Despre ce va fi vorba în noul serial iniţiat de Spielberg, Minority Report

de Cristina Grigore în 10 Sep 2014
Acţiunea se desfăşoară la zece ani după evenimentele din film şi încheierea programului de prevenire a infracţionalităţii numit Pre-Crimă

Am anunţat recent dezvoltarea unui serial Minority Report - iniţiat de Steven Spielberg - ce are la bază filmul din 2002, cât şi povestirea lui Philip K. Dick. Iată acum, prin intermediul TheHollywoodReporter.com,  şi premisa serialului, al cărui scenarist este Max Borenstein (Godzilla).

Acţiunea se desfăşoară la zece ani după încheierea, în Washington, a programului Departamentului de Justiţie numit Pre-Crimă. Unul dintre cei trei Vizionari ce au făcut parte din proiect se zbate acum să se readapteze vieţii „umane” obişnuite, însă rămâne bântuit de momentele de clarviziune din trecut. Face însă cunoştinţă cu o femeie detectiv, de asemenea chinuită de trecut, care l-ar putea ajuta să îşi folosească în mod pozitiv uimitoarea abilitate.

Serialul funcţionează aşadar ca un sequel şi are în rol central un personaj feminin, spre deosebire de film, în care Tom Cruise era protagonist. După ultimele negocieri, se pare că serialul va ajunge în grila postului TV Fox.

Exploreaza subiecte similare:

Minority Report, Steven Spielberg

Alte știri din cinema

Robert Redford, legendarul actor și regizor, a murit la 89 de ani

Legendarul actor și regizor american Robert Redford a încetat din viață la vârsta de 89 de ani, a confirmat sursa CNN

Superman şi Lex Luthor, aliaţi în Superman 2?

James Gunn dă primele informaţii despre povestea sequel-ului aşteptat în iulie 2027

Veneţia scandează pentru Palestina: The Voice of Hind Rajab, primit cu 23 de minute de ovaţii

Filmul spune povestea reală a unei fetiţe palestiniene ucise de forţele israeliene în primele zile ale războiului din Gaza

Iată-l pe Ryan Gosling în Star Wars: Starfighter!

Actorul apare alături de actorul adolescent Flynn Gray în prima imagine oficială de la filmări

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 10 septembrie 2014 21:33
suna binisor

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells