31.08.2012
În primii ani ai deceniului opt, filmele româneşti se maturizaseră perceptibil. A contribuit parţial (şi temporar) politica lui Ceauşescu de a ne îndepărta oarecum de sfera de influenţă sovietică, dar rolul decisiv le-a revenit câtorva regizori tineri, de mare talent şi înalt profesionalism, formaţi în jurul anului 1970.
Dacă în sfertul de veac anterior reuşiserăm să realizăm doar vreo douăzeci şi cinci de filme antologice (aproximativ, cam unul pe an - VEZI LISTA AICI), un număr similar a acoperit perioada 1975-1984 - aşadar, o medie dublă, care a revenit la cuantumul anterior în ultimii cinci ani ai comunismului, în primul rând din cauza funestei Conferinţe de la Mangalia din 3 august, 1983. În orice caz, cei cincisprezece ani ai acestei perioade ne îmb...Taguri: Aimee Iacobescu, Emmerich Schäffer, Mihai Mereuţă, Ernest Maftei, Victor Rebengiuc, Ioana Pavelescu, Amza Pellea, Gabriel Oseciuc, Paul Ioachim, Gheorghe Dinică
09.04.2012
Timpul a confirmat că cel mai bun regizor român de film din urmă cu treizeci de ani a fost Mircea Daneliuc - privite acum, cu detaşare, cele două filme ale sale din 1980, "Proba de microfon" şi "Vânătoarea de vulpi", aproape ating perfecţiunea, într-o perioadă când ceilalţi lideri valorici, ca Piţa, Tatos şi Veroiu, ezitau, Pintilie făcea doar un film care urma să fie interzis (iar apariţia lui, după revoluţie, a dezamăgit), iar Ciulei şi Săucan încetaseră de mult orice relaţie cu cinematograful. Spre acest vârf dusese o ascensiune limpede, şi avea să-i urmeze o traiectorie descendentă parabolică, determinată de un cumul de factori.
Născut în 7 aprilie, 1943, la Hotin, Mircea Daneliuc a fost elev al Liceului Constantin Negruzzi din Iaşi, apoi student al ...Taguri: Şerban Marinescu, Tanti, Legiunea străină, Sistemul nervos, Senatorul melcilor, Această lehamite, Patul conjugal, A unsprezecea poruncă, Ion Creangă, Tusea şi junghiul
29.08.2011
Prima ediţie a Golden Carpathian – Ploieşti European Film & Fair şi-a desemnat câştigătorii în cadrul Galei de Închidere desfăşurate duminică seară, 28 august, la Sala Premiera a Cinematografului din Ploieşti. Evenimentul a adunat peste 60 de invitaţi străini într-o ceremonie plină de surprize şi emoţii, atât pentru câştigătorii premiilor în valoare de peste 10.000 de euro, cât şi pentru cei peste 1000 de invitaţi şi spectatori prezenţi.
REPORTAJ. Nici nu s-au răcit bine fotoliile cinematografului Patria din centrul republicanei urbe a lui Caragiale, după prima ediţie a P.I.F.F. (Ploieşti International Film Festival - intitulat iniţial "Eu cu CINE filmez?"), creaţie a tânărului regizor ploieştean Emilian Floareş, că primăria, încurajată de izbânda de la sfârşitul lunii mai, s-a hotărât să...Taguri: actor, Goran Bregovic, Vlad Rădescu, Felicia Filip, Timotei Ursu, Decolarea, Alexandru Maftei, Bună! Ce faci?, Alain Delon, Dan Chişu
18.02.2010
Pentru că tema abordată e eminamente sentimentală, voi face apel şi eu tot la memoria afectivă pentru a glosa peste domeniul de referinţă.
Primul care-mi revine în minte e pe nedrept uitatul Septembrie (Timotei Ursu, 1978), cu Geo Costiniu şi Anda Onesa: sensibil şi sincer, lurat cu fineţe şi gust - ba chiar, având îndrăzneala de a propune un final neobişnuit de tragic pentru acele vremuri (justificat în faţa cenzurii în raport cu aşa-zisa „debusolare" a protagoniştilor). Un an mai târziu, tot Ursu a ieşit pe interval cu Al patrulea stol, adaptare liberă după una dintre cele mai tuşante piese romantice ale teatrului românesc: Jocul de-a vacanţa, a lui Mihail Sebastian. Răspunzând unor comentarii ale mele, Timmy a afirmat că acest film era incomparabil mai bun decât cel anterior. Cu toată ...Taguri: elevator, Cristi Petrescu, Iulia Verdeş, George Dorobanţu, Serban Marinescu, Tudor Chirilă, Maria Popistaşu, Ioana Barbu, Tudor Giurgiu, Legături bolnăvicioase