Articole Central Intelligence

Parteneriatul dintre Dwayne Johnson și Kevin Hart ca foști prieteni din liceu improbabili, dar și parteneri accidentali, filmul regizorului Rawson Marshall Thurber, “Central Intelligence” oferă o combinație de comedie și acțiune explozivă distractivă. Asta, alături de chimia de neînvins dintre actori fac filmul “Central Intelligence” un succes.
    

Thurber, un regizor de comedie de succes care pășește pentru prima oară în tărâmul filmelor de acțiune, declară, „Sfatul meu pentru oricine face un filme de acțiune – comedie ar fi să-i pună pe Dwayne Johnson și Kevin Hart în el, pentru că îți va ușura foarte mult munca. Ia cel mai amuzant tip și cel mai mare star al filmelor de acțiune din lume și pune-i împreună.”
    

Făcând referire la diferența de înălțime de 12 inchi dintre actori ca o glumă continuă, Thurber își amintește de prima lor întâlnire înainte de producție. „Pot avea forme și mărimi diferite dar sunt la fel. Când îi vezi stând la masă unul lângă altul sau vizavi, adică, are un efect. Sunt așa grozavi împreună, atât de carismatici ca indivizi și ca echipă, și atât de asemănători în generozitatea lor și în modul în care își iau munca în serios dar nu se iau pe ei în serios. Acel nivel de chimie nu este un rezultat al regiei sau al scenariului, chiar și cu cele mai bune scenarii și situații; e praf de zâne. Este ceva ce strângi din pumni și speri că vei primi.”
    Thurber a scris și scenariul filmului, cu Ike Barinholtz & David Stassen.  
    

La începerea filmului, personajul lui Johnson este introdus printr-o scenă în trecut care ni-l prezintă ca un licean ratat și porecla nefericită a lui Robbie Weirdicht.  Un copil plinuț cu un suflet blând, e o pradă ușoară pentru bătăuși campusului și este forțat să părăsească liceul după umilirea ireparabilă de care are parte atunci când este aruncat în curtea școlii, în pielea goală, în timpul unei adunări.
    

În același timp, personajul lui Hart, Calvin – aka The Golden Jet – este atletul de top al liceului Central High și un superstar, un tip pentru care cerul era limita și toată lumea credea că va reuși în viață.
    

Douăzeci de ani mai târziu, lucrurile stau altfel. Un contabil blocat pe scara corporatistă și care are parte de zero respect din partea colegilor săi, Calvin se evaluează critic pe măsură ce se apropie reuniunea de liceu: o slujbă fără viitor, o căsătorie pe ducă și o existență plictisitoare care îl dezamăgește. Între timp, ratatul gras pe care toată lumea îl considera un Robbie Ciudatul pare să se fi reinventat cu succes ca Bob un fermecător plin de încredere și un fizic tare ca piatra, talentele și instinctele unu agent CIA și o viață plină de aventură pe care Calvin doar  și-o imaginează.
    

De fapt, nu au fost niciodată prieteni. Dar așa își amintește Bob, bazat pe singura faptă miloasă a lui Calvin la acea adunare – i-a oferit lui Bob jacheta sa pentru a se acoperi – și este un punct pe care Calvin nu o să-l preseze acum că sunt adulți și Bob îl invită la o bere cu câteva zile înainte de reuniune. Cât de rău ar putea fi să petreci o seară depănând amintiri?
    

În câteva ore, cerința aparent întâmplătoare a lui Bob ca Calvin să analizeze niște date financiare ia o întorsătură suspicioasă, care îl conduce pe fostul său coleg într-un labirint de tranzacții ascunse și un plan cu mize mari legat de coduri de inscripție furate pentru sistemul de spionaj prin satelit SUA care ar putea amenința securitatea globală.
    

În timp ce superiorii săi cred că Bob e în spatele schemei și încearcă să îl aresteze, Bob susține c îl urmărește pe adevăratul răufăcător, cu nume de cod Black Badger. Și în ciuda negărilor viguroase ale lui Calvin privind implicarea lui în toată povestea, casa și biroul său sunt invadate de agenți înarmați. E amenințat, urmărit și împușcat, și deodată viața sa depinde de cât de repede se poate mișca și cât de aproape stă de un tip pe care își dorește să nu-l fi văzut vreodată.
    
    Aproape la fel de înnebunitor pentru Calvin este modul în care Bob nu își pierde niciodată calmul sau optimismul pe măsură ce sar de la un pericol la altul. Și nu își pierde niciodată admirația pentru partenerul său captiv. „Ai un tip care iubește acțiunea, acela e Bob”, spune Johnson. „Celălalt tip o urăște. Îi rezistă. Nu vrea să meargă și câteodată, asta e un început grozav pentru o comedie de acțiune. Dar e o diferență. Cel mai tare element este că Bob încă are o afecțiune pentru Bob. Așa stăteau lucrurile în liceu și asta nu a dispărut, în ciuda modului în care viețile lor s-au schimbat.  Îmi place ideea că sunt doi bărbați adulți acum și Bob a devenit un tip mare și puternic, dar încă îl privește pe Calvin ca și când el e marele erou.”
    

Prin acele scene din trecut care ne arată personajele înainte să ni le alăturăm în prezent, povestea primește o măsură de adevăr pe care o poate înțelege oricine a trecut prin acea perioadă, fie că experiența a fost bună, rea sau indiferentă, și hai să spunem lucrurilor pe nume: niciodată nu ne e indiferentă.
        

În ciuda diferențelor lor, Bob și Calvin formează o legătură prin dorința lor de a dovedi ceva ce îi roade de două decade –deși pentru motive complet diferite – și poate fi esențial pentru a se ajuta reciproc.

    Pe măsură ce povestea se desfășoară, este clar că experiența Îngrozitoare a lui Bob din liceu l-a făcut omul de fier care este astăzi. Dar experiențele sale din acei ani au avut și efecte mai puțin evidente.
    

Unul din modurile în care Bob rămâne blocat în trecut din punct de vedere emoțional este modul în care continuă să-l idolatrizeze pe Calvin și să-și exprime recunoștința pentru o prietenie care a ocupat un loc frontal în mintea sa timp de două decade și l-a ajutat să treacă peste vremuri grele. De fapt, încă are acea jachetă…. un pic mai jerpelită, în moduri care probabil nu ar trebui examinate.
    

În final, fie că este complet sincer sau nu atunci când îi cer ajutorul lui Calvin, Bob îl alege fiindcă Calvin este cineva în care are încredere. Întrebarea este, poate Calvin să aibă încredere în Bob?
    

Răspunsul ar fi un mare NU, dacă îl întrebi pe fostul șef al lui Bob, Agentul Harris jucat de Amy Ryan. Din momentul în care Bob intră iarăși în viața lui Calvin, agenția este cu un pas în urma lui, condusă de Harris, care încearcă să-l forțeze pe Calvin să ajute la capturarea bărbatului pe care îl descrie ca fiind periculos, instabil mintal, un agent rebel care doar se folosește de el. Având în vedere circumstanțele, nu este prea greu de crezut. Însă de cealaltă parte…
    

Sigur, Bob este imprevizibil, dependent de adrenalină și posibil nebun, un om pe care Calvin nu l-a mai văzut de foarte mult timp dar susține că e cel mai bun prieten al lui, un tip cu o teorie a conspirației nebună care e posibil să încerce să salveze lumea. Dar Harris este un agent CIA plin de atitudine care nu a făcut nimic altceva decât să-l supravegheze pe Calvin, să-l insulte, să-i amenințe soția cu tact și să îndrepte o mulțime de arme în direcția lui, iar acum susține că ea e singura șansă pe care o are pentru a rămâne în viață.
    

“Îmi place să fiu șefa,” spune Ryan despre rolul său. „Harris își adoră slujba. Are câțiva agenți în spatele ei tot timpul și îi face să-i facă treaba murdară. Eu și Rawson am vorbit despre personaj și am căzut de acord că este a femeie puternică dar nu masculină, deci ne-am concentrat pe asta, dar și să o lăsăm să intre în contact cu partea ei sadică.”
  

 În rolul fostului partener al lui Bob, Phil, este Aaron Paul. Phil a fost omorât exact când cei doi erau aproape de capturarea lui Black Badger și acum Phil reapare în memoria lui Bob, pe măsură ce Bob retrăiește obsesiv ultimul lor caz și momentele lor finale împreună. Se acuză fiindcă nu l-a putut salva pe Phil și tot speră să găsească un indiciu pe care l-a ratat.
    
„Am iubit filmele de acțiune toată viața și mi-am dorit să fac unul de când aveam opt ani,” spune Thurber. „A fost foarte distractiv.”
    

Același lucru se poate spune și despre personajele principale, pentru care proiectul le-a adus la lumină latura competitivă. „Eu și DJ am fost întotdeauna în relații bune, dar, știi tu, a fost întotdeauna un pic gelos și înțeleg,” oferă Hart. „Corpul meu e mai bun, procentajul meu de grăsimi e mai mic ca al lui și numărul meu de flotări a ajuns la cer.  Mă antrenez mai mult. Între timp, el e în declin, deci aici intră gelozia în joc.”
    

Johnson contracarează, „Iată lucrul grozav despre mine și Kevin, și de ce mă bucur de relația noastră atât de mult. Suntem amândoi indivizi foarte motivați. Cu noi, era o cursă zilnică. Cine se trezește primul, cine se antrenează mai mult, cine e mai puternic, cine e mai bun, cine e mai rapid? Și trebuie să-ți spun, din momentul în care te trezești dimineața și până te culci seara, toate rubricile sunt bifate sub numele meu. Toate.”
    

„Când filmăm o scenă de comedie, creierul meu lucrează într-una, încercând să găsească o replică diferită, sau așa și pe dincolo,” explică el. „Pe partea de acțiune, trebuie atât de multe pregătiri și planificări încât atunci când vine vremea execuției, trebuie să știi exact ce faci. Când arunci în aer o mașină, nu te gândești, ‘Știi cum ar fi mai distractiv să arunc mașina asta în aer?’”
    

Pentru scena de la birou și scenele exterioare corespondente, Johnson și Hart au petrecut destul de mult timp atârnând din hamuri de pe o macara de 100 de tone.
    

Cascadoriile adiționale includ numeroase explozii și scene de luptă cu asasini înarmați, urmăriri cu mașina, un avion în picaj și o luptă între Bob și o motocicletă, folosind mișcări cărora Poppleton le spune “bike-fu.” O confruntare climatică într-o parcare subterană a implicat doisprezece cascadori în afară de echipa de bază a lui Poppleton, formată din șase oameni.
   

    Filmările principale au avut loc în și în jurul orașului Boston. Scenaristul Stephen Lineweaver a echipat locații practice pentru a menține dedicația lui Thurber pentru medii realistice.  „Situația ar putea fi ridicolă, deci trebuia să pară cât se poate de reală. Nu voiam scene în slo-mo, fără scene fandosite. Totul a fost din camere de mână sau de umăr, ca și când avea loc chiar în fața ta, pentru că voiam să pară legitim.”
    

În plus față de scena din garaj, filmată la Cambridgeside Galleria, producția a folosit porțiuni din Parcul Comun Boston și podul de la Grădinile Publice Boston ca puncte de întâlnire. Aeroportul Municipal din Boston a fost fundalul pentru o scenă unde Calvin încearcă să-i distragă atenția unui vânzător ca Bob să poată lega firele unei mașini, și intrarea din Centrul de Cercetare Bates de la MIT a devenit exteriorul formidabil al clădirii CIA.
        

Lucrând de aproape cu coordonatorul de cascadorii Poppleton pentru a acomoda acțiunea, Lineweaver a construit platouri pentru diverse interioare, inclusiv o adunătură de camere și coridoare care formează clădirea de interogare CIA și liftul de sticlă în care fostul partener al lui Bob, Phil, își întâlnește sfârșitul șocant.
        

Statura lui Johnson a servit și ca punct de comedie prin selecțiile de garderobă ale lui Carol Ramsey.  Ramsey a creat o serie de ținute pentru film, de la costumele negre CIA până la Aspectul profesional al lui Danielle Nicolet, până la aspectul de tocilar sincer al lui Kevin Hart până la echiparea a peste 450 de dubluri pentru o adunare de liceu din 1996. Dar personajul lui Johnson, Bob, cu siguranță a avut cele mai reprezentative ținute.
        

Dar cea mai scandaloasă piesă din ținutele lui Bob este o borsetă veche pe care nici măcar Kevin Hart nu acceptă că îi vine bine partenerului său. „Deloc. Nu în 2016. Nici măcar într-un film și nici măcar pe Dwayne Johnson.  Nu. Este cel mai prostesc lucru pe care l-am văzut vreodată în viața mea.”
    

Ramsey, care a făcut pentru prima oară echipă cu Thurber în “Dodgeball,” descrie scena primei întâlniri a lui Bob și Calvin ca o serie de contraste vizuale. „Calvin se așteaptă să-l vadă pe Robbie din liceu, și nu e el. Bob intră foarte macho, cu hanoracul care se mulează pe el și îi arată mușchii, iar apoi are loc descoperirea tricoului. Rawson a avut ideea asta la una din probe și a pus mâna pe unicorn. E așa feminin și un contrast grozav pentru Dwayne. Este și un contrast pentru hainele lui Kevin, care este Dl. Contabil, cu cămașă și cravată și un pulover bleumarin conservator.”
    

Mai târziu, acasă la Kevin, Bob dă un nou sens vechii zicale despre îndesarea a 10 kilograme de zahăr într-o pungă de 5 kilograme prin faptul că împrumută o pereche de pijamale de la gazda sa. „Aia a fost o provocare tehnică”, glumește Ramsey. „A trebuit să luăm o pereche de pijamale clasice, să tăiem mânecile și cracii și să modificăm nasturii cu ață elastică ca să pară că pocnesc în orice moment.”
    

Dar alegerile îndoielnice ale lui Bob în materie de garderobă nu sunt prezentate doar pentru amuzament. Faptul că poartă ce îi place fără să țină cont de tendințe sau ce cred alți oameni reprezintă o parte imensă a personalității sale după școală și încrederea pe care și-a câștigat-o.
    

„Pe cât de mult se concentrează acest film pe cei doi tipi care fentează CIA-ul și încearcă să securizeze niște coduri de satelit, cu toată comedia și scenele de acțiune, dedesubt este povestea personajelor despre cine devenim ca adulți și asta îmi place foarte mult,” spune Stuber.  “Unul din cele mai satisfăcătoare elemente ale filmului este modul în care acest puști care începe prin a fi ostracizat și umilit întoarce toate astea pe dos și termină povestea cu mândrie de sine.”
    

De asemenea, prin nemulțumirea lui Calvin cu ceea ce el crede că e o viață obișnuită, sugerează că adesea oamenii trebuie să aprecieze ceea ce au și să fie mai permisivi – un punct de vedere la care ajunge și Calvin cu ajutorul lui Bob. Spune Hart, „Știu că unii oameni se tem să-și arate partea care nu e neapărat cea mai cool, dar există. Calvin și Bob sunt exemplele modului în care și un tocilar poate fi cool. Deci e bine să investești în tine.”
    

“Trebuie să te accepți pentru ceea ce ești,” aprobă Johnson. „Când ai 14, 15, 16 ani, e greu. Ai greutatea lumii pe umeri: ai probleme de identitate și eşti nesigur și toți trecem prin asta. Sunt aici să-ți spun că cel mai puternic lucru care poți fi e tu însăți…și dacă se întâmplă să ai și o borsetă la îndemână, poart-o cu mândrie!”
    

Thurber conclude, „Sper că e distracție la film – multe râsete, un pic de mister, pur și simplu o comedie delicioasă. Și sper că, în final, oamenii vor simți ceva, pentru că este o poveste cu suflet.”