Articole Elevator
(2008)Elevator
Sus cu ElevatorPoate cea mai mare satisfactie la gala TIFF de sambata a fost acordarea premiului pentru debut filmului Elevator, regizat de George Dorobantu si produs de Alexandra M. Paun. Realizat cu doar 200 de euro (da, cifra aceasta atat de neverosimila este cat se poate de reala), Elevator a avut nevoie de mai bine de doi ani pentru a ajunge pe ecranul cinematografului Victoria din Cluj, unde si-a tinut spectatorii in priza pe toata durata celor 85 de minute. Inspirat dintr-o intamplare petrecuta in realitate (care se regaseste si in piesa de teatru omonima, scrisa de Gabriel Pintilei), filmul lui Dorobantu urmareste doua personaje (el si ea, adica Iulia Verdes si Cristi Petrescu) intr-o singura locatie, un elevator (adica liftul teatrului Odeon).
Prizonieri in spatiul claustrofob al elevatorului, cei doi respira prin aerisirea acestuia si epuizeaza repede ideile de "evadare". Zilele trec, puterile le slabesc, vorbele le ies tot mai firave de pe buze, iar lucrurile care i-ar fi entuziasmat cu cateva zile inainte (o partida de sex, de fapt "mobilul" retragerii lor in spatiul protejat de indiscretii al elevatorului, sau un party de majorat) li se par din ce in ce mai indepartate si inutile. La 33 de ani, regizorul autodidact (teoretic s-ar pricepe mai bine la constructia navelor de mare tonaj decat la filme) George Dorobantu contrazice cu succes ideea ca trebuie sa treci prin UNATC sau sa primesti fonduri de la CNC pentru a face film de calitate. Parcursul Elevatorului (cu "suisuri" si "coborasuri", am putea spune) a tinut doi ani, timp in care regizorul a apelat la prieteni pentru aproape tot ceea ce a tinut de productia filmului, de la locatie si actori ("care au venit cu mancare de-acasa"), pana la montaj. Cameraman si chiar monteur al filmului, Dorobantu ajunge, prin taieturi si incadraturi, departe de acea senzatie de... piesa de teatru pe care o dau adesea filmele cu o singura locatie, si aceea atat de putin ofertanta. Ce se intampla in fata camerei sale este in acelasi timp interesant si credibil, iar aici trebuie laudati Iulia Verdes si Cristi Petrescu, doi actori la vremea respectiva amatori, ale caror interpretari sunt esentiale in destinul Elevatorului. Pustii de 18 ani, retrasi in ascensorul cu pereti galbeni dintr-un spirit aventuros specific varstei, trec prin felurite stari, de la frustrare, entuziasm, disperare si-asa mai departe, agonia lor tinand, in timp real, zile in sir. Dorobantu gaseste si cea mai nimerita modalitate de a-si finaliza filmul, dar, la rugamintea lui, nu dezvaluim nici macar un detaliu despre deznodamant. Singurul regret pe care-l provoaca filmul este faptul ca bugetul infim nu a permis transpunerea lui pe pelicula. Astfel, competitia TIFF-ului ar fi avut cu siguranta un film romanesc printre participanti, iar Elevator nu ar fi concurat doar cu Intalnirile incrucisate ale Ancai Damian (un film in fata defectelor caruia uimitor de multi au inchis ochii) si Nunta muta al lui Horatiu Malaele, ci cu 11 tineri regizori din lumea intreaga. Cine stie, poate ca palmaresul festivalului ar fi fost cu totul altul. Chiar daca nu va "prinde" marele ecran, debutul lui George Dorobantu va putea fi vizionat, promite regizorul, in locatii neconventionale precum cluburile, iar noi promitem sa va anuntam de fiecare data cand aceasta promisiune se va indeplini.
|
|
Elevator(2008)Elevator
|
Filme de urmărit la TV
Film +
22:00
|
Braveheart(1995)Inimă neînfricată
|
Film +
01:50
|
Hacksaw Ridge(2016)Fără armă în linia întâi
|
AMC
22:15
|
Watchmen(2009)Cei ce veghează
|
CineCloud
Lâcher prise
Waiting for Forever
Brian De Palma
Scott Glenn
Terminator: The Sarah Connor Chronicles
La urgență
Kylie Jenner
Death Proof
Merritt Patterson
Tyler Perry
Straw Dogs
Dungeons & Dragons: The Book of Vile Darkness
Blink Twice
Ten Little Indians
Living with the Enemy
Violante Placido
The Runaways
Eagle Eye
Hearts in Atlantis
The Protector
Ironclad: Battle for Blood
Alexandru Margineanu
Baris Arduç
Master Z: Ip Man Legacy
Iarba verde de acasă
The Opposite of Sex
Emily Rose
Drag Me to Hell
Willy Wonka and the Chocolate Factory
Gus Van Sant
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Norway: The Dark Horse
- The Root of the Game
- Oasis
- Kenka Dokugaku
- Spa Weekend
- Enola Holmes 3
- Gail Daughtry and the...
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- The Desert Child
- Scary Movie 6
- Masters of the Universe
- Leonora in the Morning Light
- A New Dawn
- Disclosure Day
- In the Grey
- Toy Story 5
- Tuner
- Itt érzem magam otthon
- De capul nostru
- The Last Viking
- God Will Not Help
- Supergirl
- Y
- Minions & Monsters
- Savage House
- A River's Gaze
- Orphan
- The Invite
- Moana
- Evil Dead Burn
- My Father's Shadow
- Franz
- The Odyssey
- Spider-Man: Brand New Day
- Adele One Night Only
- The Pout-Pout Fish
- Ice Cream Man
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Sus cu Elevator Elevator




