Păreri Gheorghe Ciprian

Ordonează după
blacksea_rider pe 25 Februarie 2025 16:42
George Ciprian (n. 5 iunie 1883, Buzău, România – d. 7 aprilie 1968, București, România) a fost un actor, dramaturg și om de teatru român, considerat un precursor al teatrului absurd și cunoscut mai ales ca autor al comediilor Omul cu mârțoaga (1927) și Capul de rățoi (1938).
S-a născut în familia unui brutar grec din insula Cipru. La naștere a primit numele de Gheorghe Pană Constantin, modificat prin decret în anul 1950, în Gheorghe Constantinescu Ciprian, nume deja celebru în lumea artistică sub numele de Gheorghe sau George Ciprian. A urmat școala primară în satul Glodeanu-Siliștea din zona de câmpie de la sud de Buzău, mutându-se apoi împreună cu mama sa la București. Între anii 1894–1902 era elev la Liceul „Gheorghe Lazăr”, fiind coleg cu doi viitori importanți scriitori, poetul Vasile Voiculescu și Dem Demetrescu–Buzău (cunoscut mai târziu ca Urmuz), supranumit un Jarry al României, datorită contribuției sale în conturarea și impunerea literaturii absurdului. După liceu, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filozofie, apoi la Facultatea de Drept, pentru ca, în final, să urmeze Conservatorul la clasa lui Constantin Nottara, care i-a remarcat „îndemânarea la condei”. Debutul său ca actor a avut loc în anul 1907 la Teatrul Național din Craiova în piesa Răzvan și Vidra de B.P. Hasdeu, în care a jucat rolul Șoltuz. Rolul său de succes a fost interpretarea escrocului Leroque dintr-o piesă obscură, Necunoscuta. Ulterior, Ciprian s-a remarcat prin interpretarea unor roluri cum ar fi: Bufonul din Regele Lear, Păcală din Înșir-te mărgărite, Răzeșul din Răzvan și Vidra, Grozea din Vlaicu Vodă, Purgon din Bolnavul închipuit, Lubin din Georges Dandin. A jucat și în câteva filme de lung metraj, cum ar fi: Independența României (1912), Năbădăile Cleopatrei (1925), O noapte furtunoasă (1943), Viața învinge (1951) și Brigada lui Ionuț (1954). În anul 1996, Teatrul Municipal din Buzău a primit numele său, cu această ocazie având loc reprezentația piesei Omul cu mârțoaga.

0 0

Spune-ţi părerea despre

Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

jinglebells