Articole Duplex

Filmul este regizat de Danny DeVito, iar scenariul îi apartine lui Larry Doyle. Ben Stiller si Drew Barrymore interpreteazã personajele principale în „Duplex”, iar în rolurile secundare îi putem vedea pe Eillen Essell, Harvey Fierstein, Justin Theroux, Robert Wisdom si James Remar. Filmul este produs de Stuart Cornfeld, Drew Barrymore, Nancy Juvonen si Ben Stiller, în timp ce Alan Blomquist este producãtorul executiv. Anastas N. Michos este directorul de imagine, Robin Standofer este production designer, Joe Aulisi se ocupã de costume, iar editorii sunt Lynzee Klingman si Greg Hayden.

Povestea pe care se bazeazã „Duplex” nu i-a venit pur si simplu în minte scenaristului Larry Doyle, ci a fost inspiratã de un fapt care s-a petrecut în realitate, în Franta. In 1965, un avocat în vârstã de 47 de ani a fost de acord sã plãteascã o chirie de 500$ pentru un superb apartament locuit de o femeie în vârstã de 90 de ani, Jeanne Calment, pânã în momentul mortii acesteia, când avocatul urma sã mosteneascã locuinta.

Din pãcate pentru el, Calment a intrat în Cartea Recordurilor drept cea mai bãtrânã femeie din lume, si a trãit pânã la vârsta de 122 de ani. A murit în 1997…la un an dupã moartea avocatului, în vârstã de 77 de ani. „Este cu sigurantã o valoroasã lectie de viatã, care se potriveste perfect cu povestea mea”, spune Doyle.
Doyle a mai modificat putin datele initiale, si a mutat actiunea în Brooklyn. De asemenea, personajele sale au fost inspirate din chiar viata scenaristului – chiar dacã acesta refuzã sã le divulge identitatea. „Nu vreau sã spun exact care sunt indivizii pe care i-am parodiat”, spune el. „In linii mari, este vorba despre prietenii si familia mea, dar majoritatea se vor recunoaste cu sigurantã când vor vedea acest film”.

Doyle a prezentat mai întâi ideea sa producãtorilor Ben Stiller si Stuart Cornfeld, prin intermediul companiei acestora, Red Hour Film, iar cei doi au fost entuziasmati de proiect. „Povestea lui Larry m-a captivat de la început”, spune Stiller, „însusi conceptul de bazã oferea extrem de multe posibilitãti de dezvoltare. Atât eu cât si Stuart am fost încântati de idee, si ne-am gândit imediat cã acest film ar fi perfect pentru Drew Barrymore. Mi-am dorit mereu sã lucrez cu ea, iar acesta era proiectul cel mai nimerit.”
„Larry s-a gândit la toate, n-a neglijat nici un aspect - întorsãturile neasteptate ale intrigii, umorul, totul a fost perfect pus la punct”, adaugã Cornfeld.

Larry si ideea sa s-au bucurat de aceeasi primire cãlduroasã la Flower Films, compania de productie ai cãrei proprietari sunt Drew Barrymore si Nancy Juvonen. Barrymore era si ea dornicã sã lucreze alãturi de Stiller, si s-a gândit cã acest film se va dovedi a fi un proiect potrivit pentru ei, dar si amuzant în acelasi timp. „Ben este un tip minunat, întotdeauna am admirat filmele sale, si dintr-odatã s-a ivit aceastã provocare de zile mari, aceastã sansã de a lucra alãturi de el si de a da viatã acestor personaje”, spune Barrymore.
„Unul dintre cele mai importante aspecte legate de aceastã povestire este alchimia dintre Alex si Nancy, care chiar dacã se aflã într-o permanentã schimbare, sunt uneori înfrânti si trebuie sã treacã prin multe, sunt mereu împreunã, acesti soti mereu pusi pe sotii”, adaugã ea.

Nancy Juvonen este de acord: „M-a surprins de la început faptul cã forta întregii povestiri stã în aceste personaje, în cuplul pe care îl formeazã”, spune ea. „Da, e adevãrat cã urmãresc niste scopuri destul de necurate, dar reusesti cumva sã treci dincolo de asta, sã-i vezi asa cum sunt în realitate si, într-un fel, simpatizezi cu ei, iar frustrãrile lor te fac sã râzi.”

Beneficiind de sprijinul entuziast al lui Stiller si Barrymore, dar si al producãtorilor cu care acestia sunt parteneri, Doyle a început sã scrie scenariul. Dupã câteva luni, l-a predat producãtorilor, a cãror reactie a fost în întregime pozitivã. „Fiecare paginã din scenariu, fiecare cuvânt, era exact asa cum ni l-a prezentat el la început”, spune Barrymore. „Asta nu este doar un lucru minunat, este si ceva cu care nu te întâlnesti la tot pasul”.

Odatã terminat scenariul si distribuite cele douã roluri principale, a venit rândul regizorului Danny DeVito sã se alãture distributiei. „M-au sunat, mi-au trimis scenariul, l-am citit si mi-am dat seama pe loc cã este o poveste minunatã, si cã totul va fi într-adevãr amuzant. Drew si Ben lucraserã deja la acest proiect de ceva timp. Intraserã cu adevãrat în pielea personajelor, exista o legãturã puternicã între ei, si formau un cuplu extrem de credibil”, îsi aminteste DeVito.
Barrymore este de acord: „Ben si cu mine am ajuns sã ne cunoastem foarte bine, asa cã în calitatea noastrã de cuplu cu antecedente, am aplicat toate experientele prin care treceam în pre - productie.”

DeVito si-a dat seama cã materialul avea extraordinare posibilitãti comice. „Am vrut sã subliniez ironia acestui obstacol – aceastã femeie adorabilã, dar fenomenal de îndãrãtnicã, doamna Connelly, care stã între tine si un lucru pe care ti-l doresti cu disperare”, spune el. „Si te trezesti la un moment dat amãgindu-se despre ce-ai putea sã faci ca sã obtii ceea ce vrei.”
A urmat o dificultate serioasã care trebuia depãsitã, si anume distribuirea rolului acestei bãtrâne artãgoase. Aici intervine Eileen Essell. „Este un film cu trei personaje cheie, iar Eileen a fost cu adevãrat o gãselnitã”, spune DeVito. „Cãutam o persoanã care sã fie omniprezentã. Eroina ei trebuie sã fie dulce si inocentã, dar în acelasi timp trebuie sã fie cumva si extrem de malitioasã.”
„Am vizionat o grãmadã de casete pe care le-am primit din Anglia, iar Eileen pur si simplu a fost alegerea cea mai evidentã, si cam asta a fost tot”, continuã DeVito.

„Eileen a gãsit exact nota în care trebuia sã o joace pe doamna Connelly. A stiut cum sã rãmânã complexã, dar în acelasi timp sã-si pãstreze si o viclenie neîntrecutã. Este o prezentã care pune în umbrã celelalte douã personaje, dar în acelasi timp le completeazã”, adaugã producãtoarea Juvonen.

Essell, acum în vârstã de 81 de ani, a lucrat în teatru timp de 13 ani, pânã când l-a întâlnit pe dramaturgul care avea sã-i devinã sot, si s-a hotãrât sã renunte la carierã în favoarea unei familii. El a murit în urmã cu sase ani, iar la doi ani dupã acest deces un prieten al fiului sãu i-a cerut sã aparã într-o piesã, care i-a permis sã fie „descoperitã” de un agent. De atunci, s-a bucurat de colaborãri constante.

„Am fost mereu un actor care s-a identificat cu personajele jucate”, spune Essell, „asa cã bãtrâna s-a dovedit a fi cineva pe care îl puteam invoca din propriul meu trecut, asta ca sã nu mai vorbim de toate bãbutele irlandeze pe care le-am cunoscut. In plus, sotul meu era irlandez.”
Essell nu uitã sã mentioneze cã a fost încântatã de sansa de a lucra alãturi de regizorul DeVito. „Danny este un actor în toatã puterea cuvântului”, spune ea. „Stie cum sã descopere ceea ce se aflã în sufletul fiecãruia. A fost minunat sã-l pot întâlni, ca si pe sotia sa, Rhea (Perlman), deoarece sunt niste oameni pe care atât eu cât si sotul meu i-am urmãrit cu plãcere ani de-a rândul în „Taxi” sau „Cheers”.
Cât despre Barrymore, ea este de pãrere cã lipsa de experientã a lui Essell în domeniul cinematografiei nu face decât sã sublinieze valoarea performantei sale. „Este minunat”, spune Barrymore, „deoarece intrã cu adevãrat în pielea personajului, te face s-o îndrãgesti, pentru cã este o prezentã extrem de proaspãtã.”

La început, „Duplex” a fost filmat într-un platou din Los Angeles, în timp ce secventele exterioare au fost filmate în Manhattan si Brooklyn. Printr-o coincidentã remarcabilã, scenaristul Doyle a locuit împreunã cu familia sa în Park Slope, care se aflã în imediata apropiere a zonei din Brooklyn care a fost folositã pentru filmãri. „Cu multi ani în urmã, chiar am locuit într-un duplex pe-aici pe undeva”, îsi aminteste el. „In mijlocul apartamentului nostru se afla o scarã în spiralã, care ducea cãtre chiriasul de la etaj, ceea ce fãcea ca întreaga locuintã sã fie destul de aiurea. In ciuda acestui inconvenient, era o casa minunatã, cel mai bun loc pe care ti-l puteai dori într-un asemenea oras – dar cred cã în vremurile noastre este îngrozitor de scump”.

Un total de aproximativ 80 de apartamente a fost luat în calcul pentru film, spune David martin, manager-ul care s-a ocupat cu gãsirea locatiei. „Cu fiecare locatie, fiecare duplex pe care l-am trecut în revistã s-a dezvoltat un anume model, deoarece în fiecare casã locuia o singurã familie, care era perfect constientã de faptul cã se afla într-o situatie privilegiatã”, spune Martin.

„A fost un decor grozav”, spune Stiller. „Echipa a construit douã etaje întregi, si fiecare etaj se afla pe un platou diferit – iar Danny DeVito este un cineast cu adevãrat demodat, pentru cã tot ceea ce face trebuie sã iasã ca la carte”.
La un nivel superficial, personajele Alex si Nancy sunt usor de identificat, deoarece urmãresc niste scopuri pragmatice, caracteristice mediului urban în care trãiesc. Cu toate acestea, fiecare dintre ei are niste idiosincrazii care îl caracterizeazã. Barrymore îsi descrie personajul, pe Nancy, ca fiind „extrem de organizatã, poate prea organizatã. Are un fel de tabel în care bifeazã fiecare realizare din viata ei. De exemplu, liceu-se bifeazã, bãrbatul visurilor ei-se bifeazã, cãsãtorie-se bifeazã, casa potrivitã-se bifeazã, carierã-se bifeazã, copii-se bifeazã, si tot asa. Gãsirea acestui duplex reuseste sã-i dea planurile peste cap. Asa cã atât ea cât si Alex ajung sã fie putin cam depãsiti de lucruri – din punct de vedere atât financiar cât si emotional.”
„Da, vor putin mai mult decât meritã cu adevãrat în acest moment al existentei lor. Mereu îsi doresc din ce în ce mai mult. Niciodatã nu stiu sã trãiascã clipa”, adaugã Stiller.

„Alex are niste obiceiuri destul de bolnãvicioase atunci când vine vorba despre scris, sau mai bine zis despre tentativele sale literare”, explicã Doyle, care este extrem de familiarizat cu provocãrile unei cariere în domeniu. „Trebuie sã aibã decorul perfect, trebuie sã fie în dispozitia perfectã, trebuie chiar sã lucreze la temperatura perfectã, astfel încât in cele din urmã chiar si cel mai nesemnificativ detaliu sfârseste prin a-l distrage”. Datã fiind situatia, Alex îsi gãseste nasul în persoana diabolicului vecin care locuieste la etaj.
Cu toate acestea, doamna Connelly nu pare rãutãcioasã încã de la început – e un monstru desul de special…”E drãgutã, dar cu toate acestea nu este chiar atât de amabilã pe cât pare”, spune Doyle. „Este un personaj veridic, care pare indestructibil, ceea ce o transformã într-o adevãratã fortã a naturii”.

„Ceea ce este cu adevãrat interesant la acest personaj, este tonul vocii pe care îl foloseste doamna Connelly. Niciodatã nu reusesti sã-ti dai seama dacã este agresivã, dacã este constientã de ceea ce face, sau dacã este pur si simplu dusã cu pluta. La început este o dulceatã de femeie”. Pentru Essell, motivatia care se aflã în spatele actiunilor doamnei Connelly se poate reduce la un singur cuvânt: supraveitiure. „A trãit în toti acesti ani singurã la New York, sotul ei fiind marinar si deci plecat pentru perioade lungi – sunt multe lucruri pe care nu le stim despre ea, dar putem sã ne dãm seama cã a supravietuit gratie inteligentei sale”, spune Essell.

In film, aceste instincte de supravietuire pun la grea încercare rãbdarea lui Alex, personajul interpretat de Stiller, care este renumit pentru rolurile sale comice, si care si-a dovedit aptitudinea pentru comedia fizicã pe tot parcursul filmãrilor, chiar dacã asta a însemnat sã-i facã baie doamnei Connelly, în toatã splendoarea goliciunii sale, sau sã se lupte cu inundatia produsã de o enormã scurgere prin tavan. „Se poate spune cã aceastã comedie se înscrie în traditia desenelor animate cu Roadrunner”, spune el, „cu personajul Wile E. Coyote, care întotdeauna are de suferit de pe urma planurilor sale atât de elaborate, dar care sfârsesc atât de prost.”

O altã traditie comicã folositã în filmul „Duplex”, si care reuseste sã sporeascã efectul comic, este cea a prãpãstiei dintre generatii. „Am vrut ca generatia din care face parte doamna Connelly, o adevãratã generatie de sacrificiu, sã intre în conflict, sã se opunã si, desigur, sã satirizeze generatia din care fac parte Alex si Nancy, care crede cã i se cuvine totul, cã succesul vine de la sine. Aceastã exploatare a frustrãrilor materiale este o parte a comediei domestice”, explicã Doyle.

„In cele din urmã doamna Connelly ne dã o lectie despre fericire. Nu totul se reduce la un etaj în plus, la mobila frumoasã sau o promovare importantã. Trebuie sã învãtãm cã dragostea este unul dintre cele mai importante lucruri. Este foarte simplu, în realitate”, rezumã Barrymore.