Michel Audiard

Michel Audiard (numele său complet Pierre Michel Audiard), (Paris, 15 mai 1920 - Dourdan, 28 iulie 1985), a fost dialoghist și regizor al cinematografiei franceze. Inspirându-se din bătaia de joc a locuitorilor din Paris, dialogurile lui Michel Audiard sunt unele dintre cele mai bune exemple (cu sloganuri din mai 68) de ireverență detașată proprie anilor 60. Adesea menționat ca anarhist de dreapta, unul dintre regretele sale este că nu a avut timp să adapteze pentru ecran ”Voyage au bout de la nuit” de...

Michel Audiard (numele său complet Pierre Michel Audiard), (Paris, 15 mai 1920 - Dourdan, 28 iulie 1985), a fost dialoghist și regizor al cinematografiei franceze. Inspirându-se din bătaia de joc a locuitorilor din Paris, dialogurile lui Michel Audiard sunt unele dintre cele mai bune exemple (cu sloganuri din mai 68) de ireverență detașată proprie anilor 60. Adesea menționat ca anarhist de dreapta, unul dintre regretele sale este că nu a avut timp să adapteze pentru ecran ”Voyage au bout de la nuit” de Louis-Ferdinand Céline. Este tatăl dialoghistului și regizorului Jacques Audiard.

S-a născut pe 15 mai 1920, pe strada Brezin 2, în arondismentul 14 din Paris, un cartier popular la acea vreme, unde a fost crescut de nașul său. De foarte tânăr pasionat de literatură și de cinema, el acumulează o cultură solidă, citind în special pe Rimbaud, Proust, Céline, și descoperă dialogurile lui Jeanson și Prévert. De asemenea era pasionat de biciclete.

S-a cunoscut cu André Pousse care îl va introduce mai târziu în profesia de actor. Într-un timp s-a gândit la o carieră în ciclism, dar renunță. Al doilea război mondial, la care el nu participă, este pentru Michel o perioadă de privațiuni, spectacol trist de reglări de conturi.

În urma războiului, lucrează ca distribuitor de ziare, ceea ce-i permite să se apropie de comunitatea jurnaliștilor. Astfel, se angajează la „L'Étoile du soir”, unde este remarcat rapid datorită articolelor pe care le scrie și devine critic pentru „Cinévie”.

În 1949, regizorul Andrew Hunebelle l-a dus în lumea filmului prin oferta de a scrie scenariul pentru un film polițist (”Mission à Tanger”), urmat de alte două filme, trei romane, și primele adaptări de succes ale romanelor pentru cinema (”Le Passe-muraille”, ”Les Trois Mousquetaires”). Faima sa se răspândește și, în 1955, are loc întâlnirea cu Jean Gabin, propunându-i scenariul la ”Gas-oil”. Astfel a început o colaborare de șapte ani și șaisprezece filme, dintre care multe succese („Les Grandes Familles”, „Les Vieux de la vieille”, „Le Baron de l'écluse”, „Un singe en hiver”).

În 1963, după o supărare cu Jean Gabin, a scris pentru Jean-Paul Belmondo (”Cent mille dollars au soleil” de Henri Verneuil), precum și pentru o echipă de actori talentați: Lino Ventura, Blanche Francis, Bernard Blier Jean Lefebvre, etc. („Les Tontons flingueurs” și „Les Barbouzes” de Georges Lautner). Dar cearta cu Jean Gabin se sfârșește în 1967 pentru „Le Pacha” și pentru a colabora în continuare ocazional („Sous le signe du taureau” de Gilles Grangier).

În 1966, a început cariera de regizor („Elle boit pas, elle fume pas, elle drague pas, mais... elle cause”, „Faut pas prendre les enfants du bon dieu pour des canards sauvages”). Dar, după opt filme și un documentar, al cărui succes rămâne sărac, s-a întors la adevărata sa vocație.

La 19 ianuarie 1975, în timp ce lucrează cu regizorul Philippe de Broca la scenariul filmului „L'Incorrigible”, el este lovit greu de vestea morții fiului său, François, care a fost ucis într-un accident de mașină. Aceasta va păstra o tristețe adâncă care va da acum operei sale un ton mai închis („Garde à vue” și „ Mortelle randonnée” de Claude Miller).

În 1978 a publicat un roman, parțial autobiografic, „La nuit, le jour et toutes les autres nuits”, pentru care va primi premiul Quatre jurys. El devine, în cele din urmă, recunoscut de colegii săi prin caștigarea César-ului pentru cel mai bun scenariu, în 1982, pentru „Garde à vue”.

A murit pe 28 iulie 1985 în casa sa din Dourdan.