„Cred că au surprins bine esenţialul”, afirmă Dacher Keltner, profesor de psihologie la Universitatea Berkeley, California, citat în articol, Keltner fiind consultant științific pentru producătorii animației. Filmul reuşeşte cu bine să surprindă cum arată viaţa la 11 ani, după cum Keltner susţine. „Se concentrează asupra uneia dintre cele mai dificile perioade din viaţa unui om, cea din jurul vârstei de 11 ani”, declară Keltner. „E vorba de momentul în care copiii - şi, mai ales, fetele, simt puternic faptul că lasă copilăria în urmă”, declară el.
Pe măsură ce producătorii filmului avansau, mailurile curgeau către Keltner şi către Paul Ekman, unul dintre pionierii studiului emoţiilor. Acest parcurs a dus la acest film ce descrie fidel modul în care aceste emoţii tind să coloreze lumea, aşa cum o vede Riley. „Atunci când îţi este frică de ceva, totul este impregnat de frică, de nesiguranţă, de pericol”, susţine Keltner. Şi atunci când Riley este tristă, spune el, chiar şi amintirile frumoase au o tentă uşor albăstruie.
Producătorii filmului au dat multă atenţie şi altor detalii ştiinţifice. În mintea lui Riley, se pot vedea amintirile proprii active în timpul somnului, se pot vedea experienţele concrete transformate în abstracţiuni, ca şi mecanismele care protejează subconştientul.
Există, totuşi, şi câteva devieri de la baza ştiinţifică. Amintirile vechi sunt prezentate ca nişte bulgări de zăpadă intangibili, deşi oamenii de ştiinţă cunosc faptul că acestea tind să mai varieze în timp. Iar Riley simte cinci emoţii de bază, în loc de şase, aşa cum textele ştiinţifice susţin în general. De asemenea, senzaţia dezgustului există numai într-o formă atenuată - reacţia fetiţei când vine vorba de mâncat broccoli. Filmul trece cu vederea o formă mai intensă de dezgust „ca aceea când descoperi un viermişor în mâncare, sau mâncarea e alterată”, continuă Keltner.
Unul dintre punctele forte ale filmului, totuşi, rămâne descrierea tristeţii, după Keltner. Mai ales că în majoritatea filmelor şi a cărţilor pentru copii, spune el, tristeţea este trecută cu vederea.
În Inside Out, Bucuria primeşte cel mai mult timp pe ecran. Însă atunci când emoţiile sunt în pericol să fie uitate şi să devină doar amintiri, Tristeţea personificată, cea în formă de lacrimă albastră, este cea care apare ca o neaşteptată eroină. Pentru copii, după Keltner, aceasta este „o declaraţie binevenită despre cât de importantă este şi tristeţea pentru a ne ajuta să înţelegem cine suntem cu adevărat”.
