"Ultimul rege al Scotiei"

[Pitbull]

Un copil cu o jucärie nepotrivitä - "Ultimul rege al Scotiei"
Substantä si stil, discretie si fortä

Aveam saisprezece ani când tata, întorcându-se dintr-un turneu de cercetäri istorice în Statele Unite, a adus cartea "90 Minutes at Entebbe", roman documentar al incredibilului caz din 1976, când palestinienii deturnaserä o cursä Tel Aviv - Paris pentru a cere în schimbul ostaticilor eliberarea propriilor lor partizani, Idi Amin Dada cooperase cu ei oferindu-le aeroportul national de la Entebbe, iar o misiune soc israelianä reusise finalmente sä elibereze prizonierii. În aceeasi perioadä, domnea aläturi, în Africa Centralä, alt dement - Bokassa, care reprimase cu tunul un protest al elevilor de liceu (adolescenti de vârsta mea). În Etiopia îsi fäcea de cap Mengistu Haile Mariam, iar mai jos, în Congo, celebrul Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za Banga. În sfârsit, Libia era încä de pe-atunci sub cizma (la propriu si la figurat) colonelului Moammar al Qadaffi - singurul care a reusit sä-si perpetueze puterea, dintre toti acesti dictatori africani. Cel putini trei dintre ei (Bokassa, Mobutu si Qadaffi) erau buni amici cu Ceausescu - semn cä acest tip de nebunie nu e specific numai continentului negru, iar natiunile bätrânei europe au si ele în sânge gena tribalä, cum cu prisosintä a demonstrat comunismul.
Cel putin prin faptul cä a fost un personaj atât de spectaculos, Idi Amin si-a revendicat un loc proeminent în galeria strapilor africani, si e firesc sä i se fi dedicat un film cvasi-biografic si semi-romantat. Peter Morgan si Jeremy Brock au scris un scenariu solid, pornind de la romanul omonim al lui Giles Folden. Pretextul epic îl constituie personajul imaginar al doctorului Nicholas Garrigan, un tânär scotian care vine-n Uganda ca stagiar cu generoase proiecte umanitare, îi cade cu tronc dictatorului si-i devine medic personal, consilier special si confident. Pânä la un punct, povestea urmeazä reteta din "Cercul interior" al lui Koncealovski (precizând cä personajul lui Ivan Sanshin fusese real, si penetrase Olimpul stalinist strict ca proiectionist de filme, färä a ajunge la vreo relatie specialä cu dictatorul): prin prisma unui om din afarä absorbit în sistem, ni se aratä fata neväzutä a acestuia, dar mai ales controversata si controversabila umanitate a tiranului.
Cäci, în fond, filmul este în primul rând despre Idi Amin Dada, si abia apoi despre celelalte trei laturi principale ale subiectului: profilul arhetipal al dictatorilor, regimul specific al lui Amin si, ca un corolar, sistemele dictatoriale în general.
Cum spuneam, scenariul este, slavä Domnului, foarte bine construit, urmärind cu acuitate elementele fundamentale ale subiectului istoric, pe o canava abil structuratä care valorificä si necesitätile estetice ale fictiunii - în primul rând, dezvoltarea personajelor (reale sau imaginare), în al doilea rând urmärirea dinamicä a unei naratiuni articulate strâns dar si mobil, si în sfârsit rigorile de fond ale dramaturgiei cinematografice. Filmul nu numai cä se urmäreste cu sufletul la gurä din perspectiva epicä, dar are si capacitatea de a-si cuceri spectatorul cu ajutorul procedeelor narative, pentru a-l purta într-un ametitor periplu prin labirintul aberant al paranoiei si tiraniei, de la ispita picantä a primelor contacte pânä în zonele de delir suprem. Mi-ar fi destul de greu sä-i gäsesc cusururi - dar, cum nimeni si nimic nu-i perfect, cred cä singurele lucruri pe care i le-as reprosa sunt urmätoarele:
Personajul lui Garrigan rämâne tributar unui anumit schematism. E construit rotund si complet, cu pärti bune si pärti mai slabe, cu farmec si naivitäti fatale - însä chiar si ca atare, uman si imperfect, e cam lacunar în sensul personalitätii pe plan dramaturgic. Cel mai vizibil se remarcä aceste lipsuri în urmätoarele momente:
- decizia pactului cu Satana, trecerea de la refuzul initial la acceptarea functiei privilegiate. Povestea alunecä prea superficial, abia sugerând în linii mari charisma lui Idi Amin ca motivatie, peste zona unei hotärâri atât de importante.
- angajarea relatiei adulterine cu Kay. Evident, sä te încurci cu una dintre nevestele dictatorului e un act nesäbuit pe care nu-l pot justifica decât niste împrejuräri exceptionale. Din partea lui Nicholas, singurele motivatii sunt însingurarea si debusolarea moralä destul de vag conturate, plus betia. Culmea, incomparabil mai convingätor (desi din doar câteva tuse) e construitä drama femeii care e atrasä într-o asemenea capcanä fatalä, iar Kerry Washington o exprimä cu mijloace mult mai rafinate si subtile decât James NcAvoy.
Pe de altä parte, structura filmului prezintä o lacunä importantä tocmai în zona centralä - aceea a tranzitiei de la aparentele sarmante ale lui Amin si ale regimului säu spre cosmarul genocid al tiraniei. Sub acest aspect, scenariul face un salt cam brutal între cele douä perspective - amortizat numai de câteva (insuficiente) referiri verbale la masacrele din sate si victimele aruncate crocodililor. Se impuneau aici, cu necesitate, cel putin câteva sugestii epice care sä puncteze glisarea lui Amin pe panta nebuniei sângeroase - asa cum, de altfel, filmul contine în alte câteva portiuni, mai ales treimea incipientä: arestarea unui (presupus) partizan al lui Obote pe stradä, atentatul asupra limuzinei, capturarea participantilor; succesiunea respectivä mai avea nevoie de încä douä-trei "trepte" similare, care s-o completeze de la simpla paranoie a conspiratiilor politice la proportiile unui mäcel national, altminteri sugerat doar din vorbe si fotografii, mai mult post-factum, când infernul era deja generalizat.
E foarte interesant (si, în fond, avantajos pentru film, care astfel capätä mai multä organicitate) felul cum aceastä structurä valoricä, axatä pe virtuti certe doar pe alocuri subminate de cusururi mai putin însemnate, se regäseste la nivelul regiei. Nu întâmplätor, acesat act central de creatie i-a fost încredintat excelentului documentarist Kevin Macdonald. Se stie cä, într-un numär de cazuri semnificativ, regia de film documentar a constituit o foarte bunä pregätire pentru abordarea genurilor de fictiune, iar Macdonald o confirmä din nou. Viziunea lui asupra realitätii ugandeze, de la civilizatia tribalä a satelor, trecând prin zona restrânsä a urbanismului ceva mai evoluat, pentru a ajunge în sanctuarele elitei dictatoriale, are substantä si stil, naturalete si putere de convingere, discretie si fortä. În primul rând, regisorul vädeste un fler incontestabil de a "simti" realitatea pe care o trateazä, de a empatiza cu ea si de a ne transmite rezultatele acestei relatii.
Abilä si inspiratä - desi deloc surprinzätoare - este folosirea crizei de la Entebbe ca episod culminant si final al filmului. Printr-o îndemânaticä împletire a realitätii documentare cu fictiunea declaratä, autorii fac ca în contextul incidentelor de pe aeroport sä aibä loc si rästurnarea finalä de atitudine din partea protagonistului: descoperindu-si amanta mäceläritä de dictatorul/sot gelos, Nicholas se revoltä în sfârsit împotriva acestuia si încearcä sä-l oträveascä. E deconspirat si torturat sälbatic, chiar în incinta terminalului. Predecesorul säu, fostul medic personal al tiranului, îl salveazä (cu pretul vietii) si-l ajutä sä se strecoare printre ostaticii neevrei pe care Amin, într-un gest de "märinimie", îi lasä sä decoleze spre Paris. Singurele ezitäri ale secventei sunt - din nou - de naturä psihologicä, ambii medici având reactii cliseatice si semi-gratuite. M-a mai dezamägit - desi, poate, numai în plan subiectiv - si faptul cä reconstituirea cazului Entebbe e destul de sumarä (as fi preferat-o mai detaliatä si completä, inclusiv cu celebrul truc al trupelor de comando care au adus pe aeroport o limuzinä identicä si o sosie a lui Amin, pentru a induce în eroare dispozitivul de pazä - si, culmea, cârligele existaserä: anterior, în film apar atât limuzina respectivä, cât si sosii în uniformä ale dictatorului!). Episodul (si filmul) se încheie cu decolarea ostaticilor eliberati de Amin, astfel eludându-se deznodämântul crizei (mentionat doar într-un insert scris) - dar, pânä atunci, secventa e urmäritä cu stäpânirea sigurä a mijloacelor de a construi un suspense ascendent, pe fundalul dementei dictatoriale devenite de-a dreptul suprarealiste. Moment rapel - schimbul de replici dintre Amin si Nicholas, în timpul torturii: "Sunt pärintele natiunii!" / "Nu esti decât un copil..."
Un copil care a primit jucäria nepotrivitä - un copil într-un trup de adult cu probleme psihice. În fond, acesta este elementul central al filmului: personajul istoric Idi Amin Dada si portretul pe care i-l construieste Forest Whitaker. Nu încape nici o îndoialä cä ne afläm în fata unei mai creatii actoricesti. Evident, asemänarea fizicä remarcabilä a constituit doar o rampä de lansare pentru uriasul efort de compozitie al artistului, continuat cu studierea personalitätii dictatorului, vizionarea atentä a materialelor filmate rämase (dintre care unele secvente constituie fundalul genericului final), asimilarea limbei swahili si a accentului cu care vorbea diverse limbi sträine (un paradox: puiul de täran särac, ajuns ulterior militar si finalmente dictator megaloman, era fluent în zece limbi). Dincolo de toate acestea, Whitaker stäpâneste cu mäiestrie instrumentele artei dramatice, de la exploziile zgomotoase si mobile cu care Amin îsi face intrarea în scenä, cucerind prin jovialitate, cäldurä, umor si aparentä simplitate de om din popor, pânä la subtilitätile rafinate, abia perceptibile, ale momentelor din intimitate, când în lucirea ochiului alb holbat pe fond negru se simte subrezenia psihicului, instinctul ucigas lipsit de discernämânt al fiarei, lasitatea patologicä a paranoicului. Creatia lui Forest Whitaker contine lectii utile pentru oricine doreste sä înteleagä ceva mai mult din mecanismele unor masini malefice ca Pol Pot, Ceausescu, Mao sau Kim sr. & jr., iar actorul se înscrie în galeria marilor portretisti care i-au adus pe scenä sau pe ecran pe Stalin (Alexandr Zbruiev, José Ferrer, Doru Ana, Ion Chelaru), Hitler (Bruno Ganz, Sir Alec Guinness, Richard Basehart, Ian Bannen) sau Robespierre (din nou Richard Basehart, Michel Bouquet, Wojciech Pszoniak, Radu Beligan) - operând extrapolärile si ajustärile cuvenite.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
2 februarie, 2007,
Bucuresti, România

[simi petrina]

inca nu am vazut filmul si sincer chiar n-as fi vrut sa-l vad, dar mi-am schimbat parerea despre subiectul filmului il credeam o poveste de dragoste imposibila datorita unui dictator ce-si conduce tara spre binele lui si nu al poporului. O drama siropoasa despre viata unui doctor ce este tinut prizonier dupa ce se indragosteste de o localnica si vrea sa fuga cu ea in tara de bastina a amorezului sau cel putin asa am inteles eu din thrailer-urile pe care le-am vizionat despre Ultimul rege al Scotiei.
Insa m-ai facut curioasa sa merg si sa-l vad.

[Pitbull]

Meritä sä-l vezi, categoric.
Apropo de fragmentul mentionat de tine, lucrurile stau astfel:

(ATENTIE, SPOILER!)

In realitate: una dintre sotiile lui Idi Amin a fost gäsitä täiatä în bucäti, în portbagajul unei masini; se presupune cä rämäsese gravidä cu un medic alb care a încercat sä-i provoace un avort, si s-a descoperit.
In film: Garrigan, dezorientat si beat, devine amantul lui Kay, pe care Amin o ignora si o tinea într-o vilä de lux, pentru cä-i fäcuse un fiu epileptic. Relatia lor continuä, dar färä zahariseli - mai mult ca un refugiu reciproc. Ea rämâne gravidä, îi cere sä-i întrerupä sarcina, dar el nu poate, fiind vorba de propriul lui fiu. Atunci, Kay e nevoitä sä cearä ajutorul altcuiva... Nicholas o va revedea în cuva unei morgi de spital, täiatä în bucäti. Nu peste mult, în timpul torturii, Amin ai spune cä stiuse de aventura lor.

[PoliFanAthic]

Si eu cred ca filmul merita vazut! Exista destule diferente intre ultimele filme despre problemele din Africa (Hotel Rwanda) si LKoS, care centreza povestea pe cultul personal - si chiar daca pe mine nu m-a convins intru totul filmul ca atare, m-a convins Whitaker.

[Longshot]

ce am apreciat la tlkos (pe langa alte aspecte, pe care, oricum, le-a mentionat pitbull) e ca, desi puteau sa mearga pe directia de vehicul pt actor si sa-l puna pe whitaker in fiecare scena, overacting, nu se uita ca e vorba de perspectiva doctorului si avem chiar si minute in sir (nu inceputul) la un moment dat in care amin lipseste de pe ecran.
sigur, mi-a placut si fundul lui kerry washington dar divagam.

[Pitbull]

De acord cu Longie, în ambele privinte:
- constructia armonioasä a filmului;
- constructia armonioasä a curului kerryian.

[tailgunner]

pitbull, tu scrii fain da eu n-am rabdare sa citesc

[Airlight]

tailgunner LMA monser

[tailgunner]

Limbi Moderne Aplicate? Too airy, too subtle, monser, spune pe shleau

Pitbull ti-au pus traducerea pe prima pagina pe site-ul Polirom . Felicitari.

[PoliFanAthic]

Apropo, pitbull, ziceai de "trecerea prea abrupta" ca despre un fel de slabiciune a filmului. Ma gandeam doar la ce a spus Kay, cand era in pat cu Nicholas, cum ca Idi Amin a fost mereu asa, a ales doar sa nu-i arate aceasta fata.

In plus, privind din perspectiva unui outsider (pana la urma), ne-omniscient, e si posibil sa lipseasca anumite parti. Accentueaza cumva socul; adica majoritatea filmelor cauta o trecere "explicativa" in abordarea unui astfel de personaj, dar poate tocmai asta face realitatea mai dificila decat fictiunea.

[Pitbull]

Da, m-am gândit si eu la aspectele pe care le mentionezi tu. Ai dreptate - dar cred cä totul se situeazä la un nivel destul de subtil al constructiei dramaturgice. In cronicä, am încercat sä detaliez oarecum problema. O reiau aici, mai sumar si precis:

1) Arestarea unui suspect pe stradä, ca partizan al lui Obote
2) Atentatul asupra limuzinei
3) Arestarea fäptuitorilor
4) (Ceva. De exemplu: Garrigan inträ în cabinet tocmai când Amin terminä de dat niste ordine; desi el nu observä, noi, ca spectatori, deducem cä erau ordine de represiune.)
5) (Altceva. De exemplu: Garrigan face o vizitä în satul unde lucrase la început; pe drum, vede un sat incendiat, sute de morti, etc. Soferul, sau un ofiter, etc., îi spune cä a luat foc o colibä si incendiul s-a räspândit din cauza secetei, blabla. Garrigan îl crede - sau, poate, i se pare ceva suspect, dar trece usor peste asta si nu mai dä atentie.)
6) Prima referire clarä la masacre si victimele aruncate crocodililor.

Deci, mä refeream la încä douä "trepte" de genul celor exemplificate ca 4) si 5). Asa, as fi simtit tranzitia perfectä.

@Tailgunner
Multumesc. De fapt, "Taiko" a apärut prima oarä prin 2000, la Editura GAREL - dar n-a avut räsunet. Anul trecut, Polirom mi-a cumpärat din nou traducerea.

@Airlight
Mai tii minte faza cu Miracolul din aprilie, anul trecut, si plata datoriilor? Asta era.

[RinTinTin]

Uber-coios filmul, de fapt Whitaker. E filmul lui, restul sunt trebi secundare. Filmu` e curatzel, bine echilibrat, si bine lucrat, dar greutatea rezida in partea lui Whitaker. And it's HEAVY, dude.

[herbert]

e la moda, e cool sa faci acum un film pe subiectul Africa.
ati sesizat si voi - sigur ca da! - aceasta tendinta...
fabrica de vise de la Hollywood si-a mutat calabalacul din Orientul Mijlociu, unde prestatia armatei americane lasa de dorit si unde alde Arnold Schwarzenegger casapeau teroristii arabi, spre Africa... Doar in cativa ani au produs cateva filme politice pe subiect african:
Country of My Skull (2004), The Interpreter (2005), Hotel Rwanda (2004), The Constant Gardener (2005) - cel mai bun de pana acum!!! -, Lord of War(2005), The Last King of Scotland (2006), Blood Diamond (2006)...
astept ca "fratii" chinezi sa populeze continentul african si sa faca din el un diamant. poate atunci voi avea si eu curajul sa-mi bag piciorusul in apa Nilului...

[gionloc]

candoarea, inocenta pe care o degaja tipul, umorul cu care vorbeste, iubirea pe care o arata fata de natura, animale, Adevar, familia... si in acelasi timp, executii in direct, cu public...
cine poate fi? a, nu, nu e Vadim.. nici colegul sau mai scund in idei, Becali...
e taticul lor, o sursa de inspiratie cel putin pentru primul amintit mai sus, e generalul Idi Amin Dada realizindu-si un Autoportret in filmul lui Barbet Schroeder.

sute de mii de victime facute in Uganda...
in combinatia inocentei cu degajarea haz-lie, in felul incare simte politica (este o evidenta fata a raului)... omul asta, Idi Amin Dada, este fantastic... iar ceea ce a realizat Schroeder e fabulos.. sa ajungi atit de aproape de fata unui dictator... el umple ecranul cu volubilitatea sa... Amin e actor si regizor in acelasi timp (la un moment dat incepe sa dea indicatii cameramanului)... nareaza cu stil, e un povestas innascut, ride cu pofta... este serios, impunator in sedinte... e un criminal in fapt...
un documentar inepuizabil pe care am ales a-l vedea ca bi(bli)ografie in asteptarea lui Last King of Scotland...

Schroeder povesteste cum pica uneori tensiunea electrica in capitala Ugandei, noaptea, iar cauza era ca aruncau atitea cadavre in Nil ca nici macar crocodilii nu mai razbeau sa le manince, asa ca trupurile ajungeau sa blocheze turbinele hidrocentralelor...

[Alex Leo Serban]

mda
peter morgan (scenaristu d la asta si d la 'the queen') tocmai a refuzat sa scrie scenariu urmatorului bond (james bond) si va face instead un film dspr henry al 8-lea
stiu asta d la prietena mea printzesa von h d la viena, care a dejunat cu el alaltaieri 8)