Un fel de onoare
1
Cei doi bãrbaþi zãceau întinºi la graniþa dintre caldarâm ºi spaþiul verde, nemiºcaþi. Petele de sânge de pe hainele lor se mãreau cu fiecare moment, pentru a ajunge sã se amestece între ei, pe sol.
- Ce ironic, gândi unul dintre ei plin de regret. Sunt pe cale sã mor… ºi pentru ce? Pentru ceva ce acum mi se par a fi numai câteva momente de plãcere… pentru cineva care probabil nici nu meritã viaþa mea.
- Cred cã dacã cineva care ºtie istoria familiilor noastre ºi duºmãnia dintre ele, gândea celãlalt, ne-ar vedea acum s-ar mira vãzându-ne sângele amestecat într-o singurã baltã roºie, nedefinitã. Probabil s-ar fi aºteptat sã fiarbã, sã interacþioneze violent la contact, pentru a dispãrea în neant anihilându-se reciproc.
Singurul gând comun, mai curând o emoþie decât un gând conºtient, pe care totuºi îl aveau în comun ar suna probabil astfel:
- Ironicã modalitate de a încheia un conflict ce dureazã de atâta timp.
Atunci când poliþia a sosit chematã de cei câþiva trecãtori în parcul aproape pustiu au gãsit-o pe tânãra femeie ce le fusese alãturi victimelor tot acolo, nemiºcatã. Cãzutã în genunchi, încã în stare de ºoc.
- Au fost împuºcaþi, sosi necruþãtor verdictul. Ok, duceþi-i la morgã!
Povestea ce-i adusese acolo începuse cu numai câteva luni în urmã, dar rãdãcinile ei se întindeau pe zeci de ani. Ele nu aveau importanþã decât pentru a înþelege starea de rãzboi ce se instalã atunci când doi exponenþi aparþinând unor familii puternice ºi numeroase dar, mai ales, aflate în conflict au cunoscut o fatã, aceeaºi tânãrã care a nãvãlit în vieþile lor ca un adevãrat taifun rãvãºind totul. Plinã de mister a apãrut pentru prima oarã sub forma unui înger la braþul altui bãrbat la o petrecere cu costume de epocã la care erau invitaþi amândoi, l-au invidiat în tãcere pe insul respectiv în timp ce ei îi admirau formele apetisante deloc îngereºti.
Doar câteva seri mai târziu tipul dispãruse atunci când Cristian Jurkson se trezi cu ea lângã el într-un club de noapte, iar gaºca de prieteni/veri care-l însoþea la agãþat amuþi brusc la apariþia ei nevenindu-le parcã sã creadã cã exista. Aflã mai târziu cã Georgiana, aºa o chema, îl observase la petrecere, îi observase pe amândoi a cãror vieþi aveau sã fie curmate atât de violent de fapt, ºi venise la grupul cel nou pentru cã se plictisise de compania prietenului ei, doar un amic, ºi cãuta o altfel de companie. A gãsit-o repede – combinaþia de frumuseþe fizicã, exuberanþã ºi mister pe care o afiºa atrãgea atenþia tuturor, dar a plecat cu Cristian. Au ºi rãmas împreunã dupã aceea.
În aceastã posturã l-a întâlnit din nou pe Emil Jurcã, eternul adversar al lui Cristian, cãruia, inevitabil, i s-a pãrut foarte… interesantã. Cei doi se detestau reciproc, dar împãrtãºeau multe pasiuni comune – femeile fiind unul dintre ele – ºi de aceea se întreceau reciproc în a-l umili pe celãlalt. Însã spre marea lor iritare Georgiana pãrea sã se înþeleagã foarte bine cu amândoi în ciuda animozitãþilor vizibile dintre ei, ceea ce îi încrâncenã ºi mai tare. Momentul în care Cristian a aflat despre vizitele lui Emil la magazinul de modã la care lucra Georgiana a fost unul de cumpãnã pentru el.
Gelozia ºi un sentiment de neputinþã – unul pentru cã nu o putea cuceri ºi celãlalt pentru cã nu putea sã-l facã pe primul sã disparã înainte ca acþiunile sale sã aibã succes – îi fãcurã sã-ºi stârneascã prietenii ºi chiar familiile împotriva celorlalþi, chiar mai mult ca de obicei, pentru a se vedea pânã la urmã lãsaþi sã se descurce singuri. Georgiana nu a putut opri încãierãrile dintre membrii mai turbulenþi ai anturajului celor doi, sau chiar intervenþiile lor în aceste bãtãlii, dar prezenþa ei de spirit a fost singurul lucru care a împiedicat escaladarea situaþiei ºi transformarea într-un adevãrat masacru.
Lãsaþi sã-ºi rezolve singuri problemele cei doi au încercat o confruntare directã dar au fost opriþi de cei din jur, iar dupã câteva zile s-au scurs fãrã a se vedea un progres evident în rezolvarea situaþiei. Pentru ca mai apoi sã erupã cu violenþã:
- Cine eºti? tresãri Emil ajuns acasã într-un târziu de noapte. ªi cum ai intrat aici? Paul! strigã el cu gândul sã-ºi cheme gãrzile dar se opri brusc, nu i se pãrea nimic ameninþãtor în încãpere.
Tocmai intrase în propriul dormitor ºi rãmase holbându-se la o umbrã ce se întindea pe pat, ca ºi cum ar fi dormit. Parcã era un om, parcã era o femeie. Dar detaliile se pierdeau în ceaþã fãcând-o de nerecunoscut.
- Sunt persoana angajatã sã te ucidã, spuse umbra cu o voce la fel de stranie.
- Cum? se sperie omul întinzându-se dupã arma dintr-un buzunar al hainei aºezatã instinctiv pe fotoliu.
Însã gloanþele ºuierarã neauzit prin încãpere – amortizorul funcþiona impecabil – doar pentru a se înfige în pat ºi pereþii de dincolo de el fãrã sã îºi atingã þinta întunecatã.
- Chiar crezi cã îmi poþi face ceva? Sunt Slayn.
- Slayn?! începu sã tremure bãrbatul. Am auzit zvonuri despre tine – eºti ucigaºul perfect. Eºti acel ucigaº profesionist care îºi îndeplineºte întotdeauna contractul, indiferent cine este þinta.
- Întotdeauna, repetã ca un ecou umbra.
- Deci eu urmez.
- Da, dar nu acum. În viitor, curând.
- Atunci ce cauþi aici?
- Vreau sã îþi ofer posibilitatea de a te rãzbuna.
- Cum?
- Angajându-mã sã îþi asasinez ucigaºul.
- Tu vei fi ucigaºul meu. Ar trebui sã te sinucizi.
- Eu sunt doar unealta, vorbesc despre cel care m-a angajat.
- Dar ºtiu cine…
- Nu, nu ºtii, îl întrerupse umbra cu duritate. Ai prea mulþi duºmani ºi prea puþin timp pentru a-þi pune în aplicare planurile. Spui cã ai auzit de mine, deci nu mai este nevoie sã îþi spun cã nu ai cum sã fugi… tot ce poþi este sã câºtigi niºte timp pentru a-þi pune la punct ultimele treburi pe aceastã lume.
- Interesant simþ al onoarei…, murmurã bãrbatul. Onoare de asasin. Atunci aºa sã fie, se decise el. Care þi-e preþul?
- E stilul meu, spuse Slayn. Iar preþul este acelaºi care l-a plãtit ºi ucigaºul tãu: 100 de mii de credite.
- S-a fãcut. Însã trebuie sã îmi spui cine este.
- Nu, nu trebuie, îl contrazise umbra cu un ton indiferent ºi sigur. Vei ºti asta doar atunci când te voi lãsa eu sã ºtii, adicã doar înaintea morþii. Nu te pot lãsa sã îmi strici planurile.
- Bine. Însã cum voi ºti cã te vei þine de cuvânt?
- Simplu, veþi muri împreunã, spuse umbra dupã care dispãru ca ºi cum nu existase niciodatã.
Lãsase în urmã doar cele câteva gloanþe înfipte aleatoriu într-o zonã a dormitorului ºi o simplã foaie de hârtie de dimensiunea unei cãrþi de vizitã care planã pentru câteva secunde în curentul de aer dintre geamul spart de glonþ ºi uºa uitatã întredeschisã. Emil o culese de pe jos ºi se uitã la ea, era scris doar un numãr de cont la care trebuiau depuºi banii.
2
Luneta îndreptatã asupra cuplului de îndrãgostiþi de pe banca din parc le înregistra orice miºcare ºi vorbã pe care aceºtia o scoteau, dar arma cu bãtaie lungã a cãrei þeavã stãtea atât de þeapãnã sub tubul lunetei nu scotea nici un sunet, nu acþiona sub nici o formã, aºteptând ca grupul sã fie complet. Slayn se uitã la ceas rãbdãtoare – încã puþin.
Într-un târziu în cursul dupã-amiezii Emil Jurcã îºi fãcu apariþia cu mâinile în buzunare, complet relaxat. La vederea lui cei de pe bancã se oprirã din ceea ce fãceau vizibil uimiþi, era devreme în mijlocul zilei iar Emil nu prea avea ce sã caute acolo.
- Am înþeles cã eºti responsabil de acþiunile mai dure aplicate asupra mai multor membri ai concurenþei în ultimele ore, i se adresã sfidãtor Cristian Juckson vechiului sãu adversar.
- Da, a trebuit, iar acþiunile vor continua ºi mai târziu. Nu am prea mult timp la dispoziþie ºi am vrut sã fiu sigur cã nu scapã nici unul nepedepsit, într-o formã sau alta. Mãcar le-am dat „angajaþilor” noºtri ceva de lucru pentru a scãpa de sub urmãrirea lor ºi a ne permite aceastã ultimã conversaþie.
- Da‘ ce, pleci undeva? întrebã Georgiana.
- Da, îi rãspunse Emil cu un zâmbet amar. Cristian ºi cu mine plecãm într-o cãlãtorie lungã din care nu ne vom întoarce prea curând.
- Ce vrei sã spui? se mirã acesta.
- ªtii, mi-a fost greu sã îmi dau seama cine l-a angajat pe Slayn sã mã ucidã dar pânã la urmã mi-am dat seama cã numai tu puteai fi. ªi pentru tine, scumpa mea, i se adresã Georgianei. Mãcar acum ºtiu cã vom muri împreunã…
- Ce-am fãcut?! izbucni Cristian. Dar Slayn m-a contactat ºi mi-a spus cã tu ai fost acela care l-a angajat sã…
Dar nu ºi-a mai terminat propoziþia: se prãbuºi atunci când glonþul îi strãpunse pieptul pentru a se înfige mai apoi într-un copac. Aproape instantaneu al doilea îl doborî pe Emil care se întorsese instinctiv spre clãdirea îndepãrtatã dinspre care îi venea moartea, miºcarea îl proiectã mai aproape de adversarul sãu aproape ajungând sã se atingã.
Ascunsã în uscãtorul de pe acoperiºul clãdirii pe care o alesese pentru mai bunã vizibilitate – era departe de parc dar suficient de sigurã pentru succesul misiunii – Slayn se ridicã în picioare ºi privi la ceas: era timpul sã plece. Cu arma încã în mâini Georgiana îºi privi prin lunetã alter-egoul care, cãzutã în genunchi alãturi de cele douã victime, avea sã rãmânã într-o stare ca de ºoc pânã la sosirea poliþiei apoi aºezã tuburile de cartuºe la vedere ºi, cu miºcãri rapizi ºi sigure de profesionist, începu sã îºi demonteze arma ºi sã o introducã în sacoºã. Coborî liniºtitã scãrile, ca ºi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ºi ieºi din bloc pentru a se pierde în mulþime.
- Te-am auzit vorbind cu ºefu’, îl apelã unul dintre detectivii veniþi la faþa locului pe unul dintre subofiþeri. De unde ºtii cã a fost Slayn?
- Pentru cã cei doi au fost împuºcaþi cu o armã cu lunetã iar singurele dovezi pe care asasinul le-a lãsat în urmã sunt douã tuburi de cartuºe trase de culoare albastru-argintiu ºi realizate dintr-un aliaj rar în interiorul cãruia, pun pariu pe orice, se va gãsi dupã analize numele ucigaºului alcãtuit din 5 litere de aur de o grosime microscopicã.
- Aur?! Dar nimeni nu poate comanda astfel de cartuºe fãrã sã ºtim ºi noi, oficialitãþile!!
- Corect, dar eu aº spune cã nimeni nu are tehnologia de a crea aceste cartuºe fãrã sã ºtim ºi noi. ªi cu toate acestea nimeni nu ºtie nimic, ºi probabil nici nu vom afla vreodatã – este acel gen de mister care se rezolvã dupã mulþi ani de muncã asiduã ºi probabil din întâmplare, accidental.
- Poate doar dacã cumva nu va face vreo greºealã…, interveni alt subofiþer care asculta.
- Nu va face, e mult prea inteligent. Cunosc pe detectiv, îl cheamã Cãlin Pãdure ºi este coleg cu mine de departament, un adevãrat expert al acestui caz, care are o întreagã colecþie de asemenea tuburi de cartuºe culese dupã fiecare dintre asasinatele lui Slayn la care a avut acces, ºi nici el nu ºtie mai multe. Este ceva ce ne depãºeºte pe toþi.
Epilog
15 ani mai târziu o tânãrã femeie apãsa repede pe tastele imateriale a unui computer portabil concentratã la ceea ce îi spunea vocea din cãºti, îºi potrivi la loc vizorul holografic al afiºajului atunci când alunecã pe nas la o miºcare greºitã a capului – o tentativã de a aproba cu o înclinare afirmativã – ºi îºi continuã discuþia netulburatã:
- Care-i misiunea? întrebã ea.
- Înregistrãrile la care am acces indicã moartea a doi bãrbaþi uciºi printr-o metodã ce corespunde profilului tãu. Va trebui sã îndeplineºti o misiune de infiltrare pentru a-i aduce pe amândoi într-un lor retras pentru a face necesarã o singurã intervenþie care sã corespundã istoriei înregistrate, timp în care trebuie sã îi ºi contactezi pe fiecare în parte pentru a transfera banii. Dar trebuie sã te previn, de data asta nu va fi la fel de uºor ca pânã acum, toatã lumea ºtie cã familiile lor se duºmãnesc de generaþii întregi iar pe plan personal ei nu se simpatizeazã deloc.
- Dar asta ar trebui sã îmi fie de ajutor…
- Nu tocmai. Existã o probabilitate foarte mare ca ei sã gãseascã o rezolvare alternativã care sã nu te implice pe tine, sau chiar sã îþi pierzi viaþa într-o reglare de conturi în stil mafiot. De asemenea este important ca sã nu existe nici un rãzboi între clanuri ulterior, familiile trebuie manipulate pentru a accepta moartea lor ca fiind ceva ce nu meritã rãzbunat.
- De parcã armele lor ar face faþã antrenamentului meu, comentã femeia, sau tehnologiei actuale. Care ar fi câºtigul generat de reuºita misiunii?
- 200 de mii de credite. Dupã plata tuturor cheltuielilor ºi a datoriilor pe care le ai faþã de mine þie ti-ar reveni cam un sfert.
- Hm, acceptabil.
- Accepþi deci provocarea?
- Da. Trimite-mi datele ºi rezervã-mi te rog o orã din timpul curent al dispozitivului temporal.
- Chiar crezi cã te descurci cu mai puþin de 10 salturi temporale?!
- Trebuie sã-mi iasã ºi mie un câºtig, nu-i aºa? ªtii ceva? Acum am chef de altceva ºi vreau sã închid – mai vorbim ºi mâine înainte de prima plecare, la încheierea ultimelor pariuri.
- Cu cât te pun ºi pe tine? Sper cã ºtii cã sorþii sunt în defavoarea ta ºi cã…
- Trax, de fiecare datã când ai pariat împotriva reuºitei misiunilor mele ai pierdut! De câte ori trebuie sã-þi reamintesc asta? Pune-mã pentru, cu 10 mii.
La fel de tânãrã, frumoasã ºi misterioasã ca în apariþiile petrecute în urmã cu 15 ani, apariþii ce pentru ea aveau sã se întâmple abia a doua zi de dimineaþã, Georgiana Pãdure, Slayn, îºi scoase vizorul holografic ºi cãºtile ºi le aruncã pe pat dupã care ieºi pe balconul însorit. κi scãmoºã un pic pisica înainte de a o alunga de pe ºezlong pentru a-ºi face loc apoi se dezbrãcã de toate hainele ºi se întinse cât era de lungã: avea nevoie de toatã energia pe care corpul ei relaxat o putea absorbi de la soare ºi de tot timpul de procesare pe care creierul ei pozitronic îl putea folosi pentru a asimila datele misiunii ºi de a trasa un scenariu strategic demn de succes.
Pe mãsuþa de lângã ºezlong, în plin soare, detaliile unei poze era abia vizibile în lumina puternicã: o femeie cu un copil, o fetiþã, zâmbeau în braþele unui bãrbat. A fost o vreme când Georgiana s-a întrebat ce s-a petrecut cu pãrinþii ei, cu corpurile lor, dupã ce Emil Jurcã a fost asasinat iar soþia lui disperatã de pierderea celui pe care totuºi, încã îl mai iubea, s-a sinucis într-un moment de slãbiciune – era prea micã pentru a-ºi aminti iar dupã aceea a pierdut legãtura cu Familia atunci când a fost adoptatã de unchiul ei – dar asemenea întrebãri nu-ºi mai aveau rostul dupã ce a murit la rândul ei în urma unei boli terminale ºi s-a trezit cu conºtiinþa transferatã în acest corp biomecanic. La cererea Familiei, bineînþeles: fiecare membru, chiar ºi copiii rãtãciþi de turmã, era considerat prea important pentru a fi irosit.
|