Kora
(2011)Prin munți
Poster Kora
|
|
Sinopsis Kora
Mai mult„Prin munți” se inspiră dintr-o poveste reală și este o dramă încărcată de emoții. Shuhao are douăzeci și patru de ani, este din Taiean și tocmai a terminat facultatea. Fratele lui mai mare, Shuwei, pe care îl iubea foarte mult și care fusese idolul lui încă din copilărie, murise într-o competiție de ciclism. Astfel, Shuhao decide să încheie cursa pe care fratele lui nu reușise să o termine. Dorința lui este să ajungă cu bicicleta pe cel mai înalt vârf din Tibet. Deși…
citeşte„Prin munți” se inspiră dintr-o poveste reală și este o dramă încărcată de emoții. Shuhao are douăzeci și patru de ani, este din Taiean și tocmai a terminat facultatea. Fratele lui mai mare, Shuwei, pe care îl iubea foarte mult și care fusese idolul lui încă din copilărie, murise într-o competiție de ciclism. Astfel, Shuhao decide să încheie cursa pe care fratele lui nu reușise să o termine. Dorința lui este să ajungă cu bicicleta pe cel mai înalt vârf din Tibet. Deși lipsa de experiență îl va aduce în situații limită, amenințându-i viața, nimic nu-l va face să renunțe la dorința de a îndeplini ultimul vis al fratelui lui. La finalul acestei călătorii plină de provocări de toate felurile, el va descoperi un nou scop în viață.
Filme de urmărit la TV
Pro Cinema
22:30
|
The Mortal Instruments: City of Bones(2013)Instrumente mortale: Orașul oaselor
|
HBO 2
18:15
|
War for the Planet of the Apes(2017)Planeta Maimuţelor: Războiul
|
Viasat Kino
23:00
|
The Descent(2005)Coborâre întunecată
|
CineCloud
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Apex
- The Devil Wears Prada 2
- Moana
- The Truth and Tragedy of...
- Shaun the Sheep: The Beast of...
- The Highest Stakes
- Sonic the Hedgehog 4
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Primavera
- Météors
- The Super Mario Galaxy Movie
- The Drama
- Ready or Not 2: Here I Come
- Eagles of the Republic
- David
- Disney Junior Cinema Club
- La grazia
- Lee Cronin's The Mummy
- Heidi - Rescue of the Lynx
- You, Me & Tuscany
- La petite dernière
- Michael
- The Devil Wears Prada 2
- Mortal Kombat II
- Orwell: 2+2=5
- Hokum
- The Sheep Detectives
- Iron Maiden: Burning Ambition
- That Time I Got Reincarnated as a Slime the Movie: Tears of the Azure Sea
- Top Gun: Maverick
- Top Gun
- Star Wars: The Mandalorian and Grogu
- The Wedding
- Mă mut la mama
- Mumbo Jumbo
- Passenger
- Backrooms
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Film Kora




Spune-ţi părerea despre Kora
Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.