Clujul va deveni centrul național al comediei între 10 şi 19 octombrie

11 Sep 2014
Festivalul Internațional de Film Comedy se pregătește pentru cea de-a VI-a ediție

Luna viitoare, Clujul va deveni centrul național al comediei, al filmelor bune și al întâlnirilor cu profesioniști din industria cinematografică. În perioada 10-19 octombrie va avea loc cea de-a VI-a ediție a celui mai important eveniment cinematografic al toamnei din Transilvania, Festivalul Internațional de Film Comedy. Evenimentul va prezenta publicului peste 150 de producții, workshop-uri dedicate pasionaților de film și nu numai, precum si un cocktail de evenimente conexe în doze de jazz, teatru și dans. Peste 100 de invitați sunt așteptați la Cluj de-a lungul celor 10 zile de festival.

Pe lângă secțiunea principală a festivalulului, Competiția Internațională, Comedy Cluj dedică o atenție deosebită scurtmetrajelor studențești. Anul acesta vom savura umorul nemțesc și olandez în cadrul programului Focus. Ca în fiecare an, festivalul onorează o personalitate a cinematografiei. Premiul de Excelență Comedy Cluj 2014 va fi decernat și în acest an unui mare actor al scenei românești.

Principalele locații ale Festivalului vor fi cinematografele din centrul orașului: Florin Piersic și Victoria. O serie de evenimente se vor desfășura și în Sala Mare a Casei TIFF precum și la Universitatea Sapienția. Celebra Sală Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, locul unde a avut loc prima proiecție cinematografică din istoria orașului, va găzdui anul acesta unul dintre workshop-urile festivalului.

Așa cum și-a obișnuit publicul, Comedy Cluj va prezenta o serie de evenimente conexe în parteneriat cu festivaluri de gen din lume. Opera Maghiară din Cluj și Teatrul Național vor găzdui Serile Speciale din cadrul celei de-a șasea ediții a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj 2014.

Harta Comedy Cluj va prinde culoare prin intermediul altor două locații, acolo unde distracția și buna dispoziție vor energiza invitații și publicul festivalului: cluburile Charlie’s Pub și The Soviet.

Și în acest an prețul biletelor rămâne neschimbat: 9 lei pentru un ticket standard și 7 lei pentru un bilet cu reducere pentru elevi, studenți și pensionari. Săptămâna viitoare vor fi puse în vânzare biletele pentru Evenimentele Speciale, precum și abonamentele care vor permite accesul la proiecții, workshop-uri, manifestări conexe și savuroasele petreceri Comedy Cluj.

Vizualul Comedy Cluj din acest an a fost conceput de echipa Good Hands, proaspat câștigătoare a premiului „Best Foreign Poster” (pentru lungmetrajul „Roxanne”) la Golden Trailer Awards, cea mai prestigioasă competiție a marketingului de film din lume.

Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj este organizat de Fundația Europeană pentru Cultură Urbană.

 

Alte știri din cinema

Robert Redford, legendarul actor și regizor, a murit la 89 de ani

Legendarul actor și regizor american Robert Redford a încetat din viață la vârsta de 89 de ani, a confirmat sursa CNN

Superman şi Lex Luthor, aliaţi în Superman 2?

James Gunn dă primele informaţii despre povestea sequel-ului aşteptat în iulie 2027

Veneţia scandează pentru Palestina: The Voice of Hind Rajab, primit cu 23 de minute de ovaţii

Filmul spune povestea reală a unei fetiţe palestiniene ucise de forţele israeliene în primele zile ale războiului din Gaza

Iată-l pe Ryan Gosling în Star Wars: Starfighter!

Actorul apare alături de actorul adolescent Flynn Gray în prima imagine oficială de la filmări

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells