avea o piesă de teatru care urma să aibă premiera, o piesă forte importantă. Muncea fără pauze; nu știu, poate că sînt eu mai leneș, dar e extraordinar să fii în preajma unui cu o asemenea energie.”

Quinto are cuvinte de laudă și pentru partenerii săi producători: “Corey și Neal sînt oamenii în care am cea mai multă încredere. Nu încetez să mă minunez de cît de inteligenți sînt, de răbdători, de înțelegători. Formăm un triunghi energetic extraordinar, perfect echilibrat. Fiecare dintre noi aduce ceva diferit în ecuație. Glumim între noi și spunem că Neal e creierul, Corey e inima, iar eu sînt fața.

Oricum s-ar împărți responsabilitățile între cei trei, din momentul în care a sosit scenariul lui Chandor, totul s-a schimbat. Corey Moosa își aduce aminte: “a fost cea mai rapidă lectură de scenariu; toți am fost pe aceeași lungime de undă. În general, avem gusturi diferite, dar aici am căzut cu toții de acord înmai puțin de 24 de ore.”

Neal Dodson spune și el: “Am fi putut să facem filmul cu și mai mulți bani dacă acceptam o urmărire cu mașini, sau împușcături, sau dacă acceptam ca vreun personaj să plece în cătușe la final. A fost foarte tentant penru o companie tînără, ca a noastră. Ne-am gîndit să abordăm cea mai ușoară cale și să facem mai tîrziu filme așa cum ne dorim noi, dar, într-un final, ne-am decis ca penru primul nostru film să nu facem nici un compromis.”

Din fericire, cei trei producători începători au putut beneficia de ajutor, venit din partea altor doi producători, tineri și ei, dar deja cu cîteva filme la activ. Michael Benaroya și Rob Barnum, de la Benaroya Pictures, care au produs filme precum New York, I Love You și The Romantics, erau mai familiari cu asamblarea tuturor aspectelor financiare pe care le implică producția unui film, și s-au implicat și ei în proiect. Echipa de producători a fost întregită de Joe Jenckes, prieten bun al lui J.C., care a dus materialul la Before The Door și s-a implicat în toate aspectele producției.

Odată aspectele producției clarificate, s-a început distribuirea rolurilor. Actorii care au acceptat să joace sînt visul oricărui realizator de film. Simon Baker (The Menalist), care are rolul ui Jared Cohen, unul din șefii de top ai firmei, se declară încîntat să joace într-un film independent: “Mi-a plăcut ritmul de filmare, dar și faptul că oamenii erau foarte organizați și foarte eficienți. Iar distribuția… sînt cazuri în care poți avea buget nelimitat și tot nu reușești să aduni laolaltă asemenea actori.” Majoritatea realizatorilor de film aflați la debut ar fi fericiți să aibă măcar unul din acele nume, pe cînd Chandor a beneficiat de o distribuție care a inclus doi cîștigători de Oscar, doi nominalizați la Oscar, și nume care au fost nominalizate la Emmy, Globurile de Aur și BAFTA. Așa cum remarcă și Quinto, “nici unul dintre noi nu și-a imaginat măcar că ar putea avea o distribuție de asemenea calibru. Nici măcar în cele mai îndrăznețe visuri ale noastre nu am fi crezut că vom filma alături de oameni pe care îi admirăm de atîția ani… E extraordinar și nici acum nu știu cum de s-a întîmplat…”

Primul punct de atracție a fost, desigur, scenariul inteligent și dens al lui Chandor. “Forte rar dai peste un scenariu cu adevărat bun”, spune Stanley Tucci (The Lovely Bones, The Devil Wears Prada), care joacă rolul analistului de risc concediat, Eric Dale. “E atît de deșept scris, de credibil, cel puțin din ce știu de la prietenii mei din acest domeniu. Dialogul era scris fără să fie forțat, are un ritm minunat și o dramă subtilă. Nimic nu e în tușe îngroșate. Cred că e cea mai bună calitate pe care o poate avea un proiect independent.” Declarația lui Tucci e susținută și de Paul Bettany, aproape cuvînt cu cuvînt: “Mi-a lăsat impresia că e David Mamet, dar în sensul bun”, glumește actorul. “A fost un material care mi-a oferit multe oportunități, ca actor.”

Bettany nu e singurul care scoate în evidență calitatea scenariului, scris cu replici veridice și cu personaje portretizate într-o manieră unică, care le plasează în momente de mare vulnerabilitate în viața lor. Zachary Quinto explică: “Pentru fiecare personaj vedem fețe diferite ale sale, care ne dezvăluie ceva ce nu știam sauceva ce nu bănuiam că ar exista, ceea e a și constituit punctul de atracție al scenariului pentru atîtea vedete.”

Despre Kevin Spacey, care se află în centrul poveștii în rolul președintelui executiv al firmei, Sam Rogers, Paul Bettany spune: “Cred că el a fost unul din motivele principale pentru care actori cu mari premii au acceptat să joace în acest film. Nu pot să scot destul în evidență faptul că el și Stanley Tucci au fost cei care m-au făcut să intru în proiect fără să stau pe gînduri. Sînt doi dintre actorii cu care mi-am dorit dintotdeana să joc.” Tucci îi întoarce complimentul și spune: “Bettany e unul din actorii mei favoriți. L-am admirat dintotdeauna.”

Să atragi o distribuție de prima mînă într-un film e una, dar să reușești să îi faci să interpreteze deosebit rolurile, e cu totul altceva. Stanley Tucci spune că J.C. Chandor a trecut testul cu brio: “J.C. a fost grozav. E foarte inteligent, foarte amabil, nu vrea deloc să iasă în evidență cu orice preț, nu are nici o problemă să schimbe o replică, dacă un actor simte că nu merge pentru el. E incredbil de spontan și incredibil de organizat, în același timp.” Penn Badgley spune și el: “E un regizor-scenarist cu o atitudine foarte pozitivă, dispus la schimbări. Nu ține cu dinții de nimic, nu își face griji că vine altcineva să schimbe sau să schimbe în bine. E un profesionist desăvîrșit.”

Dar Chandor a avut grijă ca viziunea sa să fe adusă pe ecran cît mai fidel cuputință. I-a încurajat pe toți cei implicați să-și dea cu părerea, dar a fost ferm atunci cînd știa că propunerile celorlalți nu funcționau. Pentru Paul Bettany, aceasta e o dovadă de curaj, căci nu mulți regizori pot face asta.

Demi Moore (G.I. Jane, A Few Good Men), care are rolul ofițerului de risc Sarah Robertson, spune: “Avînd în vedere că e un film independent, de multe ori filmam într-un ritm forte rapid, dar el venea la noi și ne exlica pe îndelete ce însemnau replicile noastre. O făcea într-un mod atît de natural și de firesc, încît reușea să ne insufle acel nivel de încredere de care aveam nevoie ca să dăm tot ce era mai bun din noi.”
Jeremy Irons, care are rolul puternicului CEO John Tudd, spune și e: “Scenariul avea suspans și personaje foarte bine conturate. J.C. e un regizor forte generos, deși e la primul lui film. E foarte deschis și își cunoaște bine materialul.”

Efortul actorilor a fost ajutat și de faptul că majoritatea scenelor se petrec în interioare, ceea ce a dus și la menținerea sub control a bugetelor, pe de altă parte. Demi Moore spune: “Să vă spun ce a fost atît de deosebit la această experiență unică din viața mea de actriță. Totul avea loc pe palierul acelei clădiri de birouri. Am avut mini-studioul nostru din zgîrie-nori. A fost o ambianță forte intimă și forte productivă.”

Producătorul Corey Moosa e de acord cu punctul de vedere al lui Demi Moore: “Actorii nu au fost nevoiți să urce și să coboare 42 de etaje pentru a se închide în rulotele lor, au stat cu toții aici. Au avut ocazia să petreacă mai mult timp unii cu ceilalți, ceea ce a creat o atmosferă de familie. A fost ca la teatru, pe care îl cunoaștem cu toții, căci de acolo am început cu toții.”

În afară de sentimentul unei comunități, un alt efect benefic al restricțiilor de buget a fost cel al temei filmului. Producătorul Rob Barnum spune: “Dacă vrei să faci un film despe Wall Street, atunci trebuie să-l faci cu grjă pentrupartea financiară. Marea ironie cînd vezi alte filme despre Wall Street care au ca mesaj comportamentele iresponsabile ale unora dn business e că au niște bugete exorbitante, ceea ce le anulează oarecum mesajul, fiindcă dau dovadă de același gen de comportament inadecvat față de bani.”

Dar, deși filmul se petrece într-o serie de birouri, orașul are și el un rol important. Paul Bettany spune: “Aproape în fiecare cadru vezi orașul, și e uimitor. Știu că e un clișeu, dar e un oraș foarte fotogenic. Eu trăiesc în New York și am început să apreciez altfel orașul după acest film.”

Ceea ce deosebește acest film de altele de gen care au încercat să trateze tema crizei și a efectelor ei asupra oamenilor, familiilor și multor domenii ale industriei este exact acea perspectivă proprie, atît culturală, cît și personală. Pentru Penn Badgley a fost o adevărată șansă să joace într-un film care vorbește despre o situație care a afectat oamenii pe plan mondial: “Cred că această criză financiară este cel mai important eveniment din viața tuturor și va continua să fie așa pentru mult timp. Așa că, pentru un actor tînăr e aproape echivalentul unui film de război. Cred că filmele cu teme financiare care vor urma vor avea un ton mult mai romantic.”

Pentru Stanley Tucci, Panică pe Wall Street reprezintă o șansă de a vorbi despre experiența universală de a observa cum lucrurile au scăpat de sub control: “Ceea ce ne-a atras pe toți în acest proiect a fost inteligența și adevărul scenariului, ca și veridicitatea lui abordată într-un stil deloc melodramatic sau tipic hollywoodian. A umanizat toate aceste evenimente care pînă acum erau foarte abstracte pentru mulți dintre noi. Întreaga țară a suferit, și oamenii mărunți, și cei bogați. Cu toții au suferit efectele dăunătoare. Așa că mi-am dorit nu numai să înțeleg mai bine ce s-a întîmplat, ci și să pot spune această poveste.”

Premiera în cinematografe a filmului PANICĂ PE WALL STREET nu va revigora piețele bursiere, nu va feri casele de preluarea de către bănci, nu va reface fondurile de pensii care au intrat în faliment. Dar va permite accesul publicului la înțelegerea modului în care s-a declanșat criza, îl va face martor la fiecare moment al începutului, permințîndu-ne să ne recunoaștem cu toții în demonii, visurile și regretele celor care au fost arhitecții acestei catastrofe.