Frank Herbert

Frank Herbert, pe numele complet Franklin Patrick Herbert Jr., s-a născut la 08.10.1920, în Tacoma, Washington, și a decedat la 11.02.1986, în Madison, Wisconsin. Părinții lui au fost Frank Patrick Herbert Sr. și Eileen Herbert. Frank era fascinat de cărți, avea o memorie excelentă și învăța repede. A avut un interes timpuriu pentru fotografie, cumpărând o cameră Kodak la zece ani, o cameră pliabilă la începutul adolescenței și o cameră cu film color la mijlocul anilor 1930....

Frank Herbert, pe numele complet Franklin Patrick Herbert Jr., s-a născut la 08.10.1920, în Tacoma, Washington, și a decedat la 11.02.1986, în Madison, Wisconsin. Părinții lui au fost Frank Patrick Herbert Sr. și Eileen Herbert. Frank era fascinat de cărți, avea o memorie excelentă și învăța repede. A avut un interes timpuriu pentru fotografie, cumpărând o cameră Kodak la zece ani, o cameră pliabilă la începutul adolescenței și o cameră cu film color la mijlocul anilor 1930. Pentru că părinții săi erau alcoolici, a fugit de acasă cu sora sa mai mică, Patricia Lou, în vârstă de 5 ani, în 1938, pentru a locui cu mătușa maternă preferată a lui Frank, Peggy Violet Rowntree, și soțul ei, Ken Rowntree. În câteva săptămâni, Patricia s-a dus acasă, dar Frank, în vârstă de 18 ani, a rămas cu mătușa și unchiul său. A învățat la Salem High School. În 1939, părinții și sora lui s-au mutat în Los Angeles, California, iar Frank i-a urmat. A mințit despre vârsta lui pentru a obține primul său loc de muncă la ziarul Glendale Star. Herbert s-a întors în Salem, în 1940, unde a lucrat pentru ziarul Oregon Statesman, într-o varietate de posturi, inclusiv fotograf. Herbert s-a căsătorit cu Flora Lillian Parkinson, în 1941. Au avut o fiică, Penelope (născută la 16 februarie 1942) și au divorțat în 1943. În 1942, după intrarea SUA în al Doilea Război Mondial, el a servit în cadrul Marinei SUA șase luni ca fotograf, dar a suferit o rănire la cap și a primit un externare medicală. Ulterior, Herbert s-a mutat la Portland, Oregon, unde a raportat pentru The Oregon Journal. După război, Herbert a urmat Universitatea din Washington, unde a cunoscut-o pe Beverly Ann Stuart la un curs de scriere creativă în 1946. Erau singurii studenți care vânduseră lucrări pentru publicare; Herbert vânduse revistelor două povești de aventură, iar Stuart vânduse o poveste revistei Modern Romance. S-au căsătorit în Seattle, în 1946 și au avut doi fii, Brian (născut în 1947) și Bruce (1951–1993). În 1949, Herbert și soția sa s-au mutat în California pentru a lucra la Santa Rosa Press-Democrat. Aici s-au împrietenit cu psihologii Ralph și Irene Slattery, care l-au familiarizat cu gânditori, precum Freud, Jung, Heidegger, cu budismul zen. Herbert nu a absolvit niciodată facultatea. Potrivit fiului său Brian, el a vrut să studieze doar ceea ce îl interesa și, prin urmare, nu a finalizat programa necesară. S-a întors la jurnalism și a lucrat la Seattle Star și Oregon Statesman. Timp de un deceniu, a fost scriitor și editor pentru revista California Living. Prima poveste științifico-fantastică a lui Herbert, Looking for Something, a fost publicată în numărul din aprilie 1952 al revistei Startling Stories. Încă trei dintre poveștile sale au apărut în numerele din 1954 ale revistelor Astounding Science Fiction și Amazing Stories. Cariera sa de romancier a început în 1955 cu publicarea cărții Under Pressure in Astounding din noiembrie 1955; apoi a publicat o carte intitulată Dragonul din mare. Povestea a explorat sănătatea mentală și nebunia în mediul unui submarin din secolul al XXI-lea și a prezis conflicte la nivel mondial privind consumul și producția de petrol. Herbert a lucrat și ca redactor de discursuri pentru senatorul republican Guy Cordon. El a început să se documenteze pentru Dune, în 1959. El a putut să se dedice carierei de scriitor, deoarece soția sa lucra ca scriitoare de publicitate pentru magazine universale, devenind susținătorul lor în anii 1960. Romanul Dune a fost publicat în 1965, care a fost vârful de lance al francizei Dune. Analog l-a publicat în două părți „Dune World” din decembrie 1963 și „Profhet of Dune” în 1965. A fost apoi respins de aproape douăzeci de edituri de carte. Un editor a scris profetic: „S-ar putea să fac greșeala deceniului, dar...” Dune a avut succes la critici. A câștigat premiul Nebula pentru cel mai bun roman în 1965 și a împărțit premiul Hugo în 1966 cu And Call Me Conrad de Roger Zelazny. Dune nu a fost un bestseller imediat, deși până în 1968 Herbert câștigase 20.000 de dolari pentru el. Publicarea lui Dune i-a deschis ușile: a fost autorul educațional al Seattle Post-Intelligencer, din 1969 până în 1972, lector în studii generale și studii interdisciplinare la Universitatea din Washington (1970–1972). A lucrat în Vietnam și Pakistan consultant social și ecologic în 1972, iar în 1973 a fost regizor-fotograf al emisiunii de televiziune The Tillers. În anii 1970 și 1980, el s-a bucurat de un succes comercial considerabil ca autor. Și-a împărțit timpul între casele din Hawaii și Peninsula Olimpică din Washington. În acest timp, a scris numeroase cărți și a promovat idei ecologice și filosofice. Și-a continuat saga Dune cu Dune Messiah (1969), Children of Dune (1976), God Emperor of Dune (1981), Heretics of Dune (1984) și Chapterhouse: Dune (1985). Herbert plănuia să scrie un al șaptelea roman pentru a încheia seria, dar moartea sa în 1986 a lăsat poveștile nerezolvate. Alte lucrări ale lui Herbert au fost The Godmakers (1972), The Dosadi Experiment (1977), The White Plague (1982) și cărțile pe care le-a scris în parteneriat cu Bill Ransom: The Jesus Incidennt (1979), The Lazarus Effect (1983) și The Ascension Factor (1988), care au fost continuarea romanului lui Herbert din 1966, Destination: Void. A rămas celebru pentru romanul Dune (1965) și cele cinci continuări. A scris povestiri și a lucrat ca jurnalist, fotograf, recenzor de cărți, consultant ecologic și lector. Seria Dune a fost adaptată de mai multe ori: filmul Dune (1984), miniseria Dune și Children of Dune, o trilogie cinematografică Dune (2021) și Dune: Part Two (2024). În 1974, soția lui, Beverly, a fost supusă unui tratament pentru cancer pulmonar. A mai trăit zece ani, dar sănătatea ei a fost afectată negativ de tratament. Beverly Herbert a murit pe 7 februarie 1984. Herbert a completat și publicat Heretics of Dune în acel an. În postfața sa la Chapterhouse din 1985, Herbert a inclus o dedicație pentru Beverly. În același an al morții soției sale, a fost lansat filmul lui David Lynch, Dune. În ciuda unui răspuns dezamăgitor în SUA, filmul a fost un succes critic și comercial în Europa și Japonia. În plan personal, a fost căsătorit cu Flora Lillian Parkinson, din 1941 până în 1943; au divorțat; cu Beverly Ann Stuart, din 1946 până la decesul ei, în 1984. În 1985, după moartea lui Beverly, Herbert s-a căsătorit cu fosta sa reprezentantă Putnam, Theresa Diane Shackleford. În același an, a publicat Chapterhouse: Dune, ultima lucrare a lui Herbert. El a murit în urma unei embolii pulmonare în timp ce se recupera de la o intervenție chirurgicală pentru cancer pancreatic la 11 februarie 1986, la vârsta de 65 de ani. Biografia lui Frank Herbert, Dreamer of Dune, a fost scrisă de fiul său, Brian Herbert.