Articole Le Peuple migrateur

BRUNO COULAIS
Compozitor
Să vorbim mai întîi despre compozitor, Bruno Coulais. A compus muzica pentru Microcosmos, Les rivieres Pourpres, Belphegor, Vidocq. Dorinţa lui a fost să ilustreze filmul cu o muzică ce să inspire contemplarea în tăcere. Alege, aşadar, voci bizare, masculine, pe care le îmbină cu cîntece pentru copii. Îmbină vocea lui Robert Wyatt şi a lui Nick Cave (cu textele sale poetice), cu Cvartetul Bulgarka, corul de başi din Sofia, şi orchestra simfonică din Bulgaria.
“Debussy spunea că, pentru a învăţa cum să compui muzică, este mai bine să urmăreşti un apus de soare decît să asculţi o simfonie a lui Beethoven. Oricum, în toate acele luni în care am stat în visare în faţa imaginilor din “Poporul migrator”, splendoarea acelui spectacol m-a incitat mai degrabă la contemplare în tăcere decît la compunerea unei coloane sonore.
Căci cum poate cineva să exprime euforia primului zbor, insolenta libertate a zborului, istovitoarea luptă pentru migraţie, incredibila nebunie a naturii, în doar 12 sunete?”

MARIE-JOSEPHE YOYOTTE
Monteur
Una din cele mai bune monteuse din domeniu, Marie – Josephe Yoyotte a lucrat cu nume celebre ale cinematografiei franceze precum Beneix, Pinoteau, Rappeneau, Truffaut, etc.
“Jacques Perrin poate transforma visele în realitate. Nu, noi nu am fost creaţi să zburăm precum păsările.
Dar nu este chiar aşa de trist: păsările ne însoţesc.
Putem să le ascultăm, să le observăm, şi să iubim muzica, poezia, pictura, sculptura şi bijuteriile pe care le-au inspirat.
Putem învăţa cum să ne uităm la ele.
“Poporul migrator” mi-a oferit toate acestea.
Este un privilegiu pentru mine să lucrez la un film, să particip la ceea ce se devarsă din sufletul unui regizor şi să am sentimentul că înţeleg ce vrea acesta să exprime.
Am văzut proiectul cum se maturiza, cum lua formă pentru un an, doi, apoi trei ani de filmări. Sute de ore de imagini.
Apoi, la final, pentru mine, montajul.
Păsările mi s-au perindat prin faţa ochilor, cu dîrzenia lor, prudenţa lor, oboseala, uneori epuizarea, nevoia lor enormă de afecţiune, tot ce constituie personalitatea lor în ciuda supunerii lor misterioase la legile care le guvernează supravieţuirea.
Sper că spectatorul va fi cucerit de această euforie pe care eu încă o simt după atîte ore de lucru.”

JACQUES CLUZAUD
Co-Regizor
“Septembrie 1999 – Statele Unite ale Americii – Hudson River.
Botezul zborului împreună cu păsările.
Douăsprezece gîşte canadiene îşi iau zborul.
Zboară la cîţiva centimetri distanţă de nasul meu. Imposibil să mă abţin să ating vîrful unei aripi. E incredibil, dar adevărat.
Vor mai fi sute de alte zboruri cu alte păsări – de la raţe sălbatice la pelicani albi, papagali, ca un covor fermecat desfăşurat în faţa bimotorului nostru – o pasăre printre alte păsări.

În septembrie 1999, vara indiană nu era prea grozavă. Prea puţină ploaie, unii arţari îşi pierduseră frunzele prea devreme, începuse să cadă zăpada, roşul era o culoare absentă din peisaj. Septembrie 2000, ne-am întors cu un nou grup de gîşte canadiene, şi cu o trupă întreagă de gîşte arctice, adevăraţi acrobaţi, virutozi ai zborului. De această dată, vara indiană este superbă, pădurea este o simfonie de culori…dar vîntul este prea puternic, ceaţa nu vrea să se ridice, începe să cadă şi zăpada. Să pregăteşti totul cît se poate de repede, să ai răbdare în fiecare zi, indifierent de condiţiile meterologice…pînă ce soseşte momentul magic în care lumina, aerul, plăcerea păsărilor, inspiraţia cameramanului şi a pilotului ajung la unison, pentru o clipă în care visul pe care îl urmăream devine realitate.

Martie 2000 – Monument Valley, Arizona – ţinutul lui John Ford şi al lui John Wayne. A hoardă de cai sălbatici. Păsările îşi continuă zborul: migraţia către nordul îndepărtat.
La o fermă în Utah, două gîşte captive ar vrea să li se alăture. Se uită pe după gratii la suratele lor, care îşi continuă zborul netulburate.
Păsările nu oferă prea uşor camerei de filmat ce ne-am dori noi, însă adesea oferă mult mai mult. Aşadar, răbdare, calm şi perseverenţă…”

MICHEL DEBATS
Co-Regizor
“O biserciuţă cu acoperişul năpădit de iarbă, cîteva pietre funerare, un castan, cîţiva copaci, marea alături, plouă: sîntem la Likla Hof, un orăşel din sud-estul coastei islandeze. Acolo l-am văzut, adăstînd pe o creangă lăsată dintr-o salcie noduroasă, cu ochii închişi, epuizat – tocmai traversase oceanul. Era un porumbel gulerat, pe numele său real “columba palumba”. Oare zburase dinspre insulele Feroe, dinspre Insulele Shetland, sau dinspre coasta Scoţiei? Cine putea şti, acesta e secretul păsărilor. Erau mai mulţi oameni în jurul salciei; se uitau la călător. Am aflat că cinci sau şase ani de-a rîndul sosise spre finele lui iulie, singur sau însoţit de încă un porumbel, caz în care îşi făcuseră cuib acolo. În septembrie dispăruse. Era ca o legendă povestită de oameni. Un ornitolog islandez a adăugat că acest porumbel nici nu ar fi trebuit să vină într-un ţinut ca acesta, care nu era potrivit speciei lui, căci de obicei migraţia acestui soi de pasăre se oprea pe undeva, mult mai departe în sud, în mijlocul Germaniei, Angliei sau Poloniei.

Eram la doar cîţiva centimetri de acest porumbel, care temura fragil pe creanga lui, cu pleoapele tot lăsate, avea un punctuleţ verde pe cioc, gulerul său alb devenise cam cenuşiu, îi lipsea o gheruţă. În fiecare an sosesc în Islanda păsări migratoare mult mai rezistente, precum rîndunicile de mare, gişte, ploieri, şi multe altele, zburătoare care străbat neobosite distanţe uriaşe şi îşi duc cîntecul acolo unde doar vîntul mai cîntă … iar eu stăteam în faţa unui biet porumbel care tocmai traversase oceanul.
În două zile, după ce îşi va fi recăpătat puterile, şi-ar fi luat zborul pe deasupra vulcanilor, gheţarilor, cascadelor, preeriilor şi deşertului, dar, după ce va fi văzut toate acestea, în septembrie ar fi fost înapoi aici, apoi ar fi plecat din nou: plecare era însuşi destinul lui. Ai putea fi un erou, porumbel gulerat, dacă ai fi om. Zboară, pasăre, şi sper ca zborul tău să nu întîlnească niciodată zborul unui glonte, şi astfel să fii ucis ca un biet porumbel comun.”

DOMINIQUE GENTIL
Director de imagine
“Cei de la producţie au dorit să filmăm în 35 de mm, pentru a evita orice fel de trucuri şi pentru a avea doar imagini reale. Aceasta a însemnat o adevărată provocare tehnică pentru mînuitorii camerelor de filmat. Echipamentele pe care le aveam la dispoziţie nu erau tocmai potrivite pentru acest film. Aşa că am stat ore întregi să improvizăm camere, macarale, caruri pentru camerele de filmat, platforme plutitoare, pentru a putea filma în mlaştini, pe uscat sau în aer. Majoritatea filmărilor pe uscat au avut loc în condiţii vitrege, extrem de greu accesibile.

A trebuit să fie construit un deltaplan cu motor, pentru scenele de zbor, în care cameramanul era practic suspendat în aer, în faţa pilotului, avînd avantajul de a avea o vedere de 180s pentru a putea urmări zborul păsărilor. Am adaptat sisteme de stabilitate la camerele de filmat, pentru a evita golurile de aer. Fiecare specie de păsări necesită un mod diferit de filmare: zborul circular al berzelor a fost filmat dintr-un balon, pelicanii din barcă.

De-a lungul multelor luni de filmare, am învăţat să cunoaştem cu foarte mare precizie zborurile şi mişcările la sol. Scopul filmului era să urmărim păsările de-a lungul peisajelor, să arătăm migraţia lor, stadiile şi ţările străbătute, dar să păstrăm o abordare cinematografică, căci lucram pe baza unui scenariu, fiind nevoiţi în acelaşi timp să ne adaptăm la comportamentul natural al păsărilor.
Nici o filmare nu a fost scutită de probleme: am avut de înfruntat nenumărate obstacole: clima, aerul, lumina. Adesea, tocmai cînd ne atinsesem scopul, trebuia să o luăm de la capăt, învinşi de noapte, de vreme proastă, sau chiar de păsări care zburau într-un unghi neaşteptat.

PHILIPPE BARBEAU
Inregistrare sunet
“Pentru a putea răspunde pretenţiilor unui film ca acesta, a fost nevoie de elaborarea unui sound track de înaltă calitate. Acesta este compus dintr-o coloană sonoră originală şi din sunete captate la faţa locului. Acestea din urmă au avut un rol, extrem de important. Căci, sunetele făcute de păsări pe ecran, sunetele care evocă peisajele naturale în care acestea se mişcă, elemente precum marea, vîntul, ploaia, furtunile, etc. constituie aici echivalentul dialogurilor într-un film artistic. Utilizate aşa cum au fost înregistrate pe parcursul nenumăratelor filmări, sau procesate electro-acustic, aceste sunete participă din plin la naraţiune.

În urma experienţei mele de la Microcosmos, am selecţionat un echipament care să satisfacă criterii precum greutate redusă, economie de energie, robusteţe, şi, mai presus de orice, performanţe tehnice de vîrf. Echipa de filmare, împreună cu echipa de sunetişti au lucrat separat pe timpul zilei (sau al nopţii). Aceasta a cerut coordonare între cameramani şi sunetişti, schimb de informaţii privind imaginile şi sunetele trase, comportamentul păsărilor, etc. Şi asta zi de zi. În ciuda absenţei sincronizării imagine/sunet, care a complicat enorm munca de post-producţie şi a dificultăţii de identificare a sunetelor fiecărei specii de păsări, continuitatea există, căci eu am avut sarcina de coordonare a inginerilor de sunet cu echipa de editori de sunet. Este o practică extrem de rară în cinema, care aduce numeroase particularităţi acestui film atît de neobişnuit.”